Personalul medical al Spitalului Judeţean Buzău a ţinut un moment de reculegere, marţi, 26 mai, ziua în care a fost condusă pe ultimul drum asistenta medicală din spitalul botoşănean.
Activitatea Spitalului Judeţean de Urgenţă Buzău s-a oprit pentru un minut, marţi, la prânz, când cadrele medicale afiliate Federaţiei ”Solidaritatea Sanitară” au ţinut un moment de reculegere, în memoria asistentei medicale din Botoşani care s-a stins pe un pat de spital, după lupta dusă cu COVID-19, scrie Adevărul.
Mai mulţi angajaţi ai celui mai mare spital din judeţ au păstrat momentul de reculegere pe holurile secţiei UPU-SMURD.
Gestul buzoienilor are dublă semnificaţie. Pe de o parte, simbolizează tristeţea unor oameni faţă de colega lor care a fost răpusă de acest nemilos virus.
Al doilea motiv pentru care colegii din Spitalul Judeţean Buzău au realizat momentul de reculegere este pentru că au dorit ca acest moment să fie şi un semnal de solidaritate în ceea ce priveşte respectarea drepturilor cadrelor medicale chiar şi atunci când nu mai sunt şi nu pot să şi le apere singuri.
Federaţia Sanitas povesteşte pe pagina de socializare că această asistentă este considerată ca fiind decedată din alte cauze decât Covid 19, astfel încât copilul nu poate beneficia de drepturile de urmaş stabilite prin Legea nr. 56/2020.
„Din nefericire, această tragedie este şi un simbol al nerecunoştinţei autorităţilor faţă de sacrificiul salariaţilor din sănătate. Decesul L. B. a fost reclasificat în mod eronat ca nefiind cauzat de SARS-CoV-2, lipsind astfel această eroină de recunoaşterea legală a dăruirii ei”,
au transmis reprezentanţii SANITAS colegilor din ţară.
CLICK AICI pentru video
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Bărbat arestat după ce și-a bătut joc de o femeie cu infirmitate la ambele brațe - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Apr 25, 2024
Pregătiri la Botoșani pentru Ziua Veteranilor de Război – PROGRAMUL manifestărilor
Oana Sava
Apr 25, 2024
USR Botoșani: USR oprește din nou specula cu locurile de veci!
Redacția Botoșăneanul
Apr 25, 2024
Veste bună pentru zeci de mii de botoșăneni: BANII care intră pe carduri înainte de Paști
Redacția Botoșăneanul
Apr 25, 2024