Firma de salubrizare a municipalității botoșănene va demara o amplă acțiune de dezinfectare a străzilor.
Anunțul a fost făcut de viceprimarul Cosmin Andrei, care a arătat că a cerut SC Urban Serv SA punerea în practică a unei astfel de activități.
A dat și ceva detalii despre acțiune cu atacuri la adresa edilului șef.
”Am împărțit orașul în trei sectoare astfel încât să ajungem și pe străzile lăturalnice, așa cum ați cerut, cu substanțe acreditate de organismele de profil. Pentru că plantarea panseluțelor sau vopsitul bordurilor nu sunt o prioritate și pentru că dl primar nu răspunde solicitărilor dumneavoastră fac tot ce îmi stă în puteri pentru a lupta alături de botoșăneni cu acest virus”,
Cosmin Andrei, viceprimar.
Luarea sa de poziție survine unor poze distribuite pe rețelele de socializare în care, într-o vreme când se cere distanțare socială și lucru de la domiciliu, aproape 20 de angajați ai municipalității munceau, apropiați unii de alții, la sensul giratoriu de la bazar.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
Gabriela Erdic
Apr 26, 2024
Gabriela Erdic
Apr 26, 2024
Obiectivul lui Valeriu Iftime la CJ e legat de numărul 13: Mie mi-a purtat noroc – VIDEO
Oana Sava
Apr 26, 2024
Cum să menții un echilibru nutrițional într-o dietă vegană
Redacția Botoșăneanul
Apr 26, 2024
Botoșănean „luat prin surprindere” de polițiști: Tânărul a ajuns la spital
Redacția Botoșăneanul
Apr 26, 2024