Întrunit joi dimineaţă în şedinţă, plenul Consiliului Judeţean Botoşani a hotărât să acorde un mandat special reprezentantului CJ în Adunarea Generală a Acţionarilor pentru a vota completarea consiliului de administraţie de la SC Nova Apaserv SA.
După numirea în funcţia de subsecretar de stat la Ministerul Apelor şi Pădurilor , Dan Deleanu a demisionat din CA-ul amintitei societăţi fiindcă devenise incompatibil.
Structura de conducere a operatorului licenţiat de apă şi canalizare trebuia completată, astfel încât s-a decis însărcinarea mandatarului CJ să îl voteze pe Narcis Ştefan.
Acesta participase şi la concursul de anul trecut, când a avut aceeaşi notă ca ultimul intrat în CA, pierzând practic accesul în urma unei proceduri de departajare suplimentară.
De altfel, una dintre întrebările adresate de consilierii judeţeni, prin Victor Ivănescu, a vizat poziţia ocupată de şeful oficiului juridic de la SC Locativa SA la amintitul examen, vrând să se prevină situaţii precum cea de la Urban Serv, când au fost votaţi în consiliul de administraţie competitori cu note mult mai slabe decât ale altor concurenţi.
Vicepreşedintele CJ, Dorin Birta, a explicat însă că Narcis Ştefan este primul supleant, astfel încât hotărârea s-a votat în unanimitate.
DESCARCĂ APLICAŢIA BOTOŞĂNEANUL PENTRU MOBIL
Acțiunea BLOCADA: Amenzi de aproape 100.000 de lei
Redacția Botoșăneanul
Apr 25, 2024
Suferința unui copil de șase ani: De la un accident banal, la confruntarea cu un inamic necruțător
Redacția Botoșăneanul
Apr 25, 2024
Vot în plenul municipal pentru un important premiu național – CÂND vor avea loc Zilele Eminescu
Redacția Botoșăneanul
Apr 25, 2024
Redacția Botoșăneanul
Apr 25, 2024
Impact violent la Cișmea: Bărbat blocat în mașină, scos de pompieri cu modulul de descarcerare
Redacția Botoșăneanul
Apr 25, 2024