În curând vine iarna și pentru acești copilași va fi una teribilă, deoarece bate vântul peste tot în această căsuță.
O familie din Gorbănești are disperată nevoie de ajutor. În curând vine iarna și pentru acești copilași va fi una teribilă, deoarece bate vântul peste tot în această căsuță.
Familia Pintilie are șase copilași, dintre care doi la școală și trei la grădiniță.
Băieții au vârste de 9, 4, 3 și 2 ani, iar fetițele sunt de 7 ani, cea mare, iar cea mică are doar două săptămâni.
Din păcate, ei sunt nevoiți să doarmă toți în una dintre camere, unde vântul trece foarte ușor.
”Am reușit să mergem la ei să le ducem câteva produse și hăinuțe pe care dumneavoastră le-ați donat și vă mulțumim. Fac un apel disperat la bunătatea dumneavoastră și va rog din suflet să faceți un efort să îi ajutăm pe acești sărmani să intre în iarnă cât de cât bine”, este mesajul Grupului Civic din Botoșani.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Apr 26, 2024
SEARA TRECUTA: Simulare de incendiu la o fabrică din Zona Industrială
Redacția Botoșăneanul
Apr 26, 2024
Polițiștii botoșăneni, activități preventive în trenurile CFR
Redacția Botoșăneanul
Apr 26, 2024
Declarația zilei 26 aprilie 2024
Gabriela Erdic
Apr 26, 2024
Gabriela Erdic
Apr 26, 2024