Noii aleşi de la municipiul reşedinţă, desemnaţi după scrutinul din 5 iunie, şi-au primit miercuri mandatele. Ceremonia a fost una cât se poate de scurtă şi a avut un mare absent.
Ovidiu Portariuc nu s-a prezentat la întrunirea programată de Biroul Electoral de Circumscripţie (BEC) al municipiului Botoşani pentru înmânarea certificatelor doveditoare către noii consilieri. Acesta deschidea lista PSD pentru Consiliul Local, iar numele său a fost primul strigat. Întrucât nu era prezent, certificatul a fost predat social-democratului Cosmin Andrei. În rest, nu a mai absentat nici un nou ales.
Cătălin Flutur a primit întâi mandatul de primar, în aplauzele majorităţii celor prezenţi în sala de şedinţe a Primăriei. De altfel, acesta a sosit ultimul dintre aleşi, la câteva zeci de secunde după ce majoritatea noilor consilieri liberali au intrat în clădire alături de mai mulţi membri ai PNL care au ţinut să asiste la ceremonie.
Pe parcursul acesteia, cu o tonalitate ce-i drept mai scăzută, au fost aplaudaţi toţi consilierii locali, liberali aplaudându-i pe social-democraţi şi invers.
Pe 23 iunie ar urma să aibă loc prima şedinţă a noului Consiliu Local. (S.B.)
VEZI ŞI:
Declarația zilei 15 noiembrie 2024
Oana Sava
Nov 15, 2024
Oana Sava
Nov 15, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
„Salonul de toamnă”, expoziție de pictură și grafică organizată la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024
BLOCADA la Bucecea: Polițiștii n-au găsit niciun șofer băut
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024