Agenția Națională de Integritate a constatat starea de incompatibilitate și conflict de interese de natură administrativă în cazul a mai multor aleși locali, printre aceștia aflându-se și un botoșănean.
Este vorba despre Ady Petrușcă, fost consilier local în cadrul Consiliului Local al Municipiului Botoșani.
Potrivit ANI, în perioada 10 iunie 2017 – 22 august 2019, acesta a exercitat simultan funcția de consilier local și pe cea de director în cadrul unei societăți comerciale de interes județean, încălcând astfel dispozițiile art. 88, alin. (1), lit. d) din Legea nr. 161/2003 (în vigoare începând cu data de 10 iunie 2017).
Persoanele aflate în vizorul Agenției Naționale de Integritate au fost informate despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază - de a fi asistate sau reprezentate de un avocat și de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris.
În prezent, Ady Petrușcă este șeful Serviciului Public Comunitar de Evidență al Persoanei al județului Botoșani.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Tânără salvată cu șenilata pompierilor dintr-o râpă din pădure
Diana Arici
May 03, 2024
Transformator electric cuprins de flăcări: Localnicii au chemat pompierii - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
May 03, 2024
Redacția Botoșăneanul
May 03, 2024
Lege destinată părinților singuri, adoptată de Camera Deputaților: CE beneficii aduce
Redacția Botoșăneanul
May 03, 2024
S-a montat parcul de distracții la Cornișa, în weekend se deschide cu prețuri din urmă cu trei ani
Redacția Botoșăneanul
May 03, 2024