Recent s-a făcut modificarea unei legi importante, ce intră în vigoare începând de astăzi, 16 iulie 2018.
Totul este prevăzut într-un proiect care a fost promulgat încă din luna mai, iar forma finală va intra în vigoare luni, pe 16 iulie.
Este vorba despre Legea nr. 109/2018 care modifică o Ordonanță a Guvernului din anul 2000 și care a apărut deja în Monitorul Oficial.
Ce presupune această lege? Modificarea îi vizează pe şoferii care au nevoie de un duplicat al cărţii de identitate a maşinii. Aceştia nu vor mai trebui să obțină un aviz de la autoritatea care a făcut înmatricularea sau înregistrarea.
De asemenea, cei care au pierdut sau distrus documentul nu vor mai trebui să ceară publicarea în Monitorul Oficial, așa cum se cerea până acum. În cazul de furt, distrugere sau pierdere, şoferii trebuie să se adreseze Registrului Auto Român (RAR).
Proiectul de lege a fost promulgat şi publicat în Monitorul Oficial încă din luna mai și va intra în vigoare pe 16 iulie, conform Antena 3.
Accidentare horror pentru fostul jucător al Botoșaniului: Ratează EURO - A avut un ghinion teribil
Redacția Botoșăneanul
May 06, 2024
Nichifor Botoșăneanul ajunge în parohiile din Botoșani – PROGRAMUL evenimentelor religioase
Redacția Botoșăneanul
May 06, 2024
Lunea Albă: Tradiții și obiceiuri în a doua zi de Paște
Redacția Botoșăneanul
May 06, 2024
Concurs pentru TREI posturi disponibile la spitalul orașului
Oana Sava
May 06, 2024