Ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, a anunțat termenul limită pentru restituirea taxei auto.
Banii privind taxa auto vor fi rambursaţi cel târziu până în luna iunie a acestui an, a anunţat ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici.
„Cu sau fără somaţia Comisiei Europene, noi am prevăzut, în Ordonanţa 114 dacă nu mă înşel, un termen până în iunie anul acesta să fie banii rambursaţi. De ce am pus iunie? Ca să fie un termen mai larg. Cel târziu până în iunie am pus noi legal, dar să nu înţeleagă cei care ne urmăresc că dăm banii tocmai în iunie. Nu. Cum se aprobă bugetul imediat începem să rambursăm tot ce s-a depus de către cei în speţă. Sper ca domnul preşedinte să nu de înapoi bugetul pentru că ia multe astfel de probleme şi pe zona de alocaţie şi pe zona de taxa auto şi pe alte cheltuieli”, a spus, duminică seara, citat de Realitatea, Eugen Teodorovici.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Orhidee sălbatică care crește și la Botoșani, pe cale de dispariție
Redacția Botoșăneanul
Apr 29, 2024
Gata lucrările la cel mai mare dispensar din mediul rural: de la ecograf la unitate dentară – VIDEO
Sergiu Bălășcău
Apr 29, 2024
Delegație oficială a sistemului penitenciar ucrainean în vizită la unitatea din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Apr 29, 2024
Liderul Forța Dreptei, sub semnul superstiției: Pronosticuri nu pot să dau acum – VIDEO
Oana Sava
Apr 29, 2024
Elevii de la Liceul „Dimitrie Negreanu” – „Turiști în verdele capitalei”
Redacția Botoșăneanul
Apr 29, 2024