Știrea zilei
Botoșani în pragul colapsului: Primăria executată silit pentru aproape 20 de milioane de euro după falimentul Termica - Situația este dramatică - VIDEO

Primăria municipiului Botoșani se confruntă cu cea mai gravă situație financiară din istorie. Instituția este obligată să plătească o sumă colosală, care ar putea însemna în termeni economici falimentarea orașului.

Aproape 90 de milioane de lei dintr-un proces


Cabinetul executorilor judecătorești Carmen Șfaițer – Sorin Gavriliuc a trimis săptămâna trecută o ”Somație Mobiliară” municipalității, prin care solicită ”ca în termen de o zi” să achite nici mai mult, nici mai puțin de 89.927.229,45 de lei.


Executarea silită survine unui proces pe care SC Termica SA, prin lichidatorul judiciar Constantin Lulu Dascălu, l-a intentat Primăriei Botoșani pentru anularea unei facturi prin care patrimoniul acestei societăți a fost trecut municipalității și apoi nou înființatei SC Modern Calor SA.


Procesul a fost câștigat de lichidator la Tribunalul Suceava, Primăria Botoșani a contestat hotărârea, însă acțiunea i-a fost respinsă de Curtea de Apel Suceava.


În 2020, Primăria Botoșani a formulat recurs, care se va judeca la Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ).


Înainte însă ca instanța supremă să se pronunțe, SC Termica SA a solicitat Judecătoriei Botoșani și a obținut cererea de executare silită.


Din gigantica sumă menționată, nici măcar jumătate, mai exact doar 40,1 milioane lei reprezintă debitul propriu-zis, restul de 48,9 milioane lei fiind dobânda calculată din 2010.


La aceasta se adaugă și cheltuielile de executare pretinse, care se ridică la 895.815 lei, adică aproape 9 miliarde de lei vechi.


Fosta societate de termoficare a orașului a acumulat datorii de circa 120 de milioane de lei până în anul 2010, când a intrat în faliment. Patrimoniul său a fost transferat la Primăria Botoșani, iar ulterior către noua societate înființată, SC Modern Calor SA. Pentru recuperarea datoriilor Termica, a fost desemnat un lichidator, în persoana lui Constantin Lulu Dascălu, care de-a lungul anilor și-a însușit această misiune.

 


„Suma pe care municipiul Botoșani trebuie să o plătească este extrem de mare, practic cât tot bugetul pe care-l avem, 90 de milioane de lei. Nu mai avem nimic de făcut în această situație decât să cerem un sprijin de la Guvern, deciziile fiind executorii și primind aceste hârtii de la executorii judecătorești care pot pune poprire pe conturi și pe veniturile proprii pe care le avem”,


Cosmin Andrei, primar Botoșani.

 

Și încă 6,5 milioane lei din alt proces


Ca și cum nu ar fi fost suficient, pe 3 martie 2021, SC Termica SA a mai câștigat un proces la Curtea de Apel Suceava prin care solicita 6.512.775 lei cu titlu de daune, reprezentând fructe civile cuvenite proprietarului, la care se adaugă dobânda legală calculată de la data formulării cererii de chemare în judecată – 10.03.2017 – până la plata efectivă a sumei. Litigiul ar privi punctele termice pe care Primăria Botoșani nu le-ar fi predat la timp societății Termica și de pe care ar fi continuat câțiva ani să încaseze chirie. Și în acest caz municipalitatea a formulat recurs, numai că, asemeni celuilalt litigiu, până ce să se pronunțe și ICCJ, SC Termica SA a obținut pe 20 aprilie, prin același cabinet, încuviințarea executării silite.

 

„Situația este dramatică”


Cumulat, se ajunge astfel la neverosimila sumă de 96.440.004 lei, echivalentul a 19,57 de milioane de euro, bani pe care Primăria Botoșani nu îi încasează pe parcursul unui an întreg din taxe și impozite.


Dacă s-ar stinge această datorie, anul acesta, în oraș nu ar mai exista bani pentru niciun fel de investiție, dar nici pentru asigurarea cheltuielilor de funcționare, de la iluminat stradal la salubrizare.

 


„Situația este dramatică, sunt niște demersuri făcute în 2010 pentru că așa au considerat cei care au condus Primăria atunci, să poată accesa fonduri europene și s-au transferat bunuri de la societatea Termica pe Modern Calor pentru accesarea fondurilor europene. Din păcate, fondurile europene sunt în cuantum cam tot de aceeași sumă pe care trebuie să o plătim, nemaivorbind de faptul că sunt doar 10.000 de beneficiari ai sistemului integrat de încălzire. Un management cu adevărat defectuos care ne pune într-o mare dificultate, foarte, foarte greu de gestionat. Dacă nu primim sprijinul Guvernului pentru a stinge această obligație de plată, nu vom mai face nimic pe viitor, în municipiul Botoșani”,


Cosmin Andrei, primar Botoșani.

 


Trecutul ne ajunge din urmă, fostul primar este convins că, „am făcut ceea ce trebuia să facem”

 


Falimentul Termica a fost declarat în 2010, în cel de-al doilea mandat al lui Cătălin Flutur, care astăzi crede că, „noi am făcut ceea ce trebuia să facem”.


A fost atunci o acțiune concertată pe care Primăria Botoșani, Consiliul Local și SC Termica SA au făcut-o pentru a putea accesa fonduri europene pentru reabilitarea sistemului de termoficare. Condiția impusă de UE pentru acordarea finanțării era ca societatea care administra sistemul de termoficare să nu aibă datorii. Așa că SC Termica SA a fost băgată în faliment, iar Ion Diaconu a părăsit-o din postura de director general și s-a înființat Modern Calor cu, ați ghicit, Ion Diaconu, director general. O nouă societate de termoficare, fără datorii la stat și care a atras...

 


„Fonduri europene de 45 de milioane de euro. Aia era soluția absolut normală. Trebuia, cine accesează, Termica, să fie eligibilă. Ca să fie eligibilă nu trebuia să aibă datorii la bugetul de stat. Atunci, noi am făcut-o efectiv pentru 45 de milioane de euro și pentru că o cerea sistemul. Ulterior, ce se întâmplă, nu vreau eu să spun prea multe despre lichidator, dar banii ăia nu știu cât se duc la stat și cât se duc la lichidator”,


Cătălin Flutur, fost primar

 

„Datoriile erau acumulate (...) când nici măcar nu eram eu primar, era dl Egner”


Grosul proceselor pe uriașele sume s-a pierdut în cel de-al treilea mandat de primar al lui Cătălin Flutur, însă acesta a vorbit tocmai despre o oarecare lipsă de reacție a Primăriei Botoșani față de niște decizii de la Curtea de Apel Suceava, ale unui complet care ar fi avut legături cu lichidatorul Termica.


Și a mai arătat că, oricum ar fi fost, datoriile ar fi curs de-a lungul anilor, iar statul ar fi depus toate diligențele pentru a le recupera.


„Datoriile erau acumulate într-adevăr de societate când nici măcar nu eram eu primar, era dl Egner. S-a adunat un cârd de datorii. A fost singura șansă de salvare pentru a face ceva pentru sistem. Este un sistem care funcționează nu bine, ci foarte bine și asta am considerat noi că trebuie făcut. Până la urma urmei, statul își revendică niște datorii pe care societatea le avea la momentul respectiv, iar lichidatorul a recuperat niște bani și vrea să recupereze mai mult. Și-a luat pe de o parte partea lui. Sunt niște calcule pe care le face cineva. La urma urmei eu sunt mulțumit că orașul are o societate nouă, un sistem nou, mai bun decât în oricare alt oraș”,


Cătălin Flutur, fost primar


Nu în ultimul rând, Cătălin Flutur susține că Primăria are puterea financiară de a stinge această datorie și chiar este curios de modul în care actuala administrație va reuși să gestioneze această situație.


De-a lungul anilor, Primăria Botoșani a cedat către lichidatorul Lulu Dascălu și în jur de 30 de puncte termice spre valorificare, pentru recuperarea datoriei.

 

După cheltuirea a 45 de milioane de euro pentru modernizare, termoficarea este ținută în viață prin subvenții provenite din taxele și impozitele plătite de botoșăneni


Orașul a ajuns în cea mai gravă situație financiară cel puțin de după revoluție încoace din cauza încăpățânării unor edili și directori de a ține în viață un sistem care a asigurat posturi pentru clientela politică. S-au cheltuit 45 de milioane de euro pentru o termoficare care mai are doar în jur de 10.000 de abonați casnici, iar acum toți botoșănenii trebuie să plătească aproape 20 de milioane de euro.

 

Aceasta după ce aceiași botoșăneni care locuiesc la bloc sunt obligați în bună parte de o mulțime de ani să plătească facturi la SC Modern Calor SA, deși nu sunt abonați ai societății și nu au contract de furnizare. De asemenea, ani buni compania a primit în jur de 10 milioane de lei drept subvenție, inclusiv pentru 2021 fiind prevăzuți peste 6 milioane de lei în bugetul local pentru subvenționarea societății. Aceasta după ce s-au cheltuit 45 de milioane de euro pentru modernizarea termoficării!!!


În ciuda tuturor acestor lucruri, de la cheltuirea unei sume uriașe pe un proiect european și până la finanțarea unității prin tot felul de metode improprii economiei de piață, SC Modern Calor SA nu poate vinde gigacaloria la prețul de producție întrucât ar fi unul prea scump pentru majoritatea abonaților săi și, ca atare, din taxele și impozitele strânse de la toți cetățenii, municipalitatea continuă să o subvenționeze.    

 

Am semnalat ce se întâmplă încă din 2010, însă n-a interesat pe cine trebuia


Din momentul în care municipalitatea a băgat în faliment SC Termica SA și ”a scos din joben” SC Modern Calor SA, Botoșăneanul a tras un semnal de alarmă asupra celor ce se petreceau. Cum însă atunci, mai toți factorii implicați erau membrii aceluiași partid, aflat la guvernare, nu s-a sinchisit cineva să blocheze uriașa manevră. Iar acum culegem roadele.


Iată ce am scris atunci: Inginerii financiare de zeci de milioane euro la CJ şi Primărie

 

loading...
„Specialii” care vând bunurile orașului ”aproape degeaba”: Acest cioclu al SRL-urilor românești
Bombă de aproape 7 milioane de euro la municipiu, Botoșani riscă falimentul

 

DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL

download from google play download from apple store
Două complexuri comerciale și 8 blocuri cu penthouse la ultimul etaj construite pe locul unei foste fabrici de la Botoșani
Terenul care a intrat în circuitul privat de ani buni a rămas neutilizat o lungă perioadă de timp. În prezent, prin investiția complexă demarată de anul trecut pe etapă birocratică, putem vorbi despre o regenerare urbană la marginea orașului.
ANUL ACESTA va avea loc recensământul populației și locuințelor! Recenzare de acasă, din fața calculatorului și zile libere de la serviciu – VIDEO INTERVIU cu noutățile rundei 2022
Unul dintre cele mai importante evenimente din țara noastră este Recensământul General al Populației și Locuințelor, organizat din 10 în 10 ani. Practic, această culegere de date oferă informații exacte (nu estimate) privitoare la numărul real al populației rămasă în țară. Și al spațiilor de orice fel (industriale, locative, anexe etc).
Furturile din spălătoriile auto și alte unități combătute cu contori inteligenți: Se pot citi de la distanță și nu se poate umbla la eiVIDEO
Metodele prin care putea fi manipulat consumul la apă din rețeaua publică gestionată de societatea Nova Apaserv erau extrem de diversificate la Botoșani. Neoficial, în tot felul de cercuri s-a tot vorbit de cârdășii între administratorii unor firme private și angajați de la compania de apă și canalizare care le ofereau portițele prin care își reduceau consumul de apă în mod considerabil.
S-au ambalat degeaba: Bătălia pentru funcția de director la DSVSA Botoșani a ajuns la capitolul ”rămâne cum am stabilit”
Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Botoșani rămâne pentru o perioadă nedeterminată cu același conducător. Aceasta cu toate că în luna decembrie a anului trecut Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) a programat de două ori un concurs pentru ocuparea funcției de director.
POVESTEA numirii managerului de la „Ambulanță”, de la propuneri la planuri de viitor: Cum m-am hotărât? Într-o noapte! VIDEO
Este medic și vine din Republica Moldova. A cunoscut Botoșaniul începând să trateze pacienți de la sate și s-a regăsit mai apoi în colectivul de la Serviciul Județean de Ambulanță (SJA), unde lucrează de un deceniu.
Bărbați celebri care și-au găsit dragostea la Botoșani: Trăim o iubire așa de mare, încât asta mă face să fiu și mai puternic și mai încrezător decât aș fi crezut vreodată
Ne-am obișnuit cu vedete construite pe calapodul televiziunilor, pe criterii strict conectate la ratingul-rege dătător de audiențe, pe de o parte, sau de vremelnică popularitate, de cealaltă parte. Există însă și persoane publice al căror statut de vedetă se datorează muncii susținute, talentului atent și îndelung lucrat. Paradoxal, deși se bucură de notorietate, viața lor este învăluită într-o discreție uneori dusă la extrem.
LA MULȚI ANI, Botoșani! Trecerea dintre ani între focul de artificii și liniștea rugăciunii, sute de oameni în stradă şi în biserici – GALERIE FOTO&VIDEO
Mii de botoșăneni au ieșit în stradă, pentru a petrece împreună momentul trecerii în anul 2022. După îndelunga perioadă de restricții, oamenii au simțit din nou descătușarea bucuriei. Nu puțini au fost cei pe care noul an i-a găsit în rugăciune.
Botoșănenii care ne-au părăsit în 2021: Candelă pentru cei plecați, spre neuitare
2021 lasă în urmă durere și multe lacrimi. Ne-au părăsit oameni dragi, am pierdut preoți, medici, istorici, artiști. Dar mai ales profesori. Șiruri de lumânări aprinse în acest an pe altarul școlii botoșănene. 2021 a fost, parcă, un doliu nesfârșit.
Marea coaliție PNL – PSD plesnește deja la municipiu, primarul la mâna a trei debutanți pentru un munte de bani după ce liberalii iar s-au enervat
Aleșii de la municipiu se întâlnesc miercuri în ședință extraordinară, iar primul punct de pe ordinea de zi îl reprezintă stabilirea impozitelor și taxelor pe anul viitor.
Loading...
Botoșănenii și Crăciunul în comunism: Povești la gura sobei despre copilăriile petrecute între Moș Crăciun și Moș Gerilă
În a treia zi de Crăciun, Botoșăneanul vă oferă o poveste. Deopotrivă pentru cei mici și pentru cei mari. O poveste cu oameni care au trăit anii gri, cenușii, anii mirosind a portocală adusă de Moș Gerilă. Avem astăzi - la gura sobei - un preot, actori, profesori, o scriitoare, o neostenită bibliotecară, un om de teatru și de cuvânt.
Preotul care merge în spital la orice oră din zi și din noapte și aduce speranță bolnavilor: Nu ai cum să nu empatizezi
Luna aceasta se împlinesc patru ani de când preotul Cristian Buhaciuc vindecă sufletele botoșănenilor internați la Spitalul Județean „Mavromati”. Preotul spovedește și împărtășește bolnavii, săvârșește rugăciuni la orice oră. 
Magia Crăciunului în sânul familiei Irimia – Cenușă, model de comuniune și uniune pentru mulți dintre semeni: GALERIE FOTO
El este preot, ea artistă cu o voce care îți ajunge direct la suflet. Împreună sunt părinții Paraschevei, o minune mică și fragilă care le-a împlinit căminul. Teodor și Iustina Irimia Cenușă reprezintă în continuare un model de familie pentru mulți dintre botoșăneni.
Mese îmbelșugate de sărbători, un medic nutriționist de la Botoșani vine cu sfaturi pentru lăcomia din aceste zile: Deviza ar trebui să fie cumpătarea
Gospodinele au gătit în această perioadă sarmale, fripturi și o mulțime de alte mâncăruri tradiționale. Și nu de puține ori botoșănenii ajung la spital cauza excesului de mâncare sau alcool.
Un concert ALTFEL pe scena Filarmonicii ”George Enescu” Botoșani: Un frac nonconformist, colinde, muzica Mariei Tănase și multă culoare – GALERIE FOTO&VIDEO
Concertul de Crăciun 2021 al Filarmonicii ”George Enescu” din Botoșani a fost unul atipic. Pentru prima dată la un astfel de eveniment, bagheta dirijorală s-a aflat în mâna unei femei.
Loading...
EXCLUSIV: O avocată și un inginer pregătiți pentru funcțiile de subprefect de la Botoșani
Prima rundă de negocieri din cadrul coaliției de guvernare PNL - PSD – UDMR a fost încheiată prin repartizarea politică a funcțiilor de prefecți și subprefecți.
Depozitul de 10 milioane de euro al județului, pe cale să rămână fără autorizație după pierderea unui proces cu o miză extraordinară
Depozitul ecologic de deșeuri pentru care Uniunea Europeană a oferit o sumă nerambursabilă de 10 milioane de euro a fost inaugurat în 2013.În prezent, la mai puțin de un deceniu de la deschidere, rampa de gunoi este la un mic pas să fie închisă forțat.
„Dușmanul invizibil din spital”: Sute de botoșăneni infectați cu bacterii în timp ce erau internați la Mavromati
Infecțiile nosocomiale rămân o problemă de mare actualitate, iar specialiștii susțin că în orice spital există astfel de cazuri. Important este ca aceste infecții intraspitalicești să fie tratate și raportate.
Primul bal după doi ani: profitul a explodat în pandemie la Botoșani, oamenii de afaceri s-au sărbătorit cu premii, muzică aleasă, mâncăruri și băuturi fine – GALERIE FOTO
După un an de pauză, cauzat de pandemie, Balul Oamenilor de Afaceri organizat de Camera de Comerț, Industrie și Agricultură (CCIA) Botoșani a bifat o nouă ediție. A 28 – a întâlnire a antreprenorilor botoșăneni la Topul Județean al Firmelor nu a mai fost însă chiar un bal. Și aceasta tocmai din cauza situației sanitare, intrarea făcându-se de altfel doar în baza certificatului verde.
Președintele clubului de handbal al orașului transportat inconștient la spital, echipa interzisă la Polivalentă pentru o datorie infimă
Refuzul fotbaliștilor de la Gaz Metan Mediaș de a alerga în startul meciului disputat cu FC Botoșani pe motiv că nu și-au primit salariile nu a fost singurul lucru ieșit din comun întâmplat miercuri în sportul botoșănean.
Focuri de armă în codrii lui Eminescu, bărbați cu puști observați pe aleea care duce spre Lacul cu Nuferi – GALERIE FOTO
Împușcăturile au răsunat în mini-vacanța prilejuită de Ziua Națională a României într-o zi de sâmbătă. În zona lacului eminescian de la Ipotești au putut fi observați mai mulți bărbați cu puști de vânătoare în mâini. Turiștii din apropiere au ascultat nedumeriți, în acest timp, focurile de armă care s-au auzit în pădurea din comuna Mihai Eminescu.
Cand Primaria Botosani ajunge pe post de sat fara caini. Am convingerea ca toate pilele din jurul primarului sunt slugi fara carte. Cine sa ii apere pe cetateni de abuzutile mafiote? De cati ani mulge acest lulu dascalu fosta societate de termoficare ? Societatea de termoficare doar administraza patrimoniul, nu este proprietara bunurilor, bunurile tin de domeniul public al orasului. Oricine poate administra contra unei sume de bani , pentru o perioada mai lunga sau mai scurta activitatea termica, fara a deveni proprietar. Pierderile nu afecteaza in nici un fel patrimoniul.
8 mai 2021, 14:03
"Primăria Botoșani a contestat hotărârea, însă acțiunea i-a fost respinsă de Curtea de Apel Suceava." Unde se află "fosta" nevastă a lui lulache, mişto! La sistemul centralizat au rămas pomanagii cărora ceilalți plătitori de taxe le plătesc căldura, iar e mişto. Lulache de 11 ani tot recuperează bani de parcă la fosta termica nu a plătit nimeni. Se învârt bani grei pe spinarea termicii. De 11 ani terminai de lichidat toată România.
8 mai 2021, 03:20
După cum se vede pe ce pune mâna Egner se distruge, au fost datorii colosale atunci când a fost primar, probabil va termina și cu Zona Metropolitana unde taie frunze la câini de când este director.
7 mai 2021, 23:09
Acesti domni teribili acum 10 ani au facut o calatorie in Suedia si au spus ca acolo producerea caldurii pentru locuinte se face centralizat. Cu fondurile europene in loc sa se reabiliteze punctele termice de cartier pe gaz metan sau sa se monteze centrale individuale de apartament la toti abonatii de atunci de la apartamente s-a ales varianta reconstruirii CET-ului gigant in zona industriala. S-a brazdat orasul cu zeci de kilometri de retele termice noi si s-a adus agentul termic pe conducte din zona industriala cu pierderile de temperatura inerente. Abonatii de la blocuri treptat si-au montat centrale termice individuale. Au ramas cca 600 de apartamente conectate. Modern Calor functioneaza numai cu ajutorul subventiilor de la primarie. Fonduri europene utilizate ineficient singurele care au profitat au fost cele trei firme care au executat reabilitarea CET si peste 100 km de retele din oras. Nimeni nu raspunde nici macar moral. Am ajuns un popor caruia nu-i pasa ce se intampla cu viata sa.
7 mai 2021, 22:20
in ce tara traim ....???? cum sa fie 9 miliarde o executare silita....???? si culmea din banii cetatenilor....
7 mai 2021, 19:17
Propun ca recuperarea acestor datorii sa se facă din salariile angajaților acestei instituții din ultimii 15 ani ..este incompetenta lor..au încasat salarii babane au dus orașul la faliment sa plătească!!!! Toți absolut toți sunt vinovați!!!!
7 mai 2021, 19:02
Flutur și camarila lui, la pușcărie. La carceră și babuinul de Eujeen.
7 mai 2021, 17:31
Cat a incasat lulu dascalu de la defuncta modern calor si de ce nu a procedat asa in 2010. Poate ar trebui sa achite el majorarile si penalitatile. Primaria nu a stiut sa se apere. Domeniul public nu poate fi executat silit.
7 mai 2021, 16:52
Propunere:Lulu Dascalu să fie primarul Botoșaniului. Pe persoană fizică.Viceprimari, Ioan Diaconu și Catalin Flutur. Fără salar și indemnizații nu mai au nevoie la cât o "muls" societatea de termoficareCu ăialalți era tot așa.
7 mai 2021, 14:45
Lucrez la calor și am beneficiat din plin de șmecheriile făcute pe seama cetățenilor. Așa că, nu mă luați în seamă.
7 mai 2021, 13:25
Acum e momentul sa se vada adevarata capacitate administrativa a noului primar. Flutur a facut atunci ceea ce trebuia si doar daca nu mai esti bransat la CET nu recunosti ca lucrurile s-au schimbat considerabil in acest caz. Sincer, daca nu venea cu acea solutie de a reabilita sistemul cu fonduri europene, astazi, Botosaniul ar fi fost un fel de Bucuresti in toiul iernii. Stim cu totii ca bucurestenii parte de caldura cu taraita sau deloc iarna in case. Nu cred ca schimbarea tevilor s-ar fi putut face la Botosani, cel putin altfel decat cu bani europeni. A fost o idee desteapta. Acum, noua conducere va trebui sa-si bata putin capul si sa gaseasca solutii de remedeiere, nu sa dea vina pe fosta conducere ca a gasit o solutie sa acceseze bani europeni.
7 mai 2021, 12:59
Flutur e bun de plată! Alături de el, toți smecherașii care au făcut bani de pe urma megaescrocheriei calorice.De asemenea, magistrații care au girat, prin hotărârile date, neregulile de la calor (despre care știau) ar trebui să răspundă.
7 mai 2021, 12:28
Eujeeeeen!!! Hai la pui cu mămăligă si mujdei!!A si dr. VLĂDUȚ te așteaptă cu toată gașca ta de supuși.
7 mai 2021, 12:17
Flutur ca si manager este slab spre foarte slab , dovada ca majoritatea societatilor din subordinea consiliului loval sunt in faliment : Cornisa sau Locativa. La Cornisa anul asta printr-o manevra a viceprimarului Toma care a tradat pentru a nu stiu cata oara s-au luat banii de la termie si s-au bagat in acesta sopcietate falimentara. Cornisa poate aduce bani la Consiliul local doar daca va fi un manager competent si nu Turcanu Eugen preocupat sa-si bata angajatii si sa urmareasca iepurii si veveritele , pe care le vede numai el.Tot ce s-a facut pana acum la Cornisa s-a facut cu banii de la bugetul local , in afara de spectacole aranjate printr-o firma de apartament de la Pascani pe care baiatul lui Flutur a adus-o, si de sponsorizarile care nu au intrat in bugetele locale ci in buzunarele celor doi Flutur si Turcanu nu s-a facut nimic.Uitati-va un pic ca acesta societate Cornisa are activitate de 4 ani si ceva si inca pista de rafting nu functioneaza, acel iaz cu barci nu are curenti si apa miroasa, piscina este mereu luata la vale,patinoarul crapat etc.
7 mai 2021, 09:58
Așa este Egner in iarna lui 2002 sau 2003 a lăsat orașul fără caldura, înghețăm cu toții in blocurile comuniste și a trebuit sa ne împrumutam in bănci pt a ne monta centrală de apartament, iar Termică a rămas fără abonați îndreptându-se spre faliment. In sfârșit de prin 2011 lucrurile s-au îndreptat , s-au făcut investiții istorice iar cei care su rămas la sistemul centralizat nu au mai înghețat iarna in apartamente.
7 mai 2021, 08:16
Sondaj
Ați beneficiat de primă cu ocazia sărbătorilor de iarnă
Da
Nu
Nu lucrez
Declaraţia zilei
”Trebuie să fii prezent, implicat și fără emoții. Dar cei care vin fără pic de emoții devin cam aroganți, oamenii mult prea încrezători devin mai antipatici și e greu de lucrat cu ei. Fiecare leu are propriile indicative dup ...
starshiners.ro%20
fashiondays.ro
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.9440 lei
USD
Dolarul SUA
4.3296 lei
CHF
Francul elveţian
4.7390 lei
GBP
Lira sterlină
5.9242 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.7824 lei
XAU
Gramul de aur
253.3930 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2395 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.3911 lei
AUD
Dolarul Australian
3.1273 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.4628 lei
CZK
Coroana Cehească
0.2023 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6644 lei
Vremea
astăzi
Botosani
1.1 o C
Dorohoi
0.5 o C
Bucecea
0.5 o C
Darabani
-0.2 o C
Saveni
1.1 o C
Ştefăneşti
2.5 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2022 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.