În vederea asigurării protecţiei cetăţenilor de pe teritoriul României în actualul context epidemiologic determinat de răspândirea noului coronavirus, Ministerul Sănătăţii achiziţionează măştile de protecţie, conform standardelor europene în vigoare.
Distribuirea măştilor de protecţie se realizează de către Ministerul Sănătăţii prin direcţiile de sănătate publică judeţene către autorităţile publice locale.
Autorităţile publice locale (PRIMĂRIA) asigură distribuirea măştilor de protecţie, în mod gratuit, către fiecare beneficiar.
Beneficiarii din comuna Mihai Eminescu sunt în număr de 1.262 de persoane, selectate în baza Legii nr. 146/2020, după cum urmează:
- persoanele din familiile beneficiare de alocaţie pentru susţinerea familiei;
- persoanele din familiile beneficiare ale ajutorului social;
- Pensionarii, ale căror drepturi sunt de până la 1.000 lei, inclusiv (titularul);
- Persoanele cu handicap care beneficiază de indeminzaţie lunară, indiferent de venituri sau buget complementar (titularul);
- Copiii cu handicap de tip HIV/SIDA (titularul);
În conformitate cu prevederile Legii sus-menţionate, beneficiarii vor primi câte 30 de măşti, lunar, până la incheierea pandemiei de coronavirus COVID-19, declarată oficial de O.M.S.
Elevii și profesorii unui liceu din județ s-au întâlnit cu polițiștii în „Săptămâna Altfel"
Redacția Botoșăneanul
Apr 27, 2024
Trufin la depunerea candidaturii: Fac parte din echipa care NU se bate la retrogradare - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Apr 27, 2024
Bucuria vieții rurale - 11 motive pentru care merită să te muți la țară
Redacția Botoșăneanul
Apr 27, 2024
Aritmie cardiacă: cauze și simptome
Redacția Botoșăneanul
Apr 27, 2024