Femeia, intoxicată cu fum în urma unui incendiu care i-a distrus locuința, a fost transportată la spital.
O femeie în vârstă de 52 de ani a ajuns la spital după ce s-a intoxicat cu fum în urma unui incendiu care i-a mistuit locuința.
S-a întâmplat în această dimineață, la Albești. Când s-a produs incendiul, femeia era în locuință. Aceasta a fost scoasă din casa cuprinsă de flăcări de vecini, înainte de sosirea pompierilor la fața locului.
Ajunși la fața locului cu trei autospeciale cu apă și spumă și o ambulanță SMURD, pompierii de la Gărzile de Intervenție Trușești și Ștefănești, dar și voluntarii din comună, au constatat că locuința, compusă din patru camere, ardea în totalitate.
Incendiul a fost stins în limitele găsite de pompieri.
Cel mai probabil, incendiul s-a produs ca urmare a unui jar căzut din soba pe materiale combustibile.
Pentru prevenirea unor astfel de evenimente, pompierii recomandă:
-nu introduceți în sobă lemne cu lungimea mai mare decât vatra focarului
-nu lăsați ușa sobei deschisă
-nu supraîncălziți soba
-montați pe pardoseală, în fața ușii de alimentare cu combustibil a mijlocului de încălzire, o bucată de tablă cu dimensiuni de 0,50 x 0,70 metri
-nu puneți haine la uscat pe sobe sau în imediata lor apropiere
-nu lăsați sobele și alte mijloace de încălzire nesupravegheate pe timpul funcţionării
-stingeți focul pe timpul nopții.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Tânără salvată cu șenilata pompierilor dintr-o râpă din pădure
Diana Arici
May 03, 2024
Transformator electric cuprins de flăcări: Localnicii au chemat pompierii - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
May 03, 2024
Redacția Botoșăneanul
May 03, 2024
Lege destinată părinților singuri, adoptată de Camera Deputaților: CE beneficii aduce
Redacția Botoșăneanul
May 03, 2024
S-a montat parcul de distracții la Cornișa, în weekend se deschide cu prețuri din urmă cu trei ani
Redacția Botoșăneanul
May 03, 2024