Reportaj
FOTOREPORTAJ „Fată Verde” – pensiunea cu cramă uriaşă ridicată la Botoşani de descendenţii paharnicului lui Ştefan cel Mare 
Lucrările la Pensiunea Ecologică „Fată verde”, din satul Şoldăneşti, o locaţie unică înBotoşani, se apropie de finalizare. Proprietarii au amenajat nouă dincele 19 camere, iar zece sunt la etapa de finisaj, toate având câte otemă, de la populară la aristrocrată. Modernizarea a durattimp de trei ani şi a presupus cheltuirea a 700.000 de lei.


Clădire ridicată de un boier care a studiat medicina la Paris

Dincolo de aceste date, povestea imobilului este una impresionantă. A fost ridicat în jur de 1.890 de boierul Constantin Bucşinescu, un doctor care a făcut facultatea de medicină la Paris. Avea peste 2.500 de hectare de teren, inclusiv pădure, în jur de 1.000 de viţei, întreaga avere fiind confiscată în mai multe etape după instaurarea comunismului în anii ’40. Ultimii botoşăneni care au locuit acolo înainte de naţionalizare au fost Natalia şi Gheorghe Boldescu, acesta din urmă nimeni altul decât cel din urmă prefect al judeţului înainte de preluarea Puterii şi în Botoşani de către comunişti.

16 ani de procese pentru câştigarea clădirii

Natalia Boldescu era sora bunicului lui Tudor Bucşinescu, astfel încât după revoluţie acesta a început demersurile pentru a intra în posesia conacului. A durat nici mai mult, nici mai puţin de 16 ani până la la câştigarea tuturor proceselor şi intrarea în proprietate a familiei. S-au făcut investigaţii prin arhive şi biblioteci care au scos la iveală aspecte incredibile.
„Stră-stră-stră bunicul meu a fost paharnic la curtea lui Ştefan cel Mare. Bucşinescu este un nume foarte vechi. Crama este mai veche decât conacul, a fost construită de italieni, boierul ţinea acolo vin fiindcă avea multă vie, dar şi brânză”, spune Tudor Bucşinescu.
Pentru a administra comoara arhitectonică acesta a creat Asociaţia Dr.Constantin Bucşinescu în cinstea celui care a ridicat impozanta clădire. Imobilul păstrează aerul vremurilor vechi de peste un secol, în jur de 270 metri pătraţi fiind păstraţi din cei 343 mp cât avea iniţial clădirea, iar ceea ce s-a construit pe lângă înglobează părţile vechiului imobil.

Pregătiri pentru baluri de caritate

ONG-ul constituit îşi doreşte să introducă Pensiunea Ecologică „Fată Verde” în circuitul turistic, dar şi filantropic al judeţului.
„Noi vrem să organizăm baluri de caritate pentru bătrâni şi mai multe acţiuni pentru dezvoltarea zonei rurale”, mai afirmă Tudor Bucşinescu.
Curtea este una imensă şi are de la pomi fructiferi la teren de sport. O veritabilă atracţie este reprezentată de crama de aproximativ 75 metri pătraţi, cu alveole dotate deja cu bănci şi mese.
Alături de camerele de la etaj, clădirea are o sală de conferinţe, iar la parter mai multe saloane. Se aşteaptă avizul de la Direcţia de Sănătate Publică şi clasificarea de la Autoritatea Naţională pentru Turism.
VEZI ŞI:
Sexy-revelion la Conacul Zăiceşti – VIDEO & GALERIE FOTO 
[[galerie-foto]]
VEZI ŞI:
FOTOREPORTAJ Cum se chefuieşte la hotelul butic al lui Iftime: Se începe cu degustare de vin şi se termină cu… organismul care îşi cere drepturile
Un botoșănean a mutat o casă din Bucovina în Botoșani și a făcut un colț de rai pe care-l pune la dispoziție GRATUITGALERIE FOTO & VIDEO
Gheorghe Iavorenciuc, sensibilul incurabil care s-a regăsit mai degrabă printre iubitorii de frumos, decât în politică. A ieșit din viața publică și a rămas în umbră lucrând la visul lui care i-a devenit realitate după trei ani de muncă.
REPORTAJ: Casa de copii cu piscină - distracție în apă, dar și camping cu cortul – GALERIE FOTO
Ideea a pornit de la o străfulgerare de moment: ce ar fi dacă…? A prins contur și după câteva telefoane s-a concretizat în poate unul dintre cele mai frumoase cadouri ce putea fi făcut unor copii speciali. Fetele de la Centrul Prietenia din municipiul Botoșani au din această vară o piscină în curte în care se distrează și se răcoresc în zilele caniculare.
O zi în MAȘINA Poliției pentru un civil! MISIUNE de patrulare în orașul liniștit, cu miros de tutun, de la furt la apel pentru geamuri sparte la mașină – GALERIE FOTO VIDEO
Majoritatea oamenilor dezvoltă aproape involuntar o atitudine ostilă când văd uniforma albastră a polițiștilor. În trafic cu precădere, pentru că în alte situații oamenii legii sunt percepuți drept salvatori. Sunt cei sunați întotdeauna atunci când ceva merge rău.
REPORTAJ în bucătăria unde se gătesc TONE de ciorbe pentru sute de botoșăneni– GALERIE FOTO
În timp ce unii gătesc doar în familie, există și persoane care o fac în cantități industriale. Iar cei care se hrănesc din aceste bucate sunt de ordinul sutelor.
Jumătate de viață în rulotă - omul care aduce bâlciul de 50 de ani: De la o mașină de vată de zahăr la un parc de distracții de calibru
George avea vreo 16 ani când în Brăila, oraș în care se mutase tatăl său grec, venise circul Kratel din Cehia. A fost vrăjit de lumea magică a acrobaților și animalelor dresate că nu a mai vrut să plece de acolo și s-a angajat. Era extrem de pasionat, dar probabil că nu a bănuit vreodată că din mintea și mâinile sale va ieși un parc de distracții care va marca Botoșaniul și o bună parte a României.
Noaptea de Înviere în camera de gardă cu fel și fel de bolnavi: FĂRĂ ouă roșii si cu Lumină adusă uneori chiar de pacienți
Sărbătorile Pascale înseamnă pentru mulți dintre noi timp petrecut cu familia, mers la Înviere,  ciocnit ouă roșii. În schimb, pentru personalul din Unitatea de Primiri Urgențe (UPU), sărbătorile sunt o perioadă dificilă și asta pentru că sute de persoane ajung la spital din varii motive, unele mai întemeiate, altele ilare.
REPORTAJ: Femeile (ne)observate din spitale care sunt cel mai aproape de bolnavi: Una a fost luată acasă de-un pacient
Nu de puține ori dăm importanța cuvenită doar medicilor sau asistenților și uităm de unele persoane care zilnic au grijă de pacienți chiar dacă în mod diferit, muncesc din greu și poate nu se bucură de aprecierea celorlalți. Astăzi, este despre ele, infirmierele de la Spitalul Județean Mavromati.
Zeci de sri lankezi aduși la Botoșani de un om de afaceri italian: Le-a dat loc de muncă, casă și masă, dar și câte un nume românesc – FOTO & VIDEO
Sri Lanka. O privire rapidă pe Wikipedia, pentru că numele sună cunoscut, dar detaliile lipsesc. Este o țară insulară asiatică, situată în sudul Asiei, în Oceanul Indian cu capitala în Colombo. Țara are o populație de aproximativ 21 de milioane de locuitori. 44 dintre sri lankezi au ajuns tocmai la Botoșani, la 10.000 de kilometri distanță de casă aduși, într-un paradox dulce-amărui, de un italian. Iar de aici, începe farmecul acestui articol.
REPORTAJ: Ambulanța a ajuns bătaia de joc a unora: Medici chemați să salveze saci de gunoi, agresați sau confundați cu taximetriștii: Veniți și vi-l luați că e mort
Botoșănenii, fie că sunt bolnavi sau nu, sună cu încredere la 112. Vorbim despre o încredere dusă uneori la extrem. Și astfel, din nefericire, medicii botoșăneni se confruntă cu tot mai multe afecțiuni închipuite ale pacienților.
IATĂ mâinile unui copil din Botoșani! POVESTEA puștiului care la 11 ani culege urzici pentru a-și ajuta mama și frații orfani de tată - GALERIE FOTO
Unii copii își doresc cel mai nou telefon apărut pe piață, alții nici măcar nu știu cum arată. Unii copii muncesc pentru a se întreține, alții nici nu știu ce înseamnă asta. Sunt copii și copii, unii mai fericiți decât alții, ”cu sau fără copilărie”.
REPORTAJ în comuna păzită de cadrele MAI de cel mai feroce dușman invizibil: oamenii stau treji noaptea, animalele băgate în „groapa comună” – FOTO&VIDEO
Comuna „maternitate” de unde a pornit primul focar de pestă porcină africană din județul Botoșani este în continuare sub asediu. Cei care o apără sunt vizibili de la depărtare, dușmanul este însă unul nevăzut, sperie localnicii, fie că vorbim despre pădurile cu copaci anemici sau propriile cotețe unde oamenii și-au crescut porcii.
CÂT de mult te schimbă pușcăria: de la trafic de persoane, la quilling și lecții pentru adolescenți – REPORTAJ din Penitenciarul Botoșani – GALERIE FOTO
Penitenciarul Botoșani este locul unde se descoperă multe talente, abilități, aptitudini. Da, desigur, este și un loc al oamenilor răi, dar care se pot transforma în ființe umane altruiste, conștiente de ceea ce au făcut în trecut… sau nu. Astăzi am ales să ne concentrăm pe partea pozitivă a poveștii despre tot ce înseamnă detenție.
Eminescu? – „Nu știm cine a fost…” REPORTAJ în orașul poetului nepereche „uitat” de tinerii botoșăneni
15 ianuarie 2019 - Ziua Culturii Naționale, dar și ziua în care se împlinesc 169 de ani de la nașterea la Botoşani a poetului nepereche, Mihai Eminescu. Poate pare surprinzător, dar există botoșăneni și mai cu seamă tineri care habar nu au cine a fost Mihai Eminescu.
Lacrimi, îmbrățișări lungi, dar și încurajări, căci STRĂINĂTATEA îi așteaptă: Sute de botoșăneni pleacă spre alte țări după sărbători – GALERIE FOTO
Orașul nostru rămâne din ce în ce mai gol și trist. Sute de botoșăneni au plecat spre Italia, Germania sau Anglia după sărbători, pentru a-și croi un trai mai bun. În fiecare an, luna ianuarie este cea mai tristă pentru botoșănenii care sunt nevoiți să se despartă de casă pentru a-și relua activitatea la locul de muncă, care din păcate, este la mii de kilometri de cei dragi.
REPORTAJ dinăuntrul durerii: Drama pacienților de la Mavromati loviți de cea mai grea boală - Forța trebuie să vină din tine
Dimineața zilei de 21 noiembrie 2018, Secția de Oncologie a Spitalului Județean Mavromati... O liniște apăsătoare domnește pe holuri și în saloane. Pentru cei mai mulți dintre pacienți este liniștea dinaintea furtunii. În timp ce un bărbat tocmai și-a dat sfârșitul în salon, alți zeci de pacienți se luptă cu o boală nemiloasă – cancerul. 
Liceul „din provincie” care a făcut 500.000 de euro în trei ani: Trebuie să supravieţuim, dacă nu facem ceva, în câţiva ani noi dispărem - GALERIE FOTO
Veste mare pentru liceul din cel mai sudic orăşel al judeţului: proiectul „Optimizarea instruirii practice în context european” depus în cadrul Programului Erasmus Plus a fost admis la finanţare.
Omul – spectacol: peste 1.000 de show-uri de la Botoşani şi până la Venezia, din comunism şi până în mileniul 3 cu cei mai mari artiști ai României
Spre sfârşitul anilor ’80 făcea cursuri la Şcoala Populară de Arte. Aşa l-a cunoscut pe Ion Ilie, pe atunci director al Filarmonicii de Stat Botoşani, care observându-i ideile de spectacole şi simţindu-i înclinaţia spre impresariat i-a propus să vină pe acest post la prestigioasa instituţie de cultură.
Afaceri cu cerul! Preotul faianțar - electrician care a ridicat o casă nouă unei familii rămasă fără acoperiș deasupra capului - VIDEO & GALERIE FOTO
O poveste emoționată vine de la capătul județului. În comuna Călărași o familie a rămas fără casă în primăvara acestui an din cauza unu incendiu.
Aventură la spălătoria care-ți curăță mașina până te apucă nervii: ori interior, ori exterior că-i greu amândouă
S-a încălzit brusc, de la zăpadă am trecut repejor la ”mâneci scurte”, așa că merg și eu ca tot omul să schimb anvelopele. Și zic apoi, ”hai să o și spăl”. Gravă eroare!
REPORTAJ în România nimănui și copiii sacrificați ai județului: Două fete care vor să învețe, retrase de mamă de la școală – GALERIE FOTO
La fix 40 de kilometri distanță de municipiul Botoșani se află comuna Cordăreni. Undeva dincolo de Dorohoi, drumul cu mașina este unul anevoios, nu din cauza a cine știe ce obstacole, ci doar a gropilor care fac distanța până acolo să fie parcursă în mai bine de o oră.
EVENIMENTEpopeea juridică a satului retrocedat ilegal unui escroc şi recâştigat de ţăranii din Nadăş la Curtea SupremăEpopeea juridică a satului retrocedat ilegal unui escroc şi recâştigat de ţăranii din Nadăş la Curtea SupremăŢăranii care trăiesc din moşi-strămoşi în satul arădean Nadăş au fost la un pas de a fi evacuaţi din localitate în baza unui certificat de moştenitor falsificat în 2003 de un notar, certificat care a stat la baza retrocedării satului. După aproape 14 ani, Curtea Supremă a făcut dreptate şi a desfiinţat actul notarial şi i-a repus în drepturi pe localnici.
4 iulie 2017, 12:01
Paradisul evaziunii fiscale.Ia spune ducule cate chitante tai tu pe veac?
2 februarie 2017, 13:51
Nu era paharnic, era usernic...
2 februarie 2017, 13:49
pAHARNIC ? pAI eU aM aUZIT cA eRA vISTIERNIC , pOSTELNIC oRI pOLCOVNIC....
3 ianuarie 2017, 18:22
Unde sa te relaxezi ma Haurele???!!! Pai daca te relaxezi ramai fara portofel ,cat ai spune verde...
3 ianuarie 2017, 18:19
Bai gagiule de gagiu, mare gagiu esti tu ma Ducule. teai ajuns ma mancami-ai ...... de gagiu!!!!!
3 ianuarie 2017, 18:16
Probabil ca si azi se mai cumpara titlurile ...documentele de arhiva...Interesanta este arhitectura medievala moldoveneasca imbinata cu mult bun gust cu acel extraordinar curent de inceput de secol XXI in binecunoscutul stil "popas cucorani" cu piatra de pe vremea agatarsilor si tabla gen lindab verzulie , frumos decupata. totul contorsionat cu vreascuri si stuf din belsug . Aceasta locatie va face deliciul botosanenilor, obisnuti cu hrubele din centrul vechi si cu ciorba de burta la lighean din alta zona mirifica.
17 iunie 2014, 21:04
O LOCATIE SUPER !! Un loc in care chiar te poți relaxa. Comentariile răutăcioase chiar nu își au rostul
17 iunie 2014, 01:32
Arata oribil cladirea la exterior. Galbenul ala cacaniu...''smile''-ul trist afara...termopanele patetice...ferestrele mici si chinuite... S-a uitat macar Dorel la proiectul cladirii, sau a fost facut asa, care cum a nimerit a trantit o caramida?
15 iunie 2014, 13:26
Adevarul ca piesele de rezistenta sunt termopanele, aranjamentul floral cu tubul de beton si galeata de plastic, placajele aiurea cu piatra etc. Cine l-a ajutat (indrumat) ia luat banii de pomana. Parerea mea. Succes in afacere.
15 iunie 2014, 12:26
kalapod.net%20
starshiners.ro%20
Sondaj
Mergeți duminică la vot?
Da
Nu
Încă nu m-am hotărât
Declaraţia zilei
“Atenţie la propaganda electorală în şcoli! Solicităm inspectorilor şcolari, directorilor de şcoli şi cadrelor didactice să respingă orice formă de propagandă electorală în unităţile de învăţământ. Ne-a fost ...
fashiondays.ro
astratex.ro
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.7759 lei
USD
Dolarul SUA
4.3145 lei
CHF
Francul elveţian
4.3522 lei
GBP
Lira sterlină
5.5810 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.9646 lei
XAU
Gramul de aur
203.3031 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2462 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.4262 lei
AUD
Dolarul Australian
2.9420 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.2666 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1868 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6391 lei
Vremea
astăzi
Botosani
o C
Dorohoi
o C
Bucecea
o C
Darabani
o C
Saveni
o C
Ştefăneşti
o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2019 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.