Întâmplările care au avut loc vineri tocmai în sediul Poliției de la Botoșani fac obiectul unei anchete interne.
Reamintim faptul că, potrivit Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Botoșani, un tânăr de 30 de ani care era suspect de tâlhărie a fost dus la audieri având asupra sa un cuțit.
Nu a fost percheziționat astfel că la un moment dat acesta a scos arma și i-a amenințat pe oamenii legii după care s-a auto-înjunghiat.
În urma verificărilor efectuate de către polițiștii din cadrul Biroului Control Intern, Conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani a dispus declanșarea cercetării prealabile față de polițistul care a permis accesul tânărului de 30 de ani, în sediul poliției, pentru a se stabili cu exactitatea dacă acesta a manifestat neglijență în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu și care sunt abaterile pe care acesta le-a comis.
În funcție de rezultatele verificărilor, față de agentul de poliție, vor fi dispuse măsurile care se vor impune.
Bărbat arestat după ce și-a bătut joc de o femeie cu infirmitate la ambele brațe - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Apr 25, 2024
Pregătiri la Botoșani pentru Ziua Veteranilor de Război – PROGRAMUL manifestărilor
Oana Sava
Apr 25, 2024
USR Botoșani: USR oprește din nou specula cu locurile de veci!
Redacția Botoșăneanul
Apr 25, 2024
Veste bună pentru zeci de mii de botoșăneni: BANII care intră pe carduri înainte de Paști
Redacția Botoșăneanul
Apr 25, 2024