Președintele PSD Botoșani Doina Federovici a declarat luni, printr-un comunicat de presă, că adoptarea Legii achizițiilor publice pentru proiectele strategice poate reprezenta un avantaj foarte important pentru realizarea proiectului de modernizare a drumului Botoșani-Târgu Frumos.
Potrivit senatorului social-democrat, noul proiect va simplifica semnificativ procedurile de licitații pentru proiectele strategice.
„În momentul de față, procedurile legale privind organizarea licitațiilor și soluționarea contestațiilor durează mai mult decât construcția propriu-zisă a unei autostrăzi sau a unui drum de interes strategic, cum este și drumul Botoșani-Târgu Frumos. Simplificarea acestor proceduri prin adoptarea unui proiect de lege la care se lucrează acum la Guvern reprezintă cheia pentru accelerarea investițiilor în infrastructură”, a explicat Doina Federovici.
Aceasta a mai declarat că după lansarea în dezbatere publică a proiectului de lege pregătit de guvern, acesta va fi adoptat în Parlament prin procedura de urgență, astfel încât noua lege să intre în vigoare până la finalul actualei sesiuni parlamentare.
„Așteptăm ca în câteva zile Guvernul să pună în dezbatere publică noul proiect de achiziții strategice. După aceasta, proiectul va intra în procedurile parlamentare și cel mai probabil va fi dezbătut în regim de urgență, astfel încât legea să intre în vigoare până la încheierea sesiunii. Este un proiect vital pentru relansarea economiei naționale și a investițiilor publice în domeniul infrastructurii de transport, în apărare și în energie”, a precizat Doina Federovici.
Sute de botoșăneni rămași fără apă în a doua zi de Paști
Redacția Botoșăneanul
May 06, 2024
Redacția Botoșăneanul
May 06, 2024
O tânără din Botoșani a născut un băiețel în Noaptea de Înviere
Oana Sava
May 06, 2024
ULTIMĂ ORĂ: Incendiu într-un apartament din municipiu, proprietara a făcut atac de panică
Oana Sava
May 06, 2024
Redacția Botoșăneanul
May 06, 2024