Valoarea contractului este de 250.000 lei fără TVA, la care se adaugă TVA în valoare de 47500lei. Finanțarea este asigurată prin Compania Națională de Investiții.
Astăzi, 3 februarie, a fost semnat contractul de lucrări pentru servicii de elaborare a documentațiilor tehnico-economice pentru proiectul „Conducta de aducțiune apă potabilă Hănești – George Enescu, Județul Botoșani”.
Este vorba despre cea mai lungă conductă de alimentare cu apă potabilă din zona Moldovei, respectiv 43 de kilometri, cu două stații de pompare de-a lungul traseului ce traversează localitățile Hănești – Vlăsinești – Săveni – Știubieni – Vorniceni – Cordăreni – George Enescu, cu posibilitate de alimentare și a comunei Havârna.
„Este un proiect important și extrem de necesar nu doar pentru locuitorii din acea parte a județului, ci pentru întreg județul Botoșani per ansamblu. Ne-am dorit să găsim soluții și împreună cu specialiștii ADI Aqua Botoșani am conturat acest proiect. Voi supraveghea îndeaproape evoluția acestuia, în toate etapele lui, și voi face deplasări pentru a mă asigura că documentația tehnică reflectă cu fidelitate realitatea din teren. Am transmis astăzi aceste lucruri și reprezentanților firmei care a câștigat licitația, aceștia angajându-se că își vor îndeplini obligațiile cu profesionalism și cu mare strictețe în raport cu prevederile contractuale”, a declarat Dorin Birta, vicepreședintele Consiliului Județean Botoșani.
Firma desemnată câștigătoare a licitației este S.C. Yda Project Consulting SRL, iar contractul prevede realizarea temei de proiectare, a studiilor de teren, a expertizelor tehnice, a avizelor, acordurilor și a Studiului de Fezabilitate. Valoarea contractului este de 250.000 lei fără TVA, la care se adaugă TVA în valoare de 47500lei. Finanțarea este asigurată prin Compania Națională de Investiții.
„Importanța acestui proiect este de necontestat. De aceea ne dorim ca toate etapele acestui proiect, de la întocmirea documentațiilor și până la punerea în funcțiune a conductei să decurgă fără probleme. Vom depune toate eforturile pentru acest lucru și cu siguranță vom reuși”, declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani.
COD GALBEN pentru județul Botoșani în cea de-a treia zi de Paști
Gabriela Erdic
May 07, 2024
Salariile de peste 2.000 de euro, fără facultate, dar care sunt refuzate
Gabriela Erdic
May 07, 2024
Gabriela Erdic
May 07, 2024
Bărbat căzut în fântână scos de pompieri, soției i s-a făcut rău
Gabriela Erdic
May 07, 2024
Corpurile de iluminat, un plus al locuinței
Redacția Botoșăneanul
May 07, 2024