Ştiri
Un botoşănean, candidat la alegerile locale în Italia: Astăzi pentru mine începe o nouă experiență - FOTO

Este originar din județul Botoșani şi candidează la Sacrofano, orășel lângă Roma, la alegerile administrative din 10 iunie. 

Cornel Ciobanu , 44 de ani, a făcut carieră în Italia, ajungând directorul unui hotel. Anunțându-și candidatura, el a scris: «Astăzi pentru mine începe o nouă experiență, sunt mândru că fac parte din acest grup „Alleanza Civica per Sacrofano” și abia aștept să demonstrez lucrul acesta. Orice se va întâmpla, oricum va fi ceva pozitiv pentru noi, toți Românii din Sacrofano. Dacă vom fi uniți, vom face multe lucruri frumoase.»

 

Gazeta Românească a  adresat câteva întrebări proaspătului candidat botoşănean.

«Sunt de origine din Botoșani, dar m-am căsătorit și am locuit în Oravița. În România am lucrat la CFR, fiind șoferul unui director și apoi șef de echipă. În Italia am venit acum 18 ani, ca tot românul, cu intenția de a rămâne doar un an, apoi să mă întorc acasă și sa continui totul acolo, dar în urma unui accident, toate ideile s-au dărâmat. În Italia, după multă muncă, am reușit să ajung director de producție la o fabrică de cosmetice la Roma „Euro Medical Tau”, după care am lucrat și lucrez la un hotel la periferia Romei. De 5 ani sunt directorul hotelului.»

«România nu am părăsit-o. Acolo am investit mulți bani, aproape toți, în Botoșani, cu gândul de a mă întoarce acolo. Am doi copii, David, 19 ani, născut în România și Luca, 14 ani, născut aici, la Roma, ei sunt cei care m-au făcut să mă stabilesc aici. Deocamdată.»

 

Cum ați ajuns să locuiți la Sacrofano și ce vă place cel mai mult acolo?

«Sacrofano este o comună foarte frumoasă, la porțile Romei. Chiar dacă înainte munceam la 50 de km, nu am schimbat localitatea, pentru faptul că îmi place foarte mult. Locuitorii comunei ne-au primit cu brațele deschise, suntem aproape 1.000 de români rezidenți și cred că alți 1.000 la negru, ținând cont că localitatea are aproape 9.000 de locuitori.»

Candidați pe lista Alleanza Civica per Sacrofano. Cum ați ajuns să vă implicați în politică?

«Aici l-am cunoscut pe actualul primar, Tomasso Luizzi, o persoană importantă în lumea politică în Lazio, un om deosebit, care de foarte multă vreme m-a întrebat când avem de gând să ne integrăm. Acum, vorbind cu mai mulți conaționali, am hotărât să-i reprezint.»

Este o listă de dreapta sau de stânga? Ce vă propuneți, pentru români și italieni?

«Alleanza civica per Sacrofano este o lista de dreapta. Pentru românii noștri? Ei își doresc foarte puțin: vor o biserică unde să se adune spiritual și adevărata integrare a noastră în tot ce se poate în comună, cu aceleași drepturi ca și ale italienilor, ceea ce colegii mei au și pus în programul electoral ( 80% e deja aprobat). Pentru italieni? Vrem să le demonstrăm bunătatea noastră, a românilor, și spiritul nostru de a-i ajuta pe cei din jurul nostru prin acte de ajutorare a celor nevoiași. Ne-am propus să ajutăm familiile italiene care au nevoie, sa curățăm parcurile și locurile de joacă pentru copii și bătrâni, unde ei nu reușesc să o facă, etc.»

Vă mai interesează situația din România? Vă mai întoarceți să trăiți acolo?

«Mă interesează foarte mult situația actuală din România și pot sa spun doar ca îmi este rușine de ceea ce se întâmplă acum acolo. Mă voi întoarce „Acasa la mine” acolo unde m-am născut și crescut, chiar dacă deocamdată m-am stabilit aici cumpărându-mi o casă. Locul meu este acolo, întâi sunt cetățean român, apoi cetățean italian.»

 

loading...
Un italian stabilit la Botoşani a emoţionat jurații de la showul gastronomic „Chefi la cuţite” - FOTO


 

Botoşăneancă transportată la spital după un accident la Dumbrăveni
Un accident rutier, soldat cu două victime, a avut loc în judeţul Suceava.
ACCIDENT cu ȘAPTE victime produs de un șofer botoșănean – FOTOGALERIE
Un grav accident s-a produs din vina unui șofer botoșănean.
Un botoșănean s-a prăbușit la locul de muncă și a MURIT pe loc
O nouă tragedie a avut loc în județul Botoșani.
APLICAȚIA care îi scoate din minți pe mii de bugetari de la Botoșani: Are o grămadă de greșeli
Sindicaliștii din educație solicită modificarea programului EduSAL.
Un botoşănean s-a autodenunţat că a ÎNJUNGHIAT un bărbat: De frica rudelor victimei s-a ascuns în podul unei case şi a sunat la 112
Scandal şi intervenţie a mascaţilor, duminică, după ce un bărbat a fost înjunghiat iar agresorul, un botoşănean, risca să fie linşat de rudele victimei. 
Trotuar din municipiu plin de buruieni: Copiii circulă pe stradă GALERIE FOTO
Cetățenii care locuiesc pe strada Tudor Vladimirescu, în dreptul Școlii 3 sunt extrem de nemulțumiți de faptul că zona nu este curățată, trotuarul fiind acoperit cu vegetație. Și asta pentru că amintita unitate de învățământ este închisă.
Haos la ALDE Botoșani: Şeful cel mare de la Microbuzul dat afară din partid în conferință de presă, amenințări cu procese
Partidul aflat în alianță cu PSD la guvernarea țării nu pare să îşi găsească liniştea la nivel județean nici la aproape doi ani de la alegerile parlamentare.
(P) Noua Voronskaya a fost lansată la Paris, Prodalcom a făcut pasul către târgurile internaționale - FOTOGALERIE
Noile sticle de Voronskaya au fost lansate la cel mai mare târg mondial – SIAL Paris ( 21-25 octombrie 2018), ele urmând să intre și pe piața din România probabil anul acesta. Produsul este disponibil în patru variante: Classic, Organic, Platinum și o variantă în ediţie limitată.
Un concurs cu totul ALTFEL: Prăjituri și tombolă cu zeci de botoșăneni speciali – GALERIE FOTO
Asociația Națională a Surzilor din România, Filiala Botoșani, a organizat în data de 20 octombrie activitatea “Concurs de prăjituri & tombolă”.
Tineri ARESTAȚI după ce au spart două chioșcuri pe timpul nopții
În ziua de vineri, la sfârșitul săptămânii trecute, doi tineri intrau în arestul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Botoșani.
AMENDĂ de 2.870 de lei pentru un șofer prins în municipiu
Sâmbătă, 21 octombrie 2018, un echipaj al Biroului Rutier Botoșani a oprit în trafic un autoturism pentru un control de rutină.
Profesorii supărați foc că NU li se plătesc zilele libere speciale
Nemulțumirile se țin lanț în învățământul botoșănean și nu numai.
Doar într-o zi, un botoșănean a furat lucruri dintr-o curte, a dat foc la o ghenă și la gardul unei vile
Bărbatul care este în vârstă de 42 de ani a avut parte de „program” încărcat sâmbătă, în ziua de 21 octombrie 2018.
Comunicat Mihaela Huncă: Obiectivul Pro România este realizarea unui master plan pentru dezvoltarea țării - FOTOGALERIE
Aproape 900 de delegați, în cadrul primului Congres al partidului, l-au ales pe Victor Ponta în fruntea Pro România. Totodată au fost stabilite și principalele direcții de dezvoltare și de construcție ale formațiunii politice. 
Flăcău de 19 ani fără permis, a furat mașina unui vecin ca să impresioneze fetele din sat
Teribilism rural la 19 ani în județul Botoșani.
CONTROALE cu poliţişti în Piaţa Centrală: Doi 'comercianţi' lăsaţi fără marfă şi amendaţi - FOTOGALERIE
Poliţiştii locali au luat la control mai mulţi comercianţi din Piaţa Centrală.
Învățătorul care a strâns de gât un elev a DEMISIONAT
Învățătorul care la sfârșitul săptămânii trecute a strâns de gât un copil de opt ani și-a dat demisia.
Veşti BUNE pentru părinţi: Ar putea primi mai multe zile libere la naşterea unui copil
Cel mai nou proiect de lege care vrea să modifice regulile concediului paternal, a fost pus în dezbatere la Senat, prin modificarea numărului de zile de concediu libere pe care taţii îl pot solicita atunci când li se naşte un copil.
ANAF pusă la punct în nebunia nunţilor - CE urmează în cel mai mare scandal fiscal
Modul în care acționează ANAF cu privire la impozitarea nunților, nu este pe placul ministrului finanțelor, Eugen Teodorovici, precum și faptul că acțiunile Fiscului trebuie efectuate în maxim doi ani și nu cinci ani.    
kalapod.net%20
MODIFICARE cheie în noua Lege a pensiilor: Mii de cetăţeni vor fi OBLIGAŢI să meargă la medic
Modificări bombă în noua Lege a pensiilor. Mii de persoane, care până acum nu făceau acest lucru, vor fi nevoite să se alinieze noilor reguli și să meargă la medic. 
astratex.ro
starshiners.ro%20
Sondaj
Este corectă impozitarea veniturilor cântăreților și operatorilor video de la nunți?
Da
Nu
Nu știu / nu mă interesează
Declaraţia zilei
”PSD-ALDE a transformat asociațiile și fundațiile în principalul risc financiar al țării”, Raluca Turcan, deputat PNL  ...
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.6671 lei
USD
Dolarul SUA
4.0557 lei
CHF
Francul elveţian
4.0659 lei
GBP
Lira sterlină
5.2855 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.5941 lei
XAU
Gramul de aur
159.4364 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2397 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.4444 lei
AUD
Dolarul Australian
2.8814 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.0994 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1807 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6256 lei
Vremea
astăzi
Botosani
5 o C
Dorohoi
4 o C
Bucecea
5 o C
Darabani
o C
Saveni
o C
Ştefăneşti
6 o C
Horoscop
astăzi
web site traffic statistics
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2018 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.