Un tânăr va rămâne mutilat probabil pentru toată viața, după un incident nefericit.
Un adolescent de 16 ani din judeţul Botoşani a ajuns la spital, la Iaşi, fără un deget după ce a scăpat flexul din mână.
Potrivit medicilor ieşeni, acesta efectua treburi gospodăreşti, când, în mod accidental a scăpat flexul care i-a căzut mai întâi peste mână, apoi peste picior, amputându-i unul dintre degete.
„Adolescentul a ajuns la noi cu degetul mare de la piciorul drept amputat şi cu plagă la mâna stângă şi piciorul drept după ce a scăpat flexul. A intrat direct în sala de operaţie. Deocamdată nu ştim care va fi evoluţia dar în mod cert are nevoie de chirurgie plastică, ortopedie”, a explicat dr. Tamara Solange-Roşu, purtător de cuvânt al Spitalului de Copii „Sfânta Maria” din Iaşi. (Sursa: Ziarul Evenimentul)
Redacția Botoșăneanul
May 06, 2024
Accidentare horror pentru fostul jucător al Botoșaniului: Ratează EURO - A avut un ghinion teribil
Redacția Botoșăneanul
May 06, 2024
Nichifor Botoșăneanul ajunge în parohiile din Botoșani – PROGRAMUL evenimentelor religioase
Redacția Botoșăneanul
May 06, 2024
Lunea Albă: Tradiții și obiceiuri în a doua zi de Paște
Redacția Botoșăneanul
May 06, 2024