Ştiri
Botoșaniul distrus de secetă şi de grindină: Suntem nenorociţi, muritori de foame / Mâncăm din ajutoare

Calamităţile naturale fac ravagii în lumea rurală. Din cauza secetei, culturile sunt foarte afectate, iar ţăranii se întreabă dacă vor avea cu ce trăi sau ce mânca.

În plus, la Botoşani, grindina a lovit la rândul ei, provocând pagube însemnate.

 

„Eu nu înţeleg cu ce am păcătuit atât de grav, încât să ne lovească Cel de Sus în halul ăsta?“, se întreabă cu ochii în lacrimi moş Dumitraş, un ţăran trecut de 70 de ani din comuna Hlipiceni.   

 

Aceeaşi întrebare îi frământă şi pe alte câteva mii de săteni din Botoşani, un judeţ efectiv calamitat de grindină şi apoi de cea mai cumplită secetă. Din cauza lipsei precipitaţiilor suficiente şi a pârjolului, spun specialiştii în agricultură, la nivelul întregului judeţ, gradul de calamitare este destul de mare, potrivit Adevărul.

 

„Gradul de calamitate pentru culturile de toamnă, la nivelul judeţului Botoşani este cuprins între 40 şi 60%. Specialiştii noştrii monitorizează în permanenţă starea culturilor”, spune Cristian Delibaş, director la Direcţia Agricolă Botoşani.  

 

 

„Suntem nenorociţi, muritori de foame” 

 

Cea mai gravă situaţie este în sudul judeţului, acolo unde culturile sunt compromise chiar şi până la 100%.

 

„Cred eu că agricultura este compromisă de la 80 la 100%. Şi este al doilea an, în ultimii trei, de când ne confruntăm cu o secetă deosebită”, precizează Marian Luchian, primarul din Hlipiceni. 

 

Localnicii sunt disperaţi şi cred că nu vor mai avea ce mânca.

 

„Suntem nenorociţi, muritori de foame. Tot îi ars. Mâncăm din ajutoare“, spune o săteancă. 

 

De parcă seceta nu ar fi fost de ajuns, grindina a lovit la rândul ei, în prima lună de vară, distrugând culturi în 12 comune. Pagubele evaluate de Prefectură se ridică la 3,9 milioane de lei. Cele mai afectate au fost culturile de porumb, rapiţă, floarea soarelui, grâu şi soia. 

 

Sătenii se plâng că deşi trăiesc în judeţul cu a doua suprafaţă de luciu de apă din România, suferă din cauza secetei. Aceştia cer autorităţilor să investească în canale şi pompe pentru irigaţii, din râul Prut.

 

Urmărește-ne și pe Google News

loading...
Ministrul Tanczos cere botoșănenilor și nu numai să renunțe la udatul grădinilor: Chiar dacă ne pare rău pentru roşiile pe care le-am pus, apa potabilă este scumpă
Deşi suferă de lipsa apei în fiecare vară, oamenii din Flămânzi privesc spre cer, nu spre autorități: Noi suntem vinovaţi, că suntem răi!

 

Tractoarele se vor putea conduce și cu permise pentru alte categorii de vehicule, demersuri pornite de la Botoșani
Camera Deputaților este for decizional în acest caz. Demersurile au fost inițiate și de președintele Asociației Crescătorilor de Ovine şi Caprine (ACOC) Moldoovis, Ionică Nechifor.
Răfuială cu maceta: Doi tineri ajung la Tribunalul Botoșani după o bătaie de zile mari
Incidentul a avut loc în orașul Flămânzi, iar protagoniștii au fost adolescenți de 17, respectiv 18 ani.
Schema cu Croitoru la alt nivel, Iftime a anunțat numele noului-vechi antrenor de la Botoșani: Să nu las loc de reproșuri
Valeriu Iftime nu a ajuns la vreo înțelegere cu antrenori străini, astfel că va miza în continuare pe o „improvizație”.
Verișoara lui Vlad Plăcintă s-a întors din Turcia plină de speranță: Este tot mai aproape să învingă boala
Vești îmbucurătoare pentru Cosmina, verișoara președintelui Asociației „Salvează o Inimă”. 
Două mașini s-au ciocnit pe drumul Botoșani – Suceava, persoane rănite transportate la spital: FOTOGALERIE
Accidentul rutier a avut loc luni seară, iar două persoane au ajuns la spital.
Concert caritabil la Biserica Uspenia pentru un copil orfan de tată
Proiectul s-a desfășurat în colaborare cu mai multe parohii.
Business plecat din Botoșani ajuns în Bulgaria și Anglia: Se pregătește extinderea către alte țări: Am avut cerinţe de peste tot
Afacerea a pornit din Botoșani, aici aflându-se și unitatea de producție.
INEDIT: Sensuri giratorii personalizate în municipiu: Sperăm să fie pe placul botoșănenilorGALERIE FOTO
Patru sensuri giratorii din municipiu se află în proces de finalizare a lucrărilor de intervenții.Noutatea la aceste obiective este faptul că fiecare a fost personalizat.
Jucătorul de la FC Botoșani care nu-și pierde speranța: Nu cred că la retrogradare ne este locul în clasament
Fundașul echipei botoșănene consideră că echipa avea mai multe șanșe la victorie.
Compania din Botoșani cu afaceri de peste 200 de milioane de lei
Reprezentanții companiei de succes au dat lovitura și în Suceava.
CFR a RENUNȚAT la greva generală, salarii mărite după „amenințări”
Compania Națională de Căi Ferate (CFR) a hotărât anularea grevei generale.
EXPIRĂ valabilitatea polițelor RCA emise de Euroins, șoferii îngroziți de prețuri  
Polițele RCA emise de Euroins expiră în trei zile. 
Locuri de joacă pentru copii modernizate de Primăria Botoșani, spații noi înființate în două cartiere – GALERIE FOTO
Petrecerea timpului liber de către copii într-un mod sănătos se află pe lista obiectivelor administrației locale.
Ea este tânăra moartă în accidentul de la Dumbrăveni: Lavinia se căsătorise în urmă cu câteva luni
Cumplitul accident a avut loc noaptea trecută la ieșire din Dumbrăveni.
Sindicaliștii trag semnale de alarmă după sinuciderile din Poliție: Îi duci la psiholog, nu le lași armă de serviciu pe mână
Sinuciderile polițiștilor din data de 30 noiembrie 2023, au stârnit o mare revoltă în rândul specialiștilor.
PROMISIUNI de la Guvern pentru salariații care protestează în frig - VIDEO
În acest moment atât protestele spontane cât și grevele desfășurate de funcționarii din cadrul Casei Județene de Pensii Botoșani (CJP) şi ai Agenției Județene pentru Plăţi și Inspecție (AJPIS) sunt suspendate până la creionarea normativului privind alinierea salarială.
Apă oprită într-o comună de lângă municipiu din cauza unei avarii
Muncitorii lucreză la remedierea avariei.
Se caută bibliotecar la o școală din județ – LISTA locurilor de muncă
Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) a transmis lista locurilor de muncă vacante la data de 4 decembrie 2023.
Lemne de foc de la Primăria Botoșani pentru zeci de familii
Municipalitatea botoșăneană ajută mai multe familii cu lemne pentru foc pentru a-și încălzi locuințele.
Gata minivacanța: Angajații DSP, hop cu protestele – FOTOGALERIE
După minivacanța de Ziua Națională a României, salariații Direcției de Sănătate Publică (DSP) au ieșit din nou la proteste.
Sondaj
Sunt întemeiate grevele declanșate în noiembrie de salariații mai multor instituții din Botoșani?
Declaraţia zilei
„Este foarte important ca cei mici să petreacă timp de calitate în aer liber. Încurajăm acest obicei și transformăm spațiile de joacă destinate copiilor. De la începutul mandatului, am înființat ori reabilitat mai multe ...
answear.ro%20
inpuff.ro
fashiondays.ro
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.9678 lei
USD
Dolarul SUA
4.5710 lei
CHF
Francul elveţian
5.2353 lei
GBP
Lira sterlină
5.7886 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.1189 lei
XAU
Gramul de aur
303.8212 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2566 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.3080 lei
AUD
Dolarul Australian
3.0389 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.3741 lei
CZK
Coroana Cehească
0.2040 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6663 lei
Vremea
astăzi
Botosani
0.6 o C
Dorohoi
0.7 o C
Bucecea
-0.2 o C
Darabani
0.9 o C
Saveni
1.6 o C
Ştefăneşti
3.0 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2023 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.