Top News
Familii cu copii mici în carantină la Botoșani, de la bebeluși de câteva luni, la copii de 5 ani, APEL la oameni pentru scăunele, lapte sau pampers

Botoșaniul, țara noastră și întreaga planetă traversează vremuri tulburi. Dacă majoritatea oamenilor întâmpină greutăți pe seama faptului că nu mai pot merge la serviciu și trebuie să stea în casă, în oglindă, există o sumedenie de situații disperate.

Spre exemplu, la unul dintre spațiile de carantină de la Botoșani se află o mămică împreună cu bebelușul ei de numai 9 luni de zile.

 

„O mămică cu un bebeluș de 9 luni care are nevoie de un scăunel pentru servit masa sau un pătuț. Cine poate dona unul dintre cele 2 variante vă rog să mă contactați!!! Vă rămân profund recunoscător”,

a fost unul dintre mesajele care au circulat pe rețelele de socializare

 

Botoșănencele s-au mobilizat în scurt timp și mama din carantină a primit cele necesare.

 

„Familia e okay doar că vine din zonă cu pericol și trebuie să stea 14 zile în carantină!!! Este o familie formată din mamă, tată, copil de 5 ani și copil de 9 luni”, au venit asigurările că toată lumea este bine.

 

Nu este singura familie cu copii mici. Un alt apel a fost făcut pentru un tătic care stă cu un copilaș de 1 an și 8 luni și care avea nevoie de 3 cutii de lapte praf și 2 pachete de pampers.

 

Din nou, botoșănenii s-au mobilizat și au dus lucrurile necesare pentru oamenii care se află în carantină și care au tot felul de nevoi pentru cei mici.

 

Prin ordonanța militară numărul 2 primarilor le-a fost trasată sarcina identificării persoanelor cu vârste de peste 65 de ani, care să fie sprjinite cu cele necesare pe perioada stării de urgență și a restricțiilor privitoare la ieșitul în exterior.

loading...
PATRU botoșăneni prinși pe stradă băgați forțat în carantină

 

DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store
Angajat de la Teatrul Mihai Eminescu depistat cu COVID, directorul în autoizolare, a rămas șefă contabila
Pandemia cu SARS-COV-2 a atins și una dintre cele mai importante instituții de cultură de la Botoșani: Teatrul Mihai Eminescu.
EXCLUSIV: Supus unor presiuni politice imense, un manager de spital de la Botoșani și-a prezentat azi DEMISIA
Un adevărat duel al declarațiilor publice a avut loc în ultima săptămână la Botoșani, disputat fiind un spital.
BĂTAIE între constructori pentru drumul de aproape 100 de milioane de euro care străbate județul: În sfârșit, s-au prezentat
Vești bune transmise de șefii Consiliului Județean Botoșani.
Divele pe tocuri, directorii și unii politicieni nu s-au mai folosit de istorie pentru tradiționala defilare de Ziua Eroilor, la Cimitirul Pacea – GALERIE FOTO
Nu au mai fost văzute obișnuitele fețe de politicieni sau directori politici sprijiniți de coroanele de flori pentru a da bine în fotografiile presei. Nu au mai fost văzuți nici militarii din Garda de Onoare. Nici oficialitățile înalte ale orașului și alții care „se lipesc” la astfel de manifestații pentru a putea fi văzuți alături de „lumea bună”.
Taximetrist înjunghiat de un client, cere aproape 100.000 de lei de la agresor
A trecut mai bine de jumătate de an de când un taximetrist din Botoșani a fost înjunghiat de un client.
Asistenta decedată era o femeie sănătoasă, făcea sport și urca pe munte! BOALA a reacționat diferit la ea, înainte de deces a fost declarată VINDECATĂ
Lenuța Buta nu ducea deloc o viață sedentară. Ba dimpotrivă, era o persoană extrem de activă și iubea natura. Făcea sport ori de câte ori era posibil, iar muntele o atrăgea ca un magnet.
„Sanda” femeia din Sri Lanka venită la Botoșani, dezvăluiri șocante: Muncitorii srilankezi s-au bătut cu cuțitele cu agenții de securitate - VIDEO
Cu fix un an înainte de scandalul, devenit național între timp, cu muncitorii din Sri Lanka aduși pentru a lucra în domeniul confecțiilor, Botoșăneanul realiza un reportaj în interiorul fabricii GT Company.
Piețari revoltați adunați în fața Prefecturii, după descinderile din Piața Centrală: Puteau să doneze produsele, nu să le calce în picioare - FOTOGALERIE
Mai mulți comercianți din Piața Centrală au venit luni dimineață în fața Instituției Prefectului fiind nemulțumiți de descinderile care au avut loc săptămâna trecută.
Am intrat în starea de nesimțire civică: ”Ce frumos și curat era orașul în starea de urgență!” - FOTO
Se spune că civilizaţia este un proces prin care învăţăm să fim mai buni. Doar că, atunci când suntem buni, ne raportăm în primul rând la confortul nostru, la câștigul propriu și prea puțin sau deloc la nevoințele aproapelui nostru.
inpuff.ro
Loading...
Două agenții bancare ÎNCHISE la Botoșani: una s-a redeschis, cealaltă nu se știe când - FOTOGALERIE
Săptămâna trecută a fost îmbulzeală aproape în fiecare dimineață la sucursalele din Botoșani ale marilor bănci, însă în cazul a două dintre acestea nu pot fi învinovățiți doar clienții.
E dezastru: Botoșani a depășit pragul de 700 de cazuri de Covid! Am ajuns pe locul 4 în România
Cu toate că la nivel național pandemia este în retragere de o săptămână, la Botoșani situația se înrăutățește de la o zi la alta. Iar asta o arată chiar datele făcute publice de Grupul de Comunicare Strategică (GCS).
A doua oară, în două zile! Mascații și Poliția au răscolit iar Piața Centrală, comercianții sunt disperați și s-au dus la prefect – GALERIE FOTO
Comercianții din Piața Centrală, din zona cunoscută ca fiind „a moldovenilor” situată în vecinătatea Halei de Lactate, au fost iar controlați de Poliție pentru a doua oară, în decurs de două zile.
Sechestrate în case, lângă bărbați violenți! Zeci de botoșănence bătute cu sălbăticie în izolare, val de apeluri la 112
În timp ce virusul COVID-19 a pus stăpânire pe întreaga planetă, există și victime ascunse ale acestei pandemii. 
Scandal la vârful Primăriei pentru o mașină de spirt: sticlele date jos în cartier, cuvinte grele între edili
Disputele dintre primarul PNL și viceprimarii PSD ai municipiului Botoșani au ajuns și la materialele folosite în lupta cu coronavirusul. Mai exact, la o autoutilitară cu spirt aflată în centrul unui nou scandal public de genul celor cu care edilii i-au obișnuit deja pe botoșănenii ce le-au dat votul.
Loading...
Toți botoșănenii infectați cu COVID care au murit aveau alte afecțiuni – BOLILE de care sufereau
Până marți la Botoșani 42 de persoane infectate cu virusul COVID au murit. Toate cazurile au fost raportate de către autorități la decese din cauza virusului chinezesc.
Cultura botoșăneană este în DOLIU: ”O pierdere colosală. Putea fi ea însăși un tezaur viu”
A plecat într-o discreție care o caracteriza, într-o modestie rară. Un om care a lăsat în urmă o impresionantă zestre etnografică, de o valoare documentară excepțională.
Angajată a Centrului de Creație găsită decedată în locuință: O mare pierdere pentru cultura botoșăneană- FOTOGALERIE
Centrul pentru Conservarea și Valorificarea Tradiției și Creației Populare, aflat în subordinea Consiliului Județean Botoșani, este în doliu.
ASTĂZI: Slujbă în aer liber pe ploaie: Botoșăneni cu măști și umbrele, dar uniți în credință – GALERIE FOTO
După două luni în care credincioșii s-au rugat doar acasă urmărind online slujbele religioase, a venit vremea când au loc și primele slujbe în aer liber.
EXCLUSIV: Consiliera acuzată de trădare a fost EXCLUSĂ din PSD cu unanimitate de voturi
După scandalul izbucnit în Consiliul Local Botoșani la ședința pentru schimbarea membrilor Consiliului de Administrație de la societatea Eltrans, Daniela Roșu a fost exclusă din PSD.
Prima zi de LIBERTATE la Botoșani, după ieșirea din starea de urgență: distanțarea socială respectată. Și nu prea – GALERIE FOTO
Data de 15 mai 2020 a fost așteptată de întreaga României dar și de cetățenii din Botoșani deopotrivă. A însemnat terminarea din Stării de Urgență, după două luni de interdicții, în care o simplă ieșire pe ușa locuinței nu putea fi efectuată fără nelipsita declarație privitoare la scopul „plimbării”.
Loading...
zenda.ro
Loading...
inpuff.ro
Sondaj
Credeți că se va găsi vaccin contra coronavirusului?
Da
Nu
Nu știu / nu mă interesează
Declaraţia zilei
„În condiţiile în care avem o evoluţie normală, condiţiile de distanţare sunt respectate, avem mall-urile, în condiţiile în care avem o evaluare normală evitând aglomeraţiile populaţionale, se pot deschide. Încep competi ...
starshiners.ro%20
astratex.ro
fashiondays.ro
Curs valutar
astăzi
EUR
Euro
4.8387 lei
USD
Dolarul SUA
4.3203 lei
CHF
Francul elveţian
4.5005 lei
GBP
Lira sterlină
5.4094 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.9642 lei
XAU
Gramul de aur
237.1382 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2477 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.3998 lei
AUD
Dolarul Australian
2.9737 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.1952 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1808 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6490 lei
Vremea
astăzi
Botosani
o C
Dorohoi
o C
Bucecea
o C
Darabani
o C
Saveni
o C
Ştefăneşti
o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2020 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.