Ştiri
FC Botoșani și-a vândut și căpitanul: Cel mai prost transfer pe care l-am făcut vreodată! Mi-e rușine să spun suma

Oficialii clubului CFR Cluj au realizat a treia mutare a verii și au adus un jucător care în iarnă a fost dorit și de Gigi Becali la FCSB. Ardelenii l-au transferat pe fundașul Andrei Burcă de la FC Botoșani, fost căpitan într-o bună parte a sezonului abia încheiat.

”A semnat deja cu CFR și a plecat la Cluj. Este cel mai prost transfer pe care l-am făcut vreodată! Mi-e rușine să spun suma. E sub 200.000 de euro! Nu avem nici procente dintr-un viitor transfer. Jucătorul s-a înțeles cu CFR Cluj și după aceea a venit și mi-a zis că trebuie să-i dau drumul, să nu-i stric viitorul. Mi-a zis că trebuie să semnez actele de transfer acum, că altfel nu-l mai ia CFR-ul. Îmi pare rău că-l dau pe Burcă pe o sumă așa mică! Erau discuții și cu echipe din străinătate, dar impresarul a vrut să-l ducă la Cluj. Sunt foarte supărat”, a spus Valeriu Iftime pentru Gazeta Sporturilor.


Varianta impresarului este exact inversă: întâi și-a dat acordul FC Botoșani și abia apoi s-a discutat cu jucătorul.


“Cluburile s-au înțeles, rămâne acum să se înțeleagă și jucătorul la contract cu cei de la CFR Cluj. Trebuie să facă vizita medicală, apoi putem spune că e OK. Când va fi totul finalizat, CFR Cluj va anunța oficial transferul. Probabil înainte de plecarea în cantonamentul din Austria”, a declarat impresarul Florin Vulturar pentru Fanatik.

Fundașul central a explicat de ce a refuzat FCSB și a ales să semneze cu CFR Cluj.


“Așa am simțit, iar ce mi-a spus inima am ales. Merg la campioana României și sunt foarte fericit că cei de acolo m-au dorit. Mai sunt de pus câteva detalii la punct, dar în mare măsură m-am înțeles cu CFR. Nu mi-a fost frică de Steaua și nici de ce au pățit colegii mei acolo. Fiecare își alege drumul în viață așa cum crede, iar eu am decis să merg la CFR Cluj. Cred că am luat decizia cea mai bună și eu cred că e cel mai bine pentru mine în viață. Nu m-a speriat nimeni de la Steaua, așa am considerat eu că e mai bine. Ce au pățit foști colegi de ai mei acolo nu pt să comentez”, a afirmat Andrei Burcă.


În vârstă de 26 de ani, a fost vândut la un preț de vreo patru ori sub cel de 750.000 de euro, la cât este cotat pe site-urile se specialitate.


El se adaugă unei liste impresionante de fotbaliști care au părăsit clubul fără să fie adus cineva în loc cât de cât la același nivel: Fraisl, Burcă, Karaboue, Oaidă, Fulop, Fabbrini, Roman.  


În mai puțin de șase luni, FC Botoșani a făcut deja vânzări de peste 1,2 milioane euro, dar oficialii clubului susțin în continuare că mai au de acoperit ”găuri” din buget.

 

loading...
FC Botoșani în tratative pentru aducerea unui atacant al Universității Craiova care a debutat la 18 ani în Liga 1
FC Botoșani a rămas și fără portarul titular, a plecat în Germania

 

DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL  

 

download from google playdownload from apple store
ACUM: Momente de GROAZĂ pentru un botoşănean: A rămas blocat sub un perete prăbuşit
Un nou incident nefericit petrecut miercuri dimineaţă la Botoşani.
„Lac” imens într-o intersecţie din municipiu: CE s-a întâmplat cu şoferii care au riscat să treacă
A plouat cu găleata în județele Botoșani și Suceava și, în scurt timp, în unele zone peisajul s-a schimbat brusc.
ACUM: Intervenţie a pompierilor botoşăneni, femeie scoasă INCONŞTIENTĂ dintr-o fântână 
Pompierii botoșăneni au fost solicitați miercuri dimineaţă  să intervină pentru a salva o femeie care a căzut într-o fântână.
Două vieţi salvate prin transplant: Donatoarea, o botoşăneancă aflată în moarte cerebrală
Două transplanturi de cornee au avut loc zilele acestea la Spitalul Sfântul Spiridon din Iaşi.
Meteorologii au actualizat prognoza meteo: CUM va fi vremea la Botoşani în următoarele două săptămâni
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni.
NEBUNIE la Moldoviţa: Un bărbat a atacat mocăniţa cu pietre, apoi s-a răzbunat pe maşina unor botoşăneni - FOTO&VIDEO
Un bărbat de 44 de ani  a atacat cu pietre mocăniţa, celebrul trenuleţ turistic care traversează localitatea Moldoviţa. 
O nouă TRAGEDIE la Botoşani: Bărbat găsit MORT pe marginea trotuarului
Descoperire șocantă petrecută în după amiaza zilei de marți, 18 iunie 2019. 
Iftime: Sunt 7-8 milioane de euro pe care i-am pierdut din fotbal
Valeriu Iftime (59 de ani), patronul de la FC Botoșani, susţine că implicarea în fotbal i-a adus pierderi de 7-8 milioane de euro. 
Atracțiile Deltei Dunării și importanța lor pentru o excursie de vis
(P) In ultimii ani, Delta Dunarii a devenit o destinatie foarte populara de vacanta aproape in toate anotimpurile, insa cu precadere primavara, cand natura revine la viata, vara, cand natura isi arata adevarata maiestrie si toamna, cand schimbarile produse in natura au o culoare fantastica si vor putea fi pastrate sub forma unor amintiri de neuitat surprinse de camera foto a aparatului sau a telefonului.
Oferta începutului de vară: Un singur apel și Check'in îți aduce acasă mâncarea dorită
(P) Canicula din acest an a adus și o ofertă fierbinte pe piața de food botoșăneană. Cel mai șic bistro din municipiu și-a extins activitatea și în afara spațiului de lângă parcul de la Casa Tineretului.
Studiu: încălțămintea nepotrivită creează mari probleme de sănătate picioarelor! Iată ce să eviți în materie de pantofi
(P) Chiar dacă nu ne-am gândit niciodată, laba piciorului este una dintre cele mai importante părți ale corpului. Fără ea nu am putea merge, nici măcar păși, de aceea siguranța și protecția acesteia este esențială pentru a nu risca pe viitor să ne confruntăm cu probleme de sănătate.
Comunicat PNL – Costel Șoptică: Acest Guvern toxic să plece acasă
Votul meu de astăzi, alături de votul tuturor parlamentarilor PNL și a celor care au ales să susțină moțiunea de cenzură împotriva Guvernului a fost unul pe care l-am dat pentru stabilizarea României. A fost, de fapt, voința românilor din 26 mai.
COMUNICAT: PSD Botoșani susține continuarea guvernării pentru a finaliza investițiile din fiecare localitate a județului
Președintele PSD Botoșani, Doina Federovici, a anunțat marți, după ce moțiunea de cenzură a Opoziției împotriva PSD+ALDE nu a întrunit numărul necesar de voturi pentru a fi adoptată, că partidele din Opoziție sunt incapabile să prezinte o alternativă la actuala guvernare.
ALERTĂ meteo: Botoșaniul sub COD PORTOCALIU de vijelii și grindină
Anunț de ultimă oră de la meteorologi.
Angajări la un supermarket din municipiu: CE posturi sunt disponibile
Un supermarket de la Botoșani este în căutare de angajați.
Seminar pentru antreprenori organizat la Camera de Comerţ
Eastern Marketing Insights anunță evenimentul „Fără cifre, suntem doar antreprenori care au opinii: Analiza mediului antreprenorial regional în cadrul proiectului Reconnect Diaspora.”
Pietre preţioase, energie şi viaţă sănătoasă la Muzeul Judeţean 
Direcția de Sănătate Publică Botoșani vă invită la deschiderea oficială a Expoziției de terapii complementare, care va avea loc vineri, 21 iunie 2019, ora 12, la Muzeul Județean Botoșani. 
Zeci de șoferi AMENDAȚI în doar câteva zile după ce au parcat pe unde i-a tăiat capul – FOTOGALERIE
Unii șoferi care au parcat neregulamentar în municipiul reședință de județ au fost sancționați de către polițiștii locali.
O societate din Botoşani caută secretară - LISTA completă a locurilor de muncă
Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) a publicat astăzi, 18 iunie 2019 lista cu peste 800 de locuri de muncă vacante la Botoșani.
Botoșănenii așteptați pe Pietonal pentru servicii medicale GRATUITE
Până la sfârșitul lunii iunie, botoșănenii sunt așteptați pe Pietonalul Unirii.
Se duce rau de tot clubul asta la vale.Pacat de suporteri, v ati batut joc de ei..
9 iunie 2019, 16:23
Liga 2, venim!
9 iunie 2019, 16:18
Domnule Hagi Tudose vindeti clubul renuntati la el ,dati o sansa echipei sa devina cea fost pe prioada donului Sfater, pana acum grija a fost sa vindti ce mai e de vandut ,va bateti joc in continuare de iubitori fotbalului numindul ca antrenor pe croitorul care e afon pe aceasta functie . O fifost bun ca jucator dar ati uitat oare de circul cel crea pe teren cand era atins de adevrsar. Nu vati dorit de la plecarea lui Sfaeter sa aveti o viziune asupra viitorului echipei vati multumit sa evitati retrogradare si mai mult nimic. Ca respect pentru fotbal pentru iubitori fotbalului din acest judet renuntati la la aceste lucruri : sa vindeti sa puneti un fost jucator antrenor stim motivatia Croitoru e multumit ca are un salariu nu conteaza cat ca va cazut cu tronc ca nui nici capabil dar nici pretentios . Halal de vecini de la Iasi sau orentat si la antrenor dar si la achiziti pe cand dumneavoastra ati facut invers gandul va fost sa vindeti cat mai puteti si la antrenor o rusine .
9 iunie 2019, 14:24
Anul asta vanzari pana acum de 1,2 milioane de euro,anul trecut de 2 000 000 euro.Nu cred ca mai sunt doua echipe in Liga 1 peste noi la vanzari .Cert e ca suntem singurii care am vandut si n-am dat un cent pe transferuri.Si bineinteles suntem datori inca la Elsaco si caii de vis.Sfaiter de asta a si fost gonit ,in plin sezon al vanzarilor.Ne mai poate salva doar DNA cu o vizita la club.E clar ne desfiintam.Vom mai juca un -doi ani cu juniori de prin cartiere sau Liga 3 de la FCBT 2.
8 iunie 2019, 21:03
starshiners.ro%20
starshiners.ro%20
fashiondays.ro
Sondaj
Trebuie scoase actualele tramvaie din circulație?
Da
Nu
Nu știu / nu mă interesează
Declaraţia zilei
„Parlamentarii de la PSD Botoșani au fost prezenți în Parlament, dar nu au votat moțiunea de cenzură pentru că doresc să își respecte angajamentele față de botoșăneni: continuarea modernizărilor de spitale, școli și gră ...
astratex.ro
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.7249 lei
USD
Dolarul SUA
4.2241 lei
CHF
Francul elveţian
4.2222 lei
GBP
Lira sterlină
5.2925 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.8996 lei
XAU
Gramul de aur
182.6326 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2315 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.4662 lei
AUD
Dolarul Australian
2.8905 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.1455 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1846 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6328 lei
Vremea
astăzi
Botosani
o C
Dorohoi
o C
Bucecea
o C
Darabani
o C
Saveni
o C
Ştefăneşti
o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2019 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.