Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu cu privire la situaţia unui copil de 12 ani din judeţul Botoşani, care a ajuns la spital cântărind numai 6 kilograme şi care ulterior a decedat.
Sesizarea din oficiu vizează posibila încălcare a art. 22, art. 34, art. 49 şi art. 50 din Constituţia României privind dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică, dreptul la ocrotirea sănătăţii, protecţia copiilor şi a tinerilor şi protecţia persoanelor cu handicap.
Inspectoratul de Poliţie Botoşani a deschis o anchetă după ce fata de 12 ani din Monoleasa, care cântărea doar 6 kilograme, internată în urmă cu trei săptămâni în secţia de ATI a Spitalului din Botoşani, a murit.
O anchetă a fost declanşată în cazul copilului de 12 ani subnutrit care în urmă cu două săptămâni a ajuns în stare foarte gravă la Spitalul de Urgenţă din Botoşani şi care a murit în timp ce se afla sub tratament.
Medicii au anunţat că aceasta s-a născut cu encefalită cronică infantilă, cu tetrapareză spastică şi a ajuns la spital foarte deshidratată, cu enterocolită şi prezenta cel mai mare grad de malnutriţie.
Autorităţile au stabilit, potrivit Mediafax. că în cazul celorlalţi copii aflaţi în familie nu se impune luarea unor măsuri de protecţie, aceştia fiind bine îngrijiţi.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
ACUM: Ziua Veteranilor de Război marcată și la Botoșani – LIVE
Redacția Botoșăneanul
Apr 29, 2024
Se REDUCE vârsta de pensionare: Femeile care au copii ar putea ieși mai devreme la pensie
Redacția Botoșăneanul
Apr 29, 2024
Săptămâna Patimilor: Semnificații și tradiții
Redacția Botoșăneanul
Apr 29, 2024
Cascadorii nocturne cu mașina, un tânăr de 21 de ani rănit - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Apr 29, 2024
ANUNȚ Primăria Botoșani referitor la Regulamentul rețelelor de comunicații electronice
Redacția Botoșăneanul
Apr 29, 2024