Conform ultimului său mesaj postat pe Facebook, polițistul a fost foarte afectat de divorțul prin care trecuse recent.
Agentul principal de poliție Ionuț Andrei Aursulesei, în vârstă de 32 de ani, s-a împușcat în cap cu pistolul din dotare, în mașina personală, pe 5 august. El a ajuns la spital în comă de gradul 4, fiind supus de atunci mai multor intervenții chirurgicale și primind masive transfuzii de sânge. Din păcate, luni după-amiază, în urma unei hemoragii puternice, polițistul a încetat din viață.
Reamintim faptul că în seara zilei de 5 august 2019, polițistii suceveni au desfășurat ample acțiuni de căutare a unui coleg de-al lor care în ziua respectivă a postat pe Facebook un mesaj în care anunța că vrea să se sinucidă din cauză că s-a despărțit de soția sa.
Agentul principal de poliție Aursulesei Ionuț din cadrul Poliției Dărmănești, județul Suceava, a fost găsit în jurul orei 19.30, în Burdujeni, pe Dealul Mănăstirii, în masina personală, un Audi A4, având o plagă prin împușcare în zona capului. Potrivit Obiectiv de Suceava, la fața locului au sosit de urgență echipaje ale ambulanței, tânărul polițist, prezentând semne vitale, fiind transportat în stare foarte gravă la Spitalul Județean Suceava. Aursulesei a ajuns la spital în comă de gradul 4, având o plagă de intrare și una de iesire a glonțului, medicii fiind extrem de rezervați asupra sanselor de salvare a sinucigasului, la intrarea în operație pacientul având un scor Glasgow de 5 puncte, din maximul de 15.
Polițiștii au stabilit faptul că agentul, aflat în afara orelor de program, s-a împușcat folosind pistolul din dotare.
“Dumnezeu să te odihnească în pace și să te ierte pentru gestul necugetat din acea seară fatidică, Ionuț, și chiar dacă ai ales să pleci, noi îți vom păstra amintirea vie… «Nu judeca pe nimeni, până nu vei fi mers de două ori, până la lună și înapoi, în pantofii săi»”, a transmis pe Facebook, după aflarea tristei vești Bogdan Bănică, vicepreședintele Sindicatului Național al Polițiștilor din România SNPR DECUS.
Agentul principal de poliție Aursulesei Andrei Ionuț s-a născut în 1987 în municipiul Suceava, fiind la momentul tragediei ajutor șef post la Postul de Poliție Comunal Dărmănești.
El a intrat în poliție în anul 2012, inițial la IPJ Botoșani, transferându-se apoi la Suceava. La ultimele evaluări din anii 2017 și 2018 a primit calificativul “Foarte bine” , fiind chiar recompensat cu felicitări scrise din partea conducerii IPJ Suceava, nefiind sancționat disciplinar niciodată pe parcursul carierei sale. Ultima evaluare psihologică a polițistului Andrei Ionuț Aursulesei a fost efectuată la începutul acestui an, când a primit calificativul “APT”.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
O echipă de tradiție a încercat să-l „fure” pe Bogdan Andone de la FC Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Apr 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Apr 26, 2024
SEARA TRECUTA: Simulare de incendiu la o fabrică din Zona Industrială
Redacția Botoșăneanul
Apr 26, 2024
Polițiștii botoșăneni, activități preventive în trenurile CFR
Redacția Botoșăneanul
Apr 26, 2024
Declarația zilei 26 aprilie 2024
Gabriela Erdic
Apr 26, 2024