Un tânăr în vârstă de 35 de ani a avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident rutier în care au fost implicate două autoturisme și autocisternă.
S-a întâmplat în urmă cu puțin timp, pe raza localității Cătămărăști-Deal. În urma impactului, o singură persoană a fost rănită, fiind vorba despre șoferul unuia dintre autoturisme.
Un pompier aflat în timpul liber, care se afla în trafic, a oprit și i-a acordat victimei primul ajutor, până la sosirea forțelor de intervenție. Bărbatul rănit a fost preluat de un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță Botoșani și transportat la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.
La fața locului au ajuns pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Botoșani cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și una de descarcerare, precum un echipaj SJA.
Pompierii au intervenit pentru înlăturarea pericolului de incendiu, fiind deconectate bornele bateriilor. Totodată, au fost asigurate măsuri de prevenire a unei situații de urgență, având în vedere că cisterna era încărcată cu combustibil.
Plt. adj.șef Marius Ciocodeică este subofițer operativ în cadrul Detașamentului de Pompieri Botoșani din 2007.
Bărbat arestat după ce și-a bătut joc de o femeie cu infirmitate la ambele brațe - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Apr 25, 2024
Pregătiri la Botoșani pentru Ziua Veteranilor de Război – PROGRAMUL manifestărilor
Oana Sava
Apr 25, 2024
USR Botoșani: USR oprește din nou specula cu locurile de veci!
Redacția Botoșăneanul
Apr 25, 2024
Veste bună pentru zeci de mii de botoșăneni: BANII care intră pe carduri înainte de Paști
Redacția Botoșăneanul
Apr 25, 2024