Preşedintele Consiliului Judeţean se poate apuca liniştit de dărâmat pereţii şi extins biroul. El a primit „undă verde” în acest sens de la conducerea Prefecturii, instituţia care deţine Palatul Administrativ.
Primul reprezentant al Guvernului în judeţ a dat însă asigurări că lucrarea va fi una de „mică amploare”.
„S-a făcut aici o expertiză de specialitate de către o firmă şi după cum vedeţi clădirea este pa cadre, se poate înlocui, muta oricare dintre pereţi. Există acordul specialistului, avem acea expertiză să putem modifica un perete”, a afirmat
Adrian Constantinescu.
CITEŞTE ŞI:
Noul preşedinte CJ n-a vrut să intre în birou şi anunţă extinderi în Palat – VIDEO
Florin Ţurcanu doreşte să îşi unească biroul său cu altele două, unde îşi desfăşoară activitatea secretara şi consilierii, el exprimându-şi la puţine minute de la învestire nemulţumirea faţă de cabinetul său, pe care îl vede mic şi comunist. Ţurcanu este primul preşedinte de CJ de la înfiinţarea acestei instituţii în urmă cu două decenii căruia nu-i place biroul şi vrea să îl extindă.
CITEŞTE ŞI:
Ţurcanu trimis la Inspectoratul în Construcţii pentru extinderea biroului