Schimbare de director la o instituție aflată în subordinea Consiliului Județean.
Actualul director al Muzeului Județean Botoșani, Aurel Melniciuc este înlocuit în funcție cu el. Este posibil și în acest sens a fost inițiat un proiect de hotărâre ce va fi supus aprobării în ședința ordinară de CJ din data de 21 decembrie.
”Se constată încetarea numirii în funcția de manager și a contractului de management a dlui Aurel Melniciuc începând cu data de 1 ianuarie 2018. Se desemnează dl Aurel Melniciuc să asigure interimatul la Muzeul Județean începând cu data de 1 ianuarie 2018 până la începerea exercitării noului contract de management”,
Li se aduce la cunoștință consilierilor județeni
Aleșii de la Județ sunt de asemenea informați și cu privire la salariul de care va beneficia managerul Muzeului Județean.
„Se stabilește dlui Aurel Melniciuc pe perioada interimatului la Muzeul Județean Botoșani un salariu de bază brut de 7.546 lei”,
Se mai arată în proiectul de hotărâre
Înainte de Muzeul Județean, Aurel Melniciuc a fost director la Centrul de Creație, aflat tot în subordinea CJ-ului, fiind susținut pe funcție de fostul președinte, Florin Țurcanu.
Botoșănean prins în fapt de polițiști: Carne de miel vândută direct din mașină
Redacția Botoșăneanul
May 03, 2024
Un pensionar din Botoșani s-a făcut de râs după ce a dat de un filtru al Poliției
Gabriela Erdic
May 02, 2024
Sucevenii stau la coadă la amenzi aplicate în traficul din Botoșani
Gabriela Erdic
May 02, 2024
Redacția Botoșăneanul
May 02, 2024
Cum se tratează venele varicoase
Redacția Botoșăneanul
May 02, 2024