Lucrările la spitalul de boli paliative sunt în toi. Astăzi, 24 august 2018, deputata Tamara Ciofu a făcut o vizită fulger pentru a vedea stadiulinvestiției.
Spitalul ar trebui să fie finalizat anul viitor în luna august, iar inginerul Cezar Bobescu i-a spus deputatei că sunt în grafic și investiția va fi finalizată conform perioadei contractuale.
„E foarte important pentru noi că ne spuneți asta pentru că în octombrie anul trecut când ați scos prima lopată de pământ pentru construcție s-a discutat clar că este vorba despre 22 de luni și spitalul va fi construit. S-au împlinit 10 luni în august și ar trebui într-un an de zile să se finalizeze lucrarea. Vă dorim să meargă lucrurile la fel de bine până acum”,
Tamara Ciofu, deputat
„Suntem în grafic. Se văd lucrările sunt bine executate și sigur ne încadrăm în termenul contractual. Stadiul procentual dacă este să o luăm pe partea de structură suntem undeva la 80%, chiar 90%. Urmează bineînțeles partea de finisaje și tot. Banii sunt asigurați, decontările decurg fără probleme.”, a spus Cezar Bobescu, inginer
Spitalul de boli paliative va fi compus din subsol, parter şi trei etaje, un spaţiu destinat pentru investigaţii RMN, spaţii pentru radiografii, sală de mese şi şapte, opt saloane şi o capacitate de 100 de paturi.
TREI parohii vacante în județul Botoșani: Arhiepiscopia Iaşilor organizează examen
Redacția Botoșăneanul
Nov 05, 2024
Liviu Ciobotariu mai vrea cinci jucători pentru a depăși criza de la FC Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 05, 2024
Cătălin Silegeanu, prim-vicepreședinte AUR Botoșani, promite schimbări reale pentru județ
Redacția Botoșăneanul
Nov 05, 2024