În zilele de 19 și 20 octombrie, polițiștii botoșăneni au acționat pentru menținerea ordinii și siguranței publice în rândul cetățenilor și pentru prevenirea oricăror fapte antisociale.
Astfel, în urma sesizărilor efectuate prin apel 112, polițiștii au intervenit la 76 de evenimente, cele mai multe dintre acestea fiind pentru aplanarea unor stări conflictuale.
Totodată, au fost aplicate 17 sancțiuni contravenționale, pentru nerespectarea normelor de conviețuire socială, în valoare de peste 4.000 de lei.
De asemenea, în aceeași perioadă, 5 persoane au fost sancționate contravențional pentru apelarea nejustificată a S.N.U.A.U. 112 sau pentru alarmarea fără motiv a forțelor de ordine.
Potrivit IPJ Botoșani, un bărbat din orașul Ștefănești a apelat 112, spunând că va arunca în aer o instituție publică. Polițiștii au demarat imediat cercetările, însă totul s-a dovedit a fi doar o glumă sinistră. Bărbatul a fost sancționat de polițiști cu amendă în cuantum de 2.000 de lei.
Tot cu amendă, dar mult mai mică, a primit o femeie din municipiul Botoșani, care a sunat la 112 și a spus că, în urma unui conflict cu o altă persoană, ar fi fost lovită și udată cu apă de către aceasta, aspecte care nu s-au confirmat în urma verificărilor. Femeia a fost sancționată de polițiști cu amendă în cuantum de 100 de lei, pentru alarmare falsă.
Nu la fel de ieftin a scăpat un bărbat din Ripiceni, care a sunat de mai multe ori la 112 solicitând să vorbească cu polițiștii, fără a avea vreo urgență. Într-un final, polițiștii i-au îndeplinit dorința și s-au deplasat la locuința sa, însă doar pentru a-l sancționa cu amendă în cuantum de 2.000 de lei.
Un alt bărbat, de data aceasta din Dorohoi, a sesizat prin 112 faptul că are neînțelegeri cu un vecin, iar acesta din urmă provoacă scandal. Cele reclamate nu s-au confirmat, însă, în urma intervenției polițiștilor, motiv pentru care apelantul a fost sancționat cu amendă în cuantum de 2.000 de lei.
Și la Ștefănești a fost aplicată aceeași amendă – 2.000 de lei -, după ce, în urma unei neînțelegeri cu o persoană care transporta marfă, un bărbat a sunat la 112 și a spus că persoana respectivă nu deține documente legale. Nici aici cele semnalate nu s-au confirmat în urma verificărilor efectuate de polițiști.
”Recomandăm cetățenilor să apeleze S.N.U.A.U. 112 doar în caz de urgență!”,
IPJ Botoșani
Un cunoscut restaurant se închide după 10 ani, va fi înlocuit cu un nou proiect
Redacția Botoșăneanul
Nov 02, 2024
Medici de top la Suceava, botoșăneni salvați în spitalul vecin de o echipă multidisciplinară
Redacția Botoșăneanul
Nov 02, 2024
Județul Botoșani intră astăzi sub incidența unui COD GALBEN
Redacția Botoșăneanul
Nov 02, 2024
Recidivă la Botoșani: Șumudică le-a arătat semne obscene fanilor botoșăneni – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 02, 2024
Pompierii botoșăneni au fost chemați în misiune în zorii zilei
Redacția Botoșăneanul
Nov 02, 2024