Accidentul a fost anunțat prin 112. Din fericire, tânărul de 22 de ani, aflat la volan, a scăpat teafăr.
În cursul zilei de joi, polițiștii din localitatea suceveană Vama a fost sesizată prin 112 despre faptul că în comună a avut loc un eveniment rutier soldat cu pagube materiale.
Polițiștii deplasați la fața locului au stabilit faptul că, în timp ce conducea autoturismul pe raza localității Vama, un tânăr de 22 de ani, din județul Botoșani, a părăsit partea carosabilă intrând în coliziune cu un parapet metalic și cu gardul unui imobil.
Conducătorul auto a fost testat de polițiști cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,52 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Apr 26, 2024
SEARA TRECUTA: Simulare de incendiu la o fabrică din Zona Industrială
Redacția Botoșăneanul
Apr 26, 2024
Polițiștii botoșăneni, activități preventive în trenurile CFR
Redacția Botoșăneanul
Apr 26, 2024
Declarația zilei 26 aprilie 2024
Gabriela Erdic
Apr 26, 2024
Gabriela Erdic
Apr 26, 2024