Un elev de la Colegiul Tehnic Gheorghe Asachi se află în arestul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Botoșani.
Este cercetat pentru infracțiunea de „loviri sau vătămări cauzatoare de moarte”, după ce i-a tras o palmă unui bărbat de 56 de ani, pe terasa unui bar.
La scurt timp, bărbatul adult a murit.
Așa cum s-a întâmplat și în alte cazuri, pe rețelele de socializare, adolescentul a devenit țintă publică, deși la acest moment beneficiază de prezumția de nevinovăție și are dreptul la un proces în care să îi fie judecată fapta.
„Criminalule. Marș la pușcărie. E plină țara de adolescenți nesimțiți ca tine. Ești un gunoi de om”
„Vagabonzi minori care petrec nopțile prin baruri. La pușcărie cu toți golanii vagabonzi. Justiția își va face partea de acum”
sunt doar câteva dintre comentariile postate culmea, de adulți.
Elevul este boxer, legitimat la Federația Română de Lupte.
Incidentul a avut loc săptămâna trecută, în localitatea Stăuceni. Joi seara un grup de tineri stătea de vorbă lână un local din centrul localităţii. Unul dintre consumatorii localului, un bărbat de 56 de ani, ar fi vociferat către tinerii adunaţi. Unul dintre adolescenţi, un tânăr de 17 ani, s-a apropiat de bărbatul care stătea pe scaun şi l-a lovit puternic cu palma, după care a plecat.
La scurt timp sătenii care se aflau în bar şi-au dat seama că botoşăneanul lovit nu mai mişcă pe scaun.
Un echipaj de ambulanţă venit la faţa locului a constatat că bărbatul a decedat.
Poliţia a preluat cazul. L-a ridicat pe tânăr de acasă iar ulterior, băiatul a primit mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile, la cererea procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Gabriela Erdic
Apr 26, 2024
Gabriela Erdic
Apr 26, 2024
Obiectivul lui Valeriu Iftime la CJ e legat de numărul 13: Mie mi-a purtat noroc – VIDEO
Oana Sava
Apr 26, 2024
Cum să menții un echilibru nutrițional într-o dietă vegană
Redacția Botoșăneanul
Apr 26, 2024