Ştiri
MESAJ important de la o instituție pentru toți absolvenții din județ

Anunț din partea unei instituții pentru absolvenții 2019.

Reamintim absolvenților instituţiilor de învăţământ, faptul că, în termen de 60 de zile de la absolvire, sunt aşteptaţi să se înregistreze în evidenţa Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Botoșani  pentru a beneficia de servicii personalizate în vederea integrării pe piaţa forţei de muncă.

 

Precizăm că înregistrarea ca persoană în căutarea unui loc de muncă este o etapă prealabilă și obligatorie în vederea obținerii facilităților acordate potrivit Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă.

 

Astfel, absolvenţii instituțiilor de învățământ care se înregistrează în evidenţele agenţiilor pentru ocuparea forței de muncă în raza cărora își au domiciliul, beneficiază de servicii de informare şi consiliere profesională, medierea muncii, servicii gratuite de formare profesională, precum și de facilități financiare.

 

Actele necesare pentru înregistrarea absolvenților în evidenţa AJOFM Botoșani ca persoane în căutarea unui loc de muncă, sunt:

 

• actul de identitate, în original şi copie;

• actele de studii şi de calificare sau adeverinţa din care să rezulte data absolvirii, în original şi copie;

• adeverinţa medicală din care să rezulte că persoana este clinic sănătoasă sau aptă de muncă ori că are eventuale restricţii medicale.

Prin absolvent al unei instituţii de învăţământ se înţelege persoana, în vârstă de minim 16 ani, care a obţinut o diplomă sau un certificat de studii, în condiţiile legii, în una dintre instituţiile de învăţământ gimnazial, profesional, special, liceal, postliceal sau superior, de stat ori particular, autorizat sau acreditat în condiţiile legii.

 

Absolvenţii de liceu, indiferent dacă au promovat sau nu examenul de Bacalaureat, sunt așteptați să se înregistreze în evidența Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Botoșani. Potrivit prevederilor Ordinului nr. 3.220/19 februarie 2018 al Ministrului Educaţiei Naționale „cursurile claselor terminale din învăţământul liceal se încheie în data de 31 mai 2019”. Elevii care nu au situaţia școlară încheiată la toate materiile, se pot înregistra în evidențele agenției în termen de 60 de zile de la data promovării examenului de corigență, data înscrisă în adeverinţa eliberată de instituţia de învăţământ.

loading...
BENEFICII pentru absolvenții de la Botoșani, promoţia 2019

 

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store
ATENŢIE, şoferi botoşăneni: RESTRICŢII de circulaţie miercuri, în zona centrală a municipiului
Circulația va fi restricţionată miercuri, 26 iunie 2019, pe mai multe străzi din oraş.
ALERTĂ meteo: COD PORTOCALIU de vijelii şi ploi anunțat la Botoșani
O nouă avertizare meteo vizează întreg judeţul Botoşani.
ACUM: Circulaţie blocată pe şoseaua de centură, strada transformată într-un lac – GALERIE FOTO & VIDEO
La 11 ore de la furtuna care s-a abătut asupra Botoşanilor, şoseaua de centură a oraşului este încă blocată în apropierea CET-ului.
Comunicat PNL: Amânarea, DIN NOU, a licitației pentru modernizarea drumului Botoșani-Tg Frumos reprezintă cea mai mare MINCIUNĂ pe care guvernul PSD o livrează de ani de zile botoșănenilor
Amânarea, din nou, a licitației pentru modernizarea drumului național Botoșani- Tg Frumos nu mai este un act de incompetență sau o promisiune din campania electorală, ci reprezintă cea mai mare minciună pe care guvernul PSD o livrează de ani de zile botoșănenilor.
ALARMĂ: Un botoşănean a dispărut fără urmă, Poliţia şi familia îl caută peste tot - FOTO
Familia unui botoșănean stă cu sufletul la gură după ce acesta a plecat de acasă şi nu s-a mai întors la domiciliu.
Impact PUTERNIC pe strada Pacea: Două maşini distruse din cauza unui şofer euforic - FOTOGALERIE
Un nou accident rutier a avut loc luni dimineaţă în municipiu reşedinţă de judeţ.
Bani frumoși de la stat pentru patronii botoşăneni 
Măsuri de stimulare a ocupării forței de muncă din partea statului.
Comunicat: ALDE va susține ca secţiile de votare să fie deschise cu cel puţin o săptămână înaintea votului
Propunerea ALDE în privința votului în diaspora, adoptată în cadrul Biroului Politic Central al ALDE din 29 mai, a fost aceea a votului anticipat. 
Vremea s-a dezlănţuit la Botoşani: Apeluri disperate de la oameni, maşini blocate în apă, locuinţe inundate
Natura s-a dezlănțuit din nou la Botoșani duminică, 24 iunie 2019, când o furtună puternică a lovit județul și a produs mai multe pagube.
TRAGEDIE: Tânăr botoşănean, de 19 ani, MORT pe o autostradă din Franţa - FOTO
Un accident mortal a avut loc sâmbătă dimineaţă, în jurul orei 10.00, pe o autostradă din Franţa, pe direcţia Calais-Dunkerque.
Centru medical ULTRAPERFORMANT într-o localitate din Botoşani: Aşa ceva... Nu credeam că am să văd - FOTOGALERIE
Vineri, 21 iunie, într-o comună din Botoşani a fost dat în folosinţă un centru medico-social ultramodern, realizat cu fonduri elveţiene şi dotat cu aparatură de ultimă generaţie, dar şi cu şase cabinete medicale de specialitate plus o ambulanţă. 
Fata din Botoșani care a șocat lumea: Obiectele în jurul ei începeau să plutească sau să dispară
Cazul româncei Eleonora Zugun a șocat opinia publică mondială, botoșăneanca fiind cercetată de cei mai mari savanți, care au constatat fenomenul Poltergeist.
Vești uriașe pentru unii bugetari: Vor avea mai MULTE zile LIBERE
Vor fi noi zile libere oferite de stat. Este vorba despre un nou proiect aflat pe masa Guvernului.
Un oraș din județul Botoșani va avea autobuze electrice, spălătorie și piste pentru bicicliști
Județul Botoșani va fi unul dintre puținele din țară în care vor fi două localități în care va exista transport public electric și asta doar cu fonduri europene.
Mai mulți tineri „înarmați” au luat cu asalt o pădure din Botoșani - FOTO
A fost forfotă mare într-o pădure din Botoșani. 
Licitația pentru drumul Botoșani – Târgu Frumos AMÂNATĂ din nou
Povestea modernizării drumului Botoșani – Tg. Frumos pare să fie una fără sfârșit.
Avertizare meteo: COD GALBEN de vijelii și grindină la Botoșani
Botoșaniul este sub o nouă avertizare meteo, de data aceasta de tip Cod Galben.
FC Botoșani lăsată baltă la Suceava de o companie aeriană, echipa a plecat din București cu două avioane
Jucătorii FC Botoșani au avut parte de o experiență neplăcută, la plecarea în cantonamentul din Austria. Au ajuns la Fugen cu o întârziere de aproximativ 24 de ore.
Un actor botoșănean omagiat la Cannes
Les Films de Cannes à Bucarest 10 dedică anul acesta o secțiune aniversară actorului român Vlad Ivanov.
O șoferiță care venea de la Botoșani a izbit în plin un biciclist
Bărbatul a fost transportat la o unitate medicală.
starshiners.ro%20
starshiners.ro%20
fashiondays.ro
Sondaj
Trebuie scoase actualele tramvaie din circulație?
Da
Nu
Nu știu / nu mă interesează
Declaraţia zilei
„Ne așteaptă examene electorale importante. În ceea ce privește rezultatele de pe 26 mai 2019 eu aș vrea să spun doar: atât mergem înainte, suntem conștienți că avem un rol important în ceea ce privește viața social politic ...
astratex.ro
Curs valutar
21 iunie 2019
EUR
Euro
4.7233 lei
USD
Dolarul SUA
4.1795 lei
CHF
Francul elveţian
4.2522 lei
GBP
Lira sterlină
5.2928 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.8868 lei
XAU
Gramul de aur
186.5624 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2294 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.4577 lei
AUD
Dolarul Australian
2.8898 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.1688 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1844 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6327 lei
Vremea
astăzi
Botosani
o C
Dorohoi
o C
Bucecea
o C
Darabani
o C
Saveni
o C
Ştefăneşti
o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2019 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.