Viceprimarul Cosmin Andrei a vizitat în cursul zilei de marți, 10 decembrie 2019 mai multe obiective de investiții din municipiu, cu scopul de a verifica stadiul lucrărilor.
Primul obiectiv vizitat alături de doi colegi consilieri locali, respectiv Gabriel Tănasă şi Daniela Vicol i-a oferit, susține viceprimarul, o surpriză neplăcută.
„La Colegiul Național ”Mihai Eminescu”, de mai bine de un an se lucrează la reabilitarea sălii de sport. Lucrările la clădire sunt aproape gata dar pe partea de utilităţi abia se face proiectarea lor. În condițiile în care obiectivul trebuia recepţionat in luna iulie 2019, nici la această dată elevii prestigioasei unități de învățământ nu se pot prezenta la orele de educație fizică într-o sală complet renovată, dotată și utilată”,
Cosmin Andrei, viceprimarul municipiului Botoșani
În cursul zilei de astăzi urma să aibă loc recepția lucrărilor dar obiectivul se prezintă într-o stare nu tocmai fericită.
„Apa nu curge la robinete, nu este curent electric, vestiarele nu sunt echipate iar în sală nu este pardoseală, branşamentele la utilităţi fiind in sarcina Primăriei sub directa coordonare a domnului primar Cătălin Flutur care nu a delegat nimănui atribuţiile parte de dezvoltare”,
Cosmin Andrei, viceprimarul municipiului Botoșani
La obiectivul ”Consolidare și reabiltare sală de sport "Colegiul Național Mihai Eminescu", data începerii lucrărilor a fost pe 3 octombrie 2018, cu un termen de execuție de 12 luni.
Beneficiar al acestor lucrări este municipalitatea iar investitor, Compania Națională de Investiții.
Valoarea totală a lucrărilor se ridică la suma de 1.974.539 lei.
Viceprimarul Cosmin Andrei a promis că încearcă să faciliteze accesul elevilor la o sală de sport din apropiere sau chiar la Sala Polivalentă Elisabeta Lipă.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Polițiștii botoșăneni, bucurie adusă unor familii din județ în preajma Sărbătorilor Pascale - VIDEO
Diana Arici
May 03, 2024
Tradiţia ouălor „închistrite” de Rogojești: Cătunul care a devenit capitală culturală
Redacția Botoșăneanul
May 03, 2024
Botoșănean prins în fapt de polițiști: Carne de miel vândută direct din mașină
Redacția Botoșăneanul
May 03, 2024
Un pensionar din Botoșani s-a făcut de râs după ce a dat de un filtru al Poliției
Gabriela Erdic
May 02, 2024
Sucevenii stau la coadă la amenzi aplicate în traficul din Botoșani
Gabriela Erdic
May 02, 2024