Ziua Mondială a Diabetului este marcată în fiecare an pe data de 14 noiembrie. În acest context, Organizaţia Judeţeană a Tinereului Naţional Liberal Botoşani se alătură celor care au ales să traga un semnal de alarmă asupra modalităţilor de prevenţie a acestei boli care, la ora actuala, afectează peste 2 milioane de locuitori ai ţării.
Ca o continuare a actiunii realizate saptamana trecuta de catre femeile liberale din Organizatia Municipala Botosani, tinerii au relocat activitatea de testare gratuita a glicemiei in zona orasului Darabani, se arată într-un comunicat de presă.
Astfel, astazi, pe parcursul a trei ore, in incinta Casei de Cultura, cu sprijinul dnului dr. Adrian Metler, darabanenii au avut posibilitatea sa-si verifice nivelul glicemiei si sa fie informati cu privire la riscurile la care se supun, daca regimul de viata nu este unul sanatos.
„Ne bucuram ca orasul nostru este un punct de plecare in ceea ce priveste actiunile Tineretului National Liberal. Oamenii au agreat inițiativa noastra, mai ales că mulți dintre noi neglijeaza consultul medical periodic, pentru a-și verifica starea de sănătate. Ne preocupa in continuare sa organizam evenimente, activitati care sa ii vizeze in mod direct pe darabaneni, de la copii, pana la persoane de varsta a treia”, a declarat Alin Mihai Girbaci, viceprimar al orasului Darabani si prim-vicepresedinte al Organizatiei Judetene a TNL Botosani.
Pe langa testarea gratuita a glicemiei, cadrele medicale prezente i-au supus unui mic test legat de modul de viata, indormandu-i asupra modalitatilor de preventie a diabetului si a necesitatii efectuării periodice a analizelor medicale elementare.
„Intentia Organizatiei Judetene de Tineret este de a acoperi, prin actiunile sale, cat mai multe zone ale Botosaniului. Ne intereseaza ca fiecare locuitor al acestui judet sa stie ca existam, ca suntem o echipa de tineri ce gandeste si actioneaza altfel, ca ne preocupa fim prezenti acolo unde nevoie de noi”, a declarat Tiberiu Nichiteanu, presedintele Organizatiei Judetene a TNL Botosani.
Actiunii tinerilor liberali s-au alaturat si liderii judeteni, respectiv presedintele PNL Botosani, senatorul Costel Șoptică, trezorierul Maricel Maxim, primarul orașului Darabani, Liviu Hrimiuc, împreună cu viceprimarul Alin Gîrbaci, dr. Adrian Metler, împreună cu consilierii locali liberali.
TOP 10 infracțiuni pentru care intră românii și botoșănenii la închisoare
Gabriela Erdic
May 07, 2024
Un bărbat care și-a bătut iubita de Paști are interzis să se mai apropie de ea – VIDEO
Gabriela Erdic
May 07, 2024
Șofer drogat cu amfetamine tras pe dreapta pe Calea Națională
Gabriela Erdic
May 07, 2024
Flăcări la o casă din municipiu, pompierii au intervenit de urgență
Gabriela Erdic
May 07, 2024
O instituție a statului a făcut anunțul: Bani în conturi pentru zeci de mii de botoșăneni
Gabriela Erdic
May 07, 2024