Ştiri
Bogdan Ionel şi iubita lui s-au filmat înainte de a o ucide pe Petronela: Înregistrarea a ajuns pe internet

Bogdan Ioanel, tânărul de 17 ani din Botoșani care a înjunghiat mortal o fată de 18 ani, a fost arestat preventiv.  Acesta a colaborat cu polițiștii la reconstituirea crimei, însă înainte de a comite crima Bogdan și iubita lui s-au filmat, iar înregistrarea a ajuns pe internet.

Bogdan Ionel, cel care a ucis-o pe Petronela Mihalachi cu zeci de loviturid e cuțit în pădurea de la marginea orașului Botoșani, s-a întors  la locul crimei. Polițiștii au făcut reconstituirea faptelor, iar Bogdan a colaborat cu aceștia, ba chiar a cedat la un moment dat și a bufnit în plâns când a fost pus să arate pe un manechin cum a înjunghiat-o.

 

Reamintim că, potrivit primelor interogatorii, motivul crimei ar fi plecat de la faptul că Petronela i-ar fi jignit iubita băiatului, pe Mihaela. Familia lui Bogdan crede cu tărie că acesta nu este vinovat de crimă și spune că, dacă el ar fi fost capabil de această faptă, complice i-ar fi fost iubita. Polițiștii nu au găsit dovezi în acest sens, iar Mihaela a fost izolată pentru o perioadă, din cauza valului de atacuri care au pornit la adresa ei pe internet.

 

Acum s-a aflat că fata nu era străină de lumea virtuală, și chiar își dorea să ajungă celebră. Chiar înainte de a se întâmpla această tragedie, ea s-a filmat cu Bogdan, filmuleţ pe care l-a intitulat "Whisper Challange cu prietenul meu" dar s-a filmat şi singură, înregistrare în care se caracteriza. Filmulețul a fost publicat pe YouTube.

„Sunt din Botosani. Sunt o fata timida, amabila si imi place mult sa cunosc persoane noi si sa vorbesc cu ele. Imi place foarte mult sa cant, fac canto de cinci ani, am o sora mai mica si imi place sa socializez tot timpul si sa-i ajut pe cei din jurul meu. Culorile mele preferate sunt visiniu, albastru si, uneori, negru. Imi place mult sa desenez, sa incerc sa ma transpun vietile celorlalti, sa-i cunosc„, este prezentarea pe care și-a făcut-o Mihaela Radeș.

La scurt timp după ce au apărut informații în mass media cu privire la activitatea ei de pe YouTube, canalul Mihaelei a fost șters.

 

download from google play download from apple store

(Sursa: Cancan)
 

loading...
loading...
Prietenul cel mai bun al băiatului care și-a asumat crima de la Pacea, mărturisiri neașteptate: Nici măcar nu înjură
Elevul suspectat de crima de la Pacea, în genunchi la reconstituire: A „omorât” un manechin în fața anchetatorilor - GALERIE FOTO & VIDEO
Prietena criminalului chemată la audieri de anchetatori, pozele care au isterizat cunoscuții Petronelei - FOTO

 

Colonelul care conduce Jandarmeria Botoșani: Analfabet în viitor nu va fi cel care nu știe să citească, va fi cel care nu știe să înțeleagă
Cristian Boariu, inspectorul șef al Inspectoratului Județean de Jandarmi a declarat că invitația primită pentru Ziua Educației a fost onorantă.
Șeful Poliției, Ioan Aniței, la Inspectoratul Școlar Județean: Când închizi o școală, deschizi o pușcărieVIDEO
Inspectorul șef al Poliției botoșănene a fost de asemenea prezent la manifestațiile organizate de Ziua Educației.
Primarul, la ziua învățământului: De Ziua Muncii, nu muncim, de Ziua Educației, nu învățămFOTOGALERIE
Invitat și Inspectoratul Școlar Județean pentru Ziua Educației, primarul a avut un discurs în care a cerut un moment de reflecție.
Medicii de la „Mavromati” care sar în ajutorul cuplurilor cu o problemă dureroasă: Citesc pe internet că ar trebui să se adreseze
Medicii endocrinologi de la Spitalul Județean „Mavromati tratează o paletă largă de afecțiuni.
Doina Federovici, printre profesori și elevi: „Tinerii sădesc viitorul, dar noi trebuie să-l udăm”FOTOGALERIE
Președintele Consiliului Județean a fost unul dintre vorbitorii din cadrul manifestației organizată la sediul Inspectoratului Școlar Județean.
Prefectul Sorin Cornilă, la Ziua Educației: Vă felicit pentru munca nobilă GALERIE FOTO
Sorin Cornilă, prefectul județului Botoșani a fost alături de cadrele didactice, elevii și personalul auxiliar din unitățile de învățământ botoșănene.
Necaz într-o familie din Botoșani, o femeie preluată de elicopterul SMURD
Aeronava sanitară a fost solicitată din nou la Botoșani.
Ziua Educației la Inspectoratul Școlar, printre oficiali, inspectori, elevi, profesori și cuvinte cu... subînțeles – VIDEO & GALERIE FOTO
5 octombrie 2022, Ziua Educației la Botoșani. Chiar dacă unitățile de învățământ au fost astăzi închise, la sediul Inspectoratului Școlar Județean au avut loc manifestații specifice.
Tot mai mulți botoșăneni diagnosticați cu o boală „tăcută”: Apar mereu cazuri noi
Cadrele medicale susțin că frecvent sunt diagnosticați pacienți cu această boală. 
Mesajul unui om de afaceri de Ziua Educației: Profesorii sunt anticorpii societății care încearcă din răsputeri să o curețe de mediocritate, neglijență, răutate și infatuare
De Ziua Mondială a Educației, omul de afaceri Cătălin Silegeanu, directorul general al companiei Hidroplasto din Botoșani, a transmis un mesaj de felicitare a tuturor oamenilor care aleg să își pună cunoștințele și dibăcia în slujba comunității, participând la complexul proces de educare a indivizilor.
ACTIVITĂȚI la Liceul Pedagogic Nicolae Iorga, de Ziua Educației, cu tema Profesorul – agent al schimbării - GALERIE FOTO
Un proiect inițiat de Liceul Pedagogic „Nicolae Iorga” Botoșani a avut loc pe data de 4 octombrie, în ajunul Zilei Internaționale a Educației.
Medic nou la Spitalul „Mavromati”, s-a transferat de la Dorohoi: Sunt sigură că lucrurile vor merge spre bine
 Spitalul Județean „Mavromati” continuă să-și mărească echipa medicală.
Zeci de copii au avut parte de o lecție ”specială”, alături de polițiștii botoșăneni – FOTO
Polițiștii botoșăneni au fost din nou alături de copii, pentru promovarea siguranței pe internet și a respectării regulilor de circulație.
Detectoarele de fum și de gaze vă salvează viața!
Simțiți miros de gaz metan în casă? Trebuie să știți cum să reacționați, astfel încât să nu provocați o explozie care v-ar putea pune viața în pericol.
Botoșănenii care dețin mulți câini vizitați de polițiști, au fost aplicate trei sancțiuni - FOTO
Polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor, alături de specialiști ai DSVSA Botoșani, au efectuat o amplă acțiune în municipiile Botoșani și Dorohoi.   
Mașină parcată acroșată de un tractor, ce au descoperit polițiștii
Bărbatul va fi cercetat penal.
Jandarmii le-au vorbit sportivilor din Botoșani despre bullyng și fairplay - FOTO
Elevii au aflat modalități concrete de evitare a implicării în fapte de natură penală sau contravențională și adoptarea unui comportament civilizat și în spiritul fairplay-ului sportiv.
Brățara cu Buton ROȘU pe care pensionarii o vor primi acasă: Va fi adusă chiar de poștaș
Brățările care au sistemul de alertă Butonul Roșu vor fi livrate acasă prin poștă, în perioada următoare, împreună cu un dispozitiv mobil.
AVANSEAZĂ lucrările pe DN 29D, asfalt în zona Ștefăneștiului – GALERIE FOTO
Continuă lucrările în cadrul proiectului de modernizare a DN 29D, Botoșani – Ștefănești.
Se anunță SCHIMBĂRI importante la proba practică a examenului auto
Proba practică a examenului auto ar putea fi susținută și cu examinatori autorizați, nu doar cu ofițeri și agenți de poliție.
Sondaj
Ce alegeți între o deplasare cu un taxi și una cu un automobil Bolt?
Taxi
Bolt
Prefer altceva
Declaraţia zilei
„Din păcate, nu producem fotbal. Suntem într-o situaţie destul de dificilă mental. Cred că frica şi-a spus mult cuvântul asupra jocului. Dacă jucăm prost cu Rapid şi ne bate Rapidul, bănuiesc că va trebui să schimbăm ...
starshiners.ro%20
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.9419 lei
USD
Dolarul SUA
4.9805 lei
CHF
Francul elveţian
5.0577 lei
GBP
Lira sterlină
5.6702 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.4464 lei
XAU
Gramul de aur
273.2533 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2562 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.1697 lei
AUD
Dolarul Australian
3.2201 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.6634 lei
CZK
Coroana Cehească
0.2013 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6644 lei
Vremea
astăzi
Botosani
9.1 o C
Dorohoi
9.7 o C
Bucecea
10.8 o C
Darabani
9.0 o C
Saveni
9.9 o C
Ştefăneşti
9.2 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2022 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.