FCSB rămâne singura echipă din Liga 1 pe care FC Botoşani nu a învins-o. Duminică seară a eşuat în a zecea tentativă, de la promovarea în Liga 1.
În încurajările celor peste 5.000 de spectatori, roş-alb-albaştrii au început curajos meciul, însă treptat oaspeţii au pus stăpânire pe joc.
Astfel, după mai multe incursiuni derulate cu predilecţie pe partea dreaptă de către Man şi terminate, unele, chiar în 6 metri, inevitabilul s-a produs în prelungirile primei reprize.
Tănase, aflat însă în ofsaid potrivit Digi Sport, i-a pasat lui Gnohere, care din centrul careului nu a mai greşit ţinta.
Lucrurile au devenit clare în minutul 58, la o nouă fază dusă până în careul mic şi la care Man a trimis imparabil în poartă.
În minutul 93, la ultima fază, Tănase a făcut 0 - 3 pe contraatac.
În general, evoluţia gazdelor, cu excepţia lui Roman, care s-a zbătut tot meciul, a fost una mult sub aşteptări.
Moldovenii, nişte umbre ale jucătorilor cu care ne-am obişnuit, şi-au pierdut din agresivitatea care îi caracterizează, culmea, oaspeţii fiind cei care au avut mai multe intervenţii dure.
După eşecul de astăzi, FC Botoşani îşi vede tot mai periclitată calificarea în play-off, în condiţiile parcursului tot mai bun al urmăritoarelor Astra Giurgiu, Viitorul Constanţa şi Dinamo Bucureşti.
Cei doi antrenori, Costel Enache şi Nicolae Dică, au mizat pe următorii jucători:
FC Botoşani: Cobrea – Unguruşan, Miron, Burcă, Muşat – Tincu (78 Rodriguez), Moruţan, Bordeianu – Roman, Popa (60 Ciaccheri), Buş (68 Chitoşcă).
FCSB: Niţă – Enache, Larie, Bălaşa (12 Nedelcu), Momcilovici – Pintilii, Achim (58 Coman), Filip – Man, Gnohere (70 Popescu), Tănase.
CLICK ŞI VEZI GOLURILE
DESCARCĂ APLICAŢIA BOTOŞĂNEANUL PENTRU MOBIL
Intervențiile pompierilor în perioada minivacanței de sărbători – VIDEO
Gabriela Erdic
May 07, 2024
Alături de alte județe din țară și Botoșani a fost lovit de concedieri colective
Gabriela Erdic
May 07, 2024
Polițiștii au scos din trafic un șofer care circula haotic - VIDEO
Gabriela Erdic
May 07, 2024
TOP 10 infracțiuni pentru care intră românii și botoșănenii la închisoare
Gabriela Erdic
May 07, 2024
Un bărbat care și-a bătut iubita de Paști are interzis să se mai apropie de ea – VIDEO
Gabriela Erdic
May 07, 2024