În Marea Britanie a fost condamnat pe viaţă după ce victima agresiunii sexuale a murit, însă a fost grațiat chiar de regină. Adus în România, pedofilul periculos a fost eliberat după ce a stat o perioadă după gratii.
Zeno Irinel Hăvârneanu are 45 de ani şi era căutat de mai multe săptămâni de poliţiştii din Suceava, unde a agresat sexual o fetiţă de 13 ani.
Polițiștii din Suceava l-au urmărit în Botoşani, în Bucureşti şi ulterior în Iaşi.
Pedofilul a fost identificat deoarece se cazase Iași, la o pensiune lângă Gară. Acesta a stat o noapte în pensiune, fiind ridicat a doua zi dimineaţă de către poliţiştii din Suceava.
„A ajuns seara în Iaşi, s-a cazat; poliţiştii din Suceava ne-au cerut iniţial ajutorul, însă s-au descurcat singuri să-l prindă“, a spus pentru Ziarul de Iași Mihai Svalja, şef adjunct al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iaşi.
Pe data de 10 iulie, Hăvârneanu a acostat o minoră de 13 ani, în Suceava, pe care a convins-o prin minciuni să îl ducă acasă la ea, chipurile pentru a verifica instalaţia de apă. Apoi a fugit după ce a agresat-o sexual. Agresorul nu era la prima abatere.
În ultimii ani, numele acestuia a semănat teroare în vestul Europei, unde autorităţile l-au dorit după gratii pentru întreaga viaţă.
Numai că a fost adus în România într-un dosar de trafic cu minori, iar după o mică perioadă de detenţie, autorităţile române l-au eliberat, scrie Ziarul de Iași. Acesta a dispărut în anul 2006, când s-a eliberat din penitenciar: s-a urcat la volanul unei maşini, deşi nu avea permis, şi a plecat din ţară.
În Italia, individul a violat două tinere, dintre care una în oraşul Cagliari. În Italia, botoşăneanul a fost condamnat la zece ani şi 11 luni de închisoare, însă a dispărut şi de aici înainte de condamnarea definitivă, reuşind să ajungă în Marea Britanie. Aici a mai violat o tânără, care apoi a murit din cauza agresiunii, iar el a fost prins şi condamnat pe viaţă. Însă în 2016 a fost eliberat printr-un decret al Reginei Marii Britanii şi adus în România, unde a fost eliberat din închisoare după o mică perioadă de stat după gratii.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Obiectivul lui Valeriu Iftime la CJ e legat de numărul 13: Mie mi-a purtat noroc – VIDEO
Oana Sava
Apr 26, 2024
Cum să menții un echilibru nutrițional într-o dietă vegană
Redacția Botoșăneanul
Apr 26, 2024
Botoșănean „luat prin surprindere” de polițiști: Tânărul a ajuns la spital
Redacția Botoșăneanul
Apr 26, 2024
Gabriela Erdic
Apr 26, 2024
Compania condusă de Vlad Iftime, sponsor principal la primul festival de violoncele din România
Redacția Botoșăneanul
Apr 26, 2024