Ştiri
Vești bune pentru aceste persoane: Ar putea primi o pensie suplimentară

Vești bune pentru cei care lucrează în străinătate. Botoșănenii care muncesc în alte țări ar putea primi o pensie suplimentară.

Guvernul a aprobat vineri proiectul de Lege care stabileşte cadrul general de principii pentru dobândirea şi păstrarea drepturilor de pensie suplimentară pentru lucrătorii din statele UE, în vederea creşterii mobilităţii acestora, informează Ministerul Muncii, într-un comunicat.


Acest cadru general se aplică numai în cazul pensiilor suplimentare, atunci când dreptul la pensie există în baza unui raport de muncă şi este legat de împlinirea vârstei de pensionare sau a altor cerinţe, conform prevederilor legislaţiei naţionale, precizează Ministerul Muncii.

 

Proiectul de lege transpune Directiva 2014/50/UE, potrivit Ministerului Muncii.

 

Documentul adoptat nu reglementează înfiinţarea unor noi scheme de pensii suplimentare în România, ci asigură cadrul principial necesar protecţiei mobilităţii lucrătorilor pe care trebuie să îl respecte orice schemă de pensie suplimentară, dacă aceasta ar fi reglementată, notează Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale.

 

Totuşi, prin legi speciale pot fi adoptate sau menţinute dispoziţii mai favorabile pentru dobândirea şi păstrarea drepturilor la pensie suplimentară de lucrătorii care îşi încetează activitatea, informează stririleprotv.ro.

 

Proiectul de lege nu se aplică sistemelor de pensie individuală care sunt bazate pe aderarea individuală a unei persoane la un fond de pensie, altele decât cele încheiate în baza unui raport de muncă, şi nici pensiilor suplimentare ale lucrătorilor care vin să muncească pe teritoriul României, se menţionează în comunicatul citat.

loading...
8.000 de EURO PENSIE pentru un fost magistrat, 10 lei pentru un alt botoşănean

 

DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store
TOPUL judeţelor după numărul mediilor de 10 la Evaluarea Națională – CE loc ocupă Botoşaniul
Bucureștiul și județul Iași sunt județele unde s-au obținut cele mai multe medii de 10.
Tânărul din Botoşani mort în Franţa a trimis înainte mesaje disperate rudelor: Mă duce să mă omoare! Sună la Poliţie! FOTOGALERIE
Mătuşa tânărului a postat mesajele pe Facebook şi acuză că nepotul ei a fost ucis.
Cel mai fair-play director botoșănean: Și-a lăsat subalternul experimentat să vorbească la ședință
Directorii mai multor instituții de la Botoșani au fost chemați marți la Instituția Prefectului pentru a lua parte la ședința ordinară de Colegiu Prefectural, aferentă lunii iunie 2019.
Bărbat săltat de poliţişti din vamă şi adus sub escortă la Penitenciarul Botoşani
Individul a fost arestat de oamenii legii exact când încerca să iasă din ţară.
Mai bine de un sfert dintre elevii botoșăneni NU au reușit să ia notă de trecere - STATISTICA
Inspectoratul Școlar Județean a transmis statistica pe medii și note obținute de elevii claselor a VIII-a.
Ziua Internațională Împotriva Consumului de Droguri marcată la Botoşani în parcuri şi pe Pietonalul Unirii
O serie de evenimente vor avea loc la Botoşani pentru a marca Ziua internațională împotriva consumului de droguri  şi traficului ilicit de droguri.
Județul a „confiscat” podiumul la Evaluarea Națională, un colegiu de fițe abia pe locul 23
Ministerul Educației Naționale a publicat lista cu rezultatele obținute de elevii botoșăneni la examenul național de Evaluare Națională.
DEZASTRU pentru unii la Evaluarea Națională: Patru medii de UNU la Botoșani, ploaie de DOI și TREI
Nu toți elevii au reușit să treacă cu brio examenul de la Evaluarea Națională.
Şofer încătuşat de poliţişti după apelul la 112 al unui botoşănean
Un bărbat din judeţul Botoşani a sunat la 112 pentru a reclama că un şofer se deplasează haotic.
FAZA ZILEI: Director nemulțumit că se dau avertizări de vremea rea aiurea - Nu se confirmă
În ultimul timp județul Botoșani s-a aflat sub incidența a mai multor avertizări meteo, de tip Cod Galben, Portocaliu.
LOVITURĂ pentru șoferi: Polița RCA s-ar putea scumpi din nou
Totul din cauza creșterii prețurilor practicate de service-urile din România. Acestea au depășit plafonul alocat de companiile de asigurări pentru reparații, astfel că cel mai probabil prețurile RCA vor crește.
Cerere în căsătorie în aer liber, la Cornişa 
Se anunţă un week-end plin de zâmbete şi voie bună în parcul de agrement Cornişa.
Tânăr băgat după gratii după ce a dat spargeri la mai multe societăţi şi locuinţe
Valoarea prejudiciului creat a fost estimată la suma de 2.700 de lei, fiind recuperat parţial.
Şoferul care a provocat un accident pe strada Pacea era BĂUT: Problemă mare şi la celălalt conducător auto
Un accident rutier, soldat cu pagube materiale, a avut loc luni dimineaţă în zona CET din municipiul Botoşani.
ANUNŢUL meteorologilor: CUM va fi vremea în următoarele două săptămâni la Botoşani 
Administraţia Naţională de Meteorologie a dat publicităţii prognoza meteo pentru intervalul 25 iunie –7 iulie 2019.
Noi vouchere în valoare de 150 de euro de la stat - CINE le poate cere
Veşti importante pentru numeroşi români, după ce un proiect depus recent în Parlament prevede oferirea de vouchere lunare de 150 de euro.
Pleci cu maşina în afara judeţului? Circulaţie ÎNTRERUPTĂ pe un drum naţional din Moldova – FOTO
Direcția Regională de Drumuri și Poduri Iaşi a anunţat marţi dimineaţă restricţii de circulaţii pe un drum din zona Moldovei.
ATENŢIE: Avertizare de vreme rea anunţată de meteorologi
Nu plecaţi fără umbrele de acasă pentru că meteorologii au emis o nouă avertizare de vreme rea ce cuprinde întreaga ţară.
Veste BUNĂ pentru cetăţeni: Se ieftinesc gazele cu peste 5%
Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie a decis, luni, ieftinirea gazelor cu peste 5% pentru toţi consumatorii în regim reglementat, informează ANRE.
Ministrul Budăi face Guvernul 'de rușine': Unii cu lingouri și sute de mii în conturi, el stă în Prima Casă
Un ministru din guvernul Dăncilă are opt case. O doamnă din cabinet are maşină electrică, iar un alt membru al executivului are diamante şi nu are niciun leu datorie.
starshiners.ro%20
starshiners.ro%20
fashiondays.ro
Sondaj
Unde doriți să organizeze Primăria spectacole?
La Parcul Cornișa
În Centrul Vechi
În Piața Revoluției
La monumentul Răscoalei de la 1907 din parc
În altă parte
Declaraţia zilei
"Este inadmisibil să ai șase parlamentari și să nu fii capabil să pui pe lista prioritară cel mai important obiectiv de infrastructură rutieră ce leagă Botoșaniul de restul țării.  Este inadmisibil să găsești scuze, dâ ...
astratex.ro
Curs valutar
astăzi
EUR
Euro
4.7205 lei
USD
Dolarul SUA
4.1484 lei
CHF
Francul elveţian
4.2506 lei
GBP
Lira sterlină
5.2885 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.8737 lei
XAU
Gramul de aur
190.5222 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2276 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.4561 lei
AUD
Dolarul Australian
2.8901 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.1482 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1847 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6323 lei
Vremea
astăzi
Botosani
o C
Dorohoi
o C
Bucecea
o C
Darabani
o C
Saveni
o C
Ştefăneşti
o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2019 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.