Top News
Cu pachețelul la piscină! Cornișa fără food-court: Oamenii rugați să vină cu apă și sandwich de acasă

Pe 14 februarie vor fi deschise bazinele interioare de la  Parcul Regional de Agrement Turistic și Sportiv Cornișa din Botoșani. Este o veste extraordinară pentru botoșăneni, dar din păcate, la acest moment nu există o zonă de food-court.

În urmă cu patru ani s-a făcut licitație degeaba

 

Deși în anul 2015 șase agenți economici au participat la o licitație în vederea deschiderii unor spații de alimentație publică, nici până astăzi, 7 februarie 2019, nu s-a semnat vreun contract. 


Oricum, aceștia nu au acces în zona de agrement. În contractul de finanțare cu fonduri europene există o clauză care interzice acest lucru. 


Eugen Ţurcanu, directorul Direcţiei Servicii Publice Sport şi Agrement (DSPSA), ne-a oferit mai multe detalii referitoare la acest aspect.


“Am fost informați de proprietarul investiției, în speță municipiul Botoșani, că o clauză din contractul de finanțare ne împiedică să dăm către terți. De altfel, nici nu înțeleg cum s-a făcut procedura de licitație în 2015 și s-a atribuit celor șase comercianți. (…) S-au făcut discuții preliminare în acest sens la Agenția de Dezvoltare Nord-Est și MDRAP (Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice), iar pe 13 februarie vom merge la întrunirea din Rădăuți să discutăm cu aceștia și să obținem o derogare de la această regulă, pentru că ar aduce un plus de valoare, plus că așa se completează activitatea și ar aduce și un venit substanțial municipalității,” 


Eugen Ţurcanu, director DSPSA.

 

”Rugăm să aibă la ei o sticlă de apă, de plastic sau din aluminiu și eventual un sandwich”


Cert este că nu se știe când va exista un loc destinat alimentației publice la Parcul Regional de Agrement Turistic și Sportiv Cornișa, iar până când această problemă se va rezolva botoșănenii trebuie să vină la piscină cu pachețelul de acasă.


”În prima parte a anului, până vom reglementa situația alimentației publice în Parcul Regional de Agrement Turistic și Sportiv Cornișa, rugăm să aibă la ei o sticlă de apă, de plastic sau din aluminiu și eventual un sandwich. Nu putem să oferim din păcate, nimic de băut și de mâncat contra-cost, deoarece nu avem avize și autorizațiile necesare pentru acest lucru,”


Eugen Ţurcanu, director DSPSA.


Administratorii parcului ne-au declarat că oricum această situație are o rezolvare, fiind inadmisibil ca într-un loc de recreere atât de mare să nu existe un spațiu amenajat pentru alimentație. Când se vor primi aprobările necesare, regulamentul intern al DSPSA va fi modificat și astfel, se vor putea vinde diverse produse.


”Avem o terasă generoasă afară, în spate se poate pune o linie de deservire, într-un regim de fast-food, ceva pizza, sandwich-uri, salate gata încapsulate, bere la cutie. Totul să fie de unică folosință, fără circuit de spălare și întreținere pentru că nu avem spațiu,”


Eugen Ţurcanu, director DSPSA.


La Parcul Regional de Agrement Turistic și Sportiv Cornișa, botoșănenii se vor bucura de bazine, saune, două tobogane interioare, jacuzzi, bazin contra curent și bazin de curent interior, pentru cei cu vârsta până în trei ani, bineînțeles, totul contra-cost.

 

PROGRAMUL ȘI TARIFELE AICI:

 

loading...
Cadou INEDIT de Ziua îndrăgostiților la Cornișa: Se deschid piscinele - FOTOGALERIE
ULTIMA ORĂ: Se deschid noi obiective la Cornișa – PROGRAMUL și TARIFELE - FOTOGALERIE


 

DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL:

Isabela ALEXANDRESCU
Botoșaniul vrea autostradă… Chiar?! În Piața Revoluției a mirosit a indiferență vineri, 15 martie, ora 15:00, timp de 15 minute – GALERIE FOTO&VIDEO
Botoșani a stat și astăzi cu capul la cutie. Cu mici excepții. Cu o populație oficială de peste 100.000 de locuitori, nici măcar 10% dintre botoșănenii din municipiu nu s-au sinchisit să iasă în stradă și să sacrifice un sfert de oră din viață. Iar vremea nu a fost un impediment de această dată.
Întâmplări de prin Botoșani: Un paznic de 65 de ani a găsit un pachet cu droguri, a fumat și el și a căzut lat
Incidentul a avut loc în seara zilei de 13 martie 2019, la sediul unei societăți din municipiul Botoșani, fosta zonă industrială a orașului.
Fratele fostului viceprimar dat în urmărire generală, polițiștii NU l-au găsit pentru a-l încarcera
Condamnat la Curtea de Apel Suceava la închisoare executare, Bogdan Alexa, fratele fostului viceprimar al municipiului reședință de județ este la acest moment de negăsit.
INVESTIȚIE privată: Un ieșean construiește un cartier la marginea orașului, cu 21 de blocuri și spații comerciale
Una dintre cele mai mari investiții de la Botoșani ar urma să fie dezvoltată de către un om de afaceri din Iași.
După modelul Mandachi de la Suceava, un afacerist local construiește la Botoșani un metru de drum european - VIDEO
Inițiativa omului de afaceri Ștefan Mandachi de la Suceava de a construi un metru de autostradă a făcut înconjurul țării. Mulți oameni de afaceri au achiesat la exemplul oferit de sucevean și i s-au alăturat pe drumul anevoios până la construirea unei autostrăzi în Moldova.
E 100% liber! Decizie de ultimă oră a judecătorilor în procesul lui Țurcanu 
Fostul președinte al Consiliului Județean Botoșani din perioada 2012 – 2015 a scăpat de măsura controlului judiciar, care îi fusese aplicată încă din februarie 2017. 
Talentate și senzuale, fetele de la Amadeus au făcut super show la Rapsodia, de la Queen la Ciprian Porumbescu – VIDEO & GALERIE FOTO 
Venite pentru prima dată la Botoșani, tinerele de la Amadeus au făcut un spectacol în adevăratul sens al cuvântului, vineri seară, la cel mai mare hotel – restaurant din Botoșani. 
ZECI de botoșăneni s-au ”evaporat” de acasă, unii ca să scape de soții, alții să se distreze – TOȚI au ajuns la Poliție
Periodic, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Botoșani transmite apeluri publice pentru persoane care dispar de acasă, iar familia îi caută cu disperare. În nici un caz nu este vorba de răpiri, astfel de situații aproape că nu au existat la Botoșani.
Iftime supărat pe afaceriști că n-au venit pentru ex-premier, Ponta: Ultima dată când am vizitat o fabrică, pe ăla l-au luat procurorii - FOTO&VIDEO
Fostul premier al României, Victor Ponta, dese află în aceste momente într-o vizită la Botoșani.
Primari liberali „aproape linșați” de PSD-iști la întâlnirea cu ministrul Cuc: Ajunge cu minciuna, cu demagogia, ajunge cu dezinformarea
Ministrul Alexandru Cuc de la transporturi își reduce vizitele la Botoșani la cifra doi. Ne-a vizitat în martie 2017, adică în urmă cu doi ani de zile, iar la revenirea de astăzi a promis că o va face din nou, însă peste doar două luni.
Zeci de accidente cu victime de la începutul anului la Botoșani PATRU morți și zeci de botoșăneni la spital
Se pare că noul an a venit cu mai multe accidente rutiere grave. La Botoșani, de la începutul anului s-au înregistrat zeci de accidente rutiere, care au dus și la pierderi de vieți omenești.
Bloc de locuințe construit în municipiul Botoșani BLOCAT de un funcționar din Primărie, acuzații GRAVE de la investitor - VIDEO
Un proiect imobiliar este în prezent blocat de un serviciu din Primărie iar investitorul împreună cu viitorii beneficiari au ajuns nervoși în sediul central pentru a solicita ajutorul edililor.
Botoșănean purtat pe la DNA Suceava și Tribunal pentru niște scânduri la gardul unei case celebre
Pentru o activitate de câteva zile angajatul unei societăți din Botoșani a făcut numeroase drumuri la Direcția Națională Anticorupție (DNA) – Serviciul Teritorial Suceava sau Tribunalul Botoșani.
Debranșări în lanț, rugăminți și amenințări la jurnaliști: Vile din municipiul Botoșani lăsate fără apă – FOTO&VIDEO
Ziua de marți, 5 martie 2019 nu a fost una foarte bună pentru câțiva botoșăneni care nu și-au achitat datoriile la apă.
astratex.ro
Instituție obligată de judecători să plătească daune uriașe după ce două angajate au refuzat să acorde o autorizație
Anul 2016 rămâne în memoria oamenilor dintr-o unitate medicală de la Botoșani ca o tristă amintire. Rămâne și-n amintirea șefilor de atunci care s-au regăsit în situația în care să încerce să convingă două bugetare să nu se joace cu soarta a aproape 150 de oameni, bolnavi și salariați.
Tupeu de șef la Județ: Și-a parcat BMW-ul chiar sub indicatorul ”oprirea interzisă” – FOTOGALERIE 
După ce în urmă cu aproape doi ani a plecat personal în Germania ca să își aducă mașină second-hand și a reușit să și-o înmatriculeze mult mai rapid ca alți proprietari, Costică Macaleți a ajuns să parcheze și după propriile reguli. 
Un tramvai a sărit de pe linie lângă trecerea de pietoni și s-a dus până într-o mașină - GALERIE FOTO
Încă un tramvai a sărit de pe șine la Botoșani! De această dată s-a întâmplat sâmbătă după-amiază, iar deraierea a fost una cât se poate de serioasă.
Botoșăneanul care confecționează mărțișoare de trei decenii - Oricum prețurile nu acoperă munca și timpul, dar aici intervine pasiunea - FOTOGALERIE
Locuitorii municipiului Botoșani, dar nu numai ei, pot găsi pe Pietonalul Unirii, până pe 1 martie, mărțișoare confecționate manual de meșteri din Botoșani, dar și din alte regiuni. Obiectele au în spate o întreagă poveste. Noi am descoperit una dintre ele.
Primari și directori dați afară dintr-o sală a Prefecturii pentru o ”ședință” cu prăjituri, vin și sarmale - FOTOGALERIE
Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Ecoproces i-a convocat astăzi pe o parte dintre primari și directori ai unor structuri, pentru o ședință importantă ce viza tarifele la gunoi.
kalapod.net%20
Campionii fără părinţi: Copiii cu salbe de medalii la gât aflaţi în grija statului - În fiecare zi sunt mai buni - GALERIE FOTO
Oamenii talentați sunt scoși în față, lăudați, aplaudați. Nu mereu se întâmplă acest lucru. Noi am găsit cinci tineri sportivi modești din fire, dar foarte talentați, care s-au clasat în primele locuri la toate competițiile unde au participat.
Pt a creste putin in prestanta acolo ar trebui un brand de renume adus gen mc. donald s, subway etc altfel va fi o dezamagire totala !!! ..si nu in ultimul rand mai trebuie completat cu mai multe niveluri de distractie...airsoft ,cinema 3d etc
7 februarie 2019, 16:50
Ideea este ca Eugen vrea sa gateasca personal ciorba de burta si fasolea cu ciolan ca sa aiba de unde sponsoriza partidul. Sa nu cumva sa luati "sandwich" de acasa ca astia il confisca si il vind in parc la tiribombe.
7 februarie 2019, 15:26
De ce nu se scoate la licitatie,cred ca ar fi privati car sa vina si sa vanda de toate pentru toti...
7 februarie 2019, 15:13
Din sticla de aluminiu sa bei tu desteptule.Eugen Ţurcanu, director DSPSA.”Rugăm să aibă la ei o sticlă de apă, de plastic sau din aluminiu și eventual un sandwich”
7 februarie 2019, 15:08
zenda.ro
Sondaj
Credeți că se va întâmpla ceva concret după protestul #ȘîEu pentru autostrăzi?
Da
Nu
Nu știu / nu mă interesează
Declaraţia zilei
”Infecțiile cu transmitere sexuală sunt așa numitele boli venerice, cum erau descrise în trecut. Ținând de partea intimă a persoanei sunt boli așa numite rușinoase și sunt cumva mai jenant de povestit medicului. De aceea multe ...
astratex.ro
ecco-shoes.ro%20
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.7607 lei
USD
Dolarul SUA
4.1939 lei
CHF
Francul elveţian
4.1976 lei
GBP
Lira sterlină
5.5509 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.7598 lei
XAU
Gramul de aur
175.8239 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2434 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.5218 lei
AUD
Dolarul Australian
2.9742 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.1438 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1856 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6379 lei
Vremea
astăzi
Botosani
o C
Dorohoi
o C
Bucecea
o C
Darabani
o C
Saveni
o C
Ştefăneşti
o C
Horoscop
astăzi
web site traffic statistics
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2019 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.