Prinsă în laț și bătută cu atâta cruzime încât i-au rupt picioarele, cățelușa a fost adusă de niște oameni miloși în cabinetul medicilor veterinari.
Medicii de la Triovet Botoșani i-au acordat primul ajutor, însă pentru a o salva era nevoie de mult mai mult. Tot cu ajutorul oamenilor de suflet, cățelușa a fost transportată luni dimineață în centrul universitar Cluj.
”Vești încurajatoare despre cățelușa bătută și cu două picioare fracturate… A ajuns la Cluj la Universitatea de Medicină Veterinară și mulțumim încă o dată prietenilor noștri dragi Ana Maria Ciortea și Vlad pentru ajutorul acordat cu transportul.
În urma investigațiilor și radiografiilor s-a confirmat că ambele membre posterioare prezentau fracturi duble, unul din membre cu fractura semideschisă, însă încă prezentau sensibilitate”,
Echipa Triovet Botoșani
Operația s-a realizat de urgență, totul a decurs bine, dar există în continuare risc de infecție, astfel că va mai rămâne internată câteva zile în clinică, recuperarea fiind una de durata.
”Tot ce putem face este să sperăm că totul va fi bine. Mulțumim prietenei și colegei noastre Lidia Zahiu, care ne-a ajutat extrem de mult cu chestiile organizatorice acolo la Cluj. Mulțumim tuturor pentru mesajele frumoase și încurajatoare, mulțumim de asemenea și pentru ajutorul acordat. Pentru cine dorește sa ajute la achitarea facturilor medicale și a transportului o poate face printr-o mică donație în contul Asociației We Care About Strays RO69RZBR0000060018778836. Vă mulțumim”,
Echipa Triovet Botoșani
(Foto: Facebook/Triovet)
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Bărbat arestat după ce și-a bătut joc de o femeie cu infirmitate la ambele brațe - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Apr 25, 2024
Pregătiri la Botoșani pentru Ziua Veteranilor de Război – PROGRAMUL manifestărilor
Oana Sava
Apr 25, 2024
USR Botoșani: USR oprește din nou specula cu locurile de veci!
Redacția Botoșăneanul
Apr 25, 2024
Veste bună pentru zeci de mii de botoșăneni: BANII care intră pe carduri înainte de Paști
Redacția Botoșăneanul
Apr 25, 2024