Cu mai puțin de patru ore înainte de ședințele la care ar trebui să se decidă componența listelor pentru alegerile parlamentare, unul dintre cei mai importanți candidați s-a retras din cursă.
Vineri dimineață, primarul ales al comunei Mihai Eminescu a anunțat că renunță la intenția de a se înscrie în competiția internă pentru desemnarea pretendenților la Senat și Camera Deputaților.
”Această decizie nu este una simplă pentru mine, aș deranja o mare parte a populației dacă aș merge în Parlament. Bătălia este destul de mare, toată lumea își dorește să ajungă în Parlament, fără a ține seama însă de meritocrație”,
Verginel Gireadă, vicepreședinte PNL Botoșani
Acesta a adăugat că în 2016 s-a hotărât în partid ca șefii de zonă care obțin rezultate peste media partidului să primească locuri eligibile la alegerile generale, iar el ca responsabil al zonei de sud-est a județului ar fi avut dreptul la o astfel de poziție, dat fiind că la scrutinul din 27 septembrie a obținut un scor de peste 40%.
Verginel Gireadă a precizat că primarii și-au dorit să aibă un reprezentant al lor pe liste și că prin retragerea sa va fi sprijinit Dan Oloeriu, edilul-șef de Flămânzi, care ar putea fi propulsat pe poziția a doua la Camera Deputaților.
În ceea ce privește primele două poziții la Senat și Camera Deputaților, după cum v-am informat încă de dimineață, ar urma să fie ocupate de Cristian Achiței, respectiv Costel Șoptică, lucru confirmat de Verginel Gireadă.
În același timp, pe locul trei la deputați s-ar putea situa Cristian Roman, directorul Cancelariei Prefectului.
Vicepreședintele liberalilor a subliniat că primarii care nu se vor implica în scrutinul pentru Parlament nu vor primi fonduri de la bugetul de stat.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Vinerea Mare din Săptămâna Patimilor: Tradiții, obiceiuri și superstiții
Redacția Botoșăneanul
May 03, 2024
Bilete la 10 lei pentru toate sectoarele din stadion la meciul contra FC Voluntari
Diana Arici
May 03, 2024
Licitație reluată pentru viaductul și ruta alternativă Suceava – Botoșani
Redacția Botoșăneanul
May 03, 2024
Polițiștii botoșăneni, bucurie adusă unor familii din județ în preajma Sărbătorilor Pascale - VIDEO
Diana Arici
May 03, 2024
Tradiţia ouălor „închistrite” de Rogojești: Cătunul care a devenit capitală culturală
Redacția Botoșăneanul
May 03, 2024