Meteorologii au anunțat prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni.
În Moldova procesul de încălzire a vremii va fi important în intervalul 24 - 28 aprilie, când media maximelor termice va crește de la 11 la 22 de grade. În perioada 29 aprilie - 1 mai, valorile temperaturii maxime vor marca o scădere și vor oscila, în medie, între 15 și 18 grade.
Ulterior, regimul termic diurn va fi apropiat de cel caracteristic începutului de mai, cu medii ale maximelor între 17 și 21 de grade. Temperaturile nocturne vor fi scăzute în primele două nopți, caracterizate prin medii regionale de 0...2 grade, iar începând cu 26 aprilie și până pe 7 mai, acestea se vor înscrie în ecartul normal perioadei, de la 6 la 9 grade.
După data de 27 aprilie vor fi condiții de ploi, mai ales averse, aproape în fiecare zi, iar cele pe arii mai extinse și izolat importante cantitativ sunt de așteptat pe 28 și 29 aprilie.
La munte în perioada 28 aprilie - 1 mai, valorile temperaturii maxime vor marca o scădere și vor oscila, în medie, între 6 și 9 grade. Ulterior, regimul termic diurn va fi apropiat de cel caracteristic începutului de mai, cu medii ale maximelor între 7 și 11 grade. Temperaturile nocturne vor fi scăzute îndeosebi în primele două nopți, caracterizate prin medii de -6...-4 grade, dar, începând cu 26 aprilie și până pe 7 mai, aceleași medii se vor înscrie în ecartul normal în această perioadă, de la -1 la 4 grade.
În special după data de 27 aprilie vor fi aproape zilnic condiții de precipitații, predominant ploi la altitudini sub 1500 m, pe arii extinse și izolat importante cantitativ pe 28 și 29 aprilie. (Sursă foto: Facebook)
Sute de botoșăneni rămași fără apă în a doua zi de Paști
Redacția Botoșăneanul
May 06, 2024
Redacția Botoșăneanul
May 06, 2024
O tânără din Botoșani a născut un băiețel în Noaptea de Înviere
Oana Sava
May 06, 2024
ULTIMĂ ORĂ: Incendiu într-un apartament din municipiu, proprietara a făcut atac de panică
Oana Sava
May 06, 2024
Redacția Botoșăneanul
May 06, 2024