Un post de conducere la o instituție din Botoșani este scos la concurs pentru a patru oară.
Este vorba despre o funcție de șef Serviciu Economic, Resurse Umane, Administrativ și Informatică din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Botoşani (ITM).
Postul a mai fost scos la concurs și în lunile anterioare însă nu a fost ocupat. Spre exemplu la ultimul concurs organizat de Agenția Națională a Funcționarilor Publici (ANFP) cel din luna iulie, s-a înscris în singur candidat care a obținut doar 21,38 puncte.
Ca atare, va fi organizat un nou examen care, potrivit noului Cod Administrativ, se va ține la sediul ITM.
De ce nu se ocupă acest post care teoretic ar trebui să suscite interesul, mai ales că vorbim totuși de o funcție de conducere?
Potrivit lui Dan Moldovanu, inspector șef interimar ITM Botoșani, se pare că salariul nu este atât de atractiv precum la celelalte instituții. Și ar mai fi o problemă, și anume una dintre condițiile concursului. Este vorba despre un certificat de atestare în domeniul Sistemului European de Conturi (SEC) care nu ar fi chiar la îndemâna oricui să-l obțină. Cert este că activitatea instituției este îngreunată din cauza faptului că acest post nu este ocupat.
Concursul ar urma să aibă loc pe data de 15 octombrie 2019.
Condiţiile specifice de participare sunt:
- studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul ştiinţelor economice;
- studii universitare de master în domeniul administraţiei publice, management sau în specialitatea studiilor necesare ocupării funcţiei publice conform prevederilor art. 153 alin. (2) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare;
- deţinerea certificatului de atestare în domeniul Sistemului European de Conturi (SEC),conform prevederilor art. 19 lit. b2 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare;
- cunoştinţe de operare calculator – nivel bază, se vor dovedi cu documente care să ateste deţinerea competenţelor, emise în condiţiile legii.
- vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice de conducere: minimum 5 ani.
Dosarele de concurs se depun la sediul autorităţii sau instituţiei publice organizatoare, în termen de 20 de zile de la data publicării anunțului, respectiv de la data de 13 septembrie 2019.
Peste 4.000 de lei este salariul pentru această funcție.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Huncă și exodul la PSD: PRO România Botoșani nu înseamnă două persoane și nici măcar șase persoane
Redacția Botoșăneanul
Mar 19, 2024
Bărbat „surprins” în trafic cu aparatul etilotest: Polițiștii continuă cercetările
Redacția Botoșăneanul
Mar 19, 2024
ACUM la Botoșăneanul TV: Maricel Maxim, consilierul de la Municipiu care a plecat din PNL – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Mar 19, 2024
Iftime vrea 3-0 la „masa verde” după „cazul Matei”: O să vorbesc la club cu avocatul
Redacția Botoșăneanul
Mar 19, 2024
Angajații din muzee și biblioteci vor avea salariile majorate: Anunțul ministrului Culturii
Redacția Botoșăneanul
Mar 19, 2024