Top News
Scandal monstru în cabinetul prefectului, conflict cu amenințări și urmăriri cu un membru ATOP

În urmă cu puţine minute, prefectul Dan Şlincu a anunțat că, în cursul zilei de ieri, a depus o plângere penală împotriva lui Cezar Nicuţă, membru al Autorităţii Teritoriale de Ordine Publică (ATOP) Botoşani.

Acesta susține că Cezar Nicuţă ar fi intrat abuziv în biroul reprezentantul Guvernului în teritoriu după ce ar fi avut o altercaţie cu jandarmul aflat la intrarea în Palatul Administrativ.

 

Prefectul, Dan Şlincu a dezvăluit că Cezar Nicuţă i-a reproşat „pe un ton ridicat şi cu atitudine agresivă că de când prefectul se ocupă de parcarea din faţa instituţiei.”

 

Şi nu ăsta a fost singurul reproş.

„De ce mi-am permis eu să schimb un membru din concurs la care dânsul (n.r. Cezar Nicuţă) a participat. Este vorba despre un concurs organizat de Consiliul Judeţean pentru ocuparea postului de inspector Corp Control, concurs care a avut loc în luna decembrie. L-am invitat pe dl Nicuţă să părăsească biroul cu sprijinul jandarmului.”

Dan Şlincu, prefectul judeţului Botoşani

 

Totodată, Dan Şlincu a afirmat că aseară când a ieşit de la serviciu a fost urmărit de către Cezar Nicuţă cu maşina personală. În urma incidentului, prefectul a declarat că a depus plângere penală şi că a inştiinţat conducerea ATOP să ia măsuri.
 

loading...
S-ar fi dat cel puțin un pumn! Prefectul, reclamat la Poliție pentru lovire și alte violențe: Am înregistrare

 

DESCARCÃ APLICATIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google playdownload from apple store
UNICAT în învățământ? Profesoară din Botoșani cu PATRU salarii diferite: CUM este posibil
Legea unică de salarizare face „noi victime” în rândul salariaților din sistemul public. 
Un botoșănean s-a umplut de sânge după un scandal monstru la spital, a sărit la bătaie și a spart un geam – FOTO
Seara de vineri, 15 februarie 2019, nu a fost una tocmai liniștită pentru cadrele medicale de la Unitatea de Primiri Urgențe care oricum sunt obișnuite cu agresivitatea la locul de muncă. Ce s-a întâmplat recent însă, arată cât de mari sunt uneori riscurile la care sunt supuse.
România a călcat Germania în picioare la Botoșani după o bătălie la rugby începută cu lacrimi în ochi - VIDEO & GALERIE FOTO
Naționala României a învins categoric reprezentativa Germaniei într-un meci disputat sâmbătă la amiază pe Stadionul Municipal din Botoșani.
LOVITURĂ în procesul Uvertura Mall: Expertul instanței poate încheia DOSARUL
Procesul în care sunt judecați șefi din Primăria municipiului Botoșani, în urma unei anchete a procurorilor DNA Suceava este pe cale să se tranșeze.
Ministrul Budăi lăsat FĂRĂ PERMIS după ce a fost prins cu o viteză amețitoare
Ministrul Muncii, Marius Budăi, a rămas trei luni fără permis, după ce a fost prins cu o viteză extrem de mare pe o porțiune de drum unde viteza maximă era de 70 km/h.
Fenomen ÎNGRIJORĂTOR: Zeci de botoșăneni DISPĂRUȚI - Au plecat de acasă și nu s-au mai întors
În județul Botoșani are loc un fenomen alarmant. Sunt zeci de persoane care au fost date dispărute de la începutul anului 2019.
Flori grămadă, comercianți zgribuliți de frig și clienți mai deloc: Vremea a stricat Ziua Îndrăgostiților la Botoșani – GALERIE FOTO
Se pare că 14 februarie 2019 nu a fost un prilej destul de bun pentru ca îndrăgostiții tineri din Botoșani să cumpere cadouri sau flori din Piața Centrală a municipiului.
Orașul SUFOCAT de mașini: Șoferii parchează pe unde-i taie capul, sute de mașini blocate, se apropie marea RIDICARE a autoturismelor - GALERIE FOTO
Se pare că a ajuns să fie o modă deja la nivelul municipiului Botoșani parcarea mașinilor în locuri neregulamentare. Cel puțin asta reiese dacă ne uităm pe unele trotuare din zonele aglomerate ale orașului și nu numai. 
FALS taximetrist depistat de polițiști în trafic la Botoșani, reprezentanții Primăriei au ANULAT licența
Un control în traficul de la Botoșani a scos la iveală o situație gravă în ceea ce-l privește pe un taximetrist care se afla în timpul programului de lucru.
A murit unul dintre cei mai valoroși botoșăneni ai județului - GALERIE FOTO
Botoșaniul a mai pierdut un om care a făcut cinste județului prin actele sale de curaj.
EXCLUSIV: Șeful Vămii Stânca schimbat din funcție de blonda de la Fisc 
Preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), Mihaela Triculescu, a dispus aplicarea mobilităţii funcţionarilor publici la nivelul a 20 de structuri fiscale din cadrul agenţiei.
LOVITURĂ de teatru după răzbunarea cu accident de la Cătămărăști 
Principalul suspect bănuit de comiterea accidentului din Cătămărăști la data de 3 februarie 2019 s-a prezentat astăzi la sediul Poliției.
Transpirații reci la Prefectură: FOCAR de pestă porcină africană aproape de satul Baranca – FOTO&VIDEO
Ședință de urgență convocată la Instituția Prefectului Botoșani, începând cu ora 15:00, luni 11 februarie 2019.
ASTĂZI: Casă cuprinsă total de flăcări: Opt pompieri, intervenție EXTREMĂ -  GALERIE FOTO
Nenorocirile se țin lanț în județul Botoșani. Astăzi, o casă a fost cuprinsă de flăcări în comuna Stăuceni.
Protest cu scandal, șoferii au luat cu asalt Secția de Drumuri și Prefectura, ATAC și la Federovici - Să urlăm, atât mai putem FOTO & VIDEO
Zeci de șoferi au protestat astăzi, 9 februarie 2019, pentru modernizarea drumului DN 28B (E58) Botoşani –Târgu Frumos. Timp de aproape două ore, zeci de mașini s-au plimbat prin municipiu.
FOTO Impact frontal Peugeot - VW provocat de un tânăr băut, celălalt șofer a MURIT
Un botoșănean s-a urcat băut la volan și a accidentat mortal un bărbat în vârstă de 62 de ani.
Cu pachețelul la piscină! Cornișa fără food-court: Oamenii rugați să vină cu apă și sandwich de acasă
Pe 14 februarie vor fi deschise bazinele interioare de la  Parcul Regional de Agrement Turistic și Sportiv Cornișa din Botoșani. Este o veste extraordinară pentru botoșăneni, dar din păcate, la acest moment nu există o zonă de food-court.
Nu mai rezistă? Elevul din crima de la Pacea, mutare SURPRIZĂ în instanță
Elevul care este principalul suspect în crima de la Pacea vrea să iasă din arest.
Botoșăneni disperați, mașini blocate în noroi pe unele străzi din municipiu: Nu a putut să intre salvarea GALERIE FOTO
Odată cu topirea zăpezii au început și problemele pentru cetățenii care locuiesc pe străzile neasfaltate din municipiul reședință de județ. Oamenii sunt disperați, iar mașinile de cele mai multe ori rămân blocate.
kalapod.net%20
Cașcaval mucegăit cumpărat de o botoșăneancă dintr-un supermarket din zona Griviţa - FOTOGALERIE
O botoșăneancă a cumpărat cașcaval dintr-un supermarket de la Botoșani, însă când a ajuns acasă a observat că nu putea fi consumat sub nicio formă.
Dacă prefectul s-a preocupat sa vadă cine ia ocupat locul de parcare, a mai schimbat și reprezentanți intr-o comisie de concurs așa cum rezulta din cele scrise cred ca trebuie sa-și dea de îndată demisia pt ca este depășit de situație.
17 ianuarie 2019, 20:56
Oricum ar fi...prefectul la inaltimea functiei nici nu trebuia sa lase lucrurile sa escaladeze ...individul trebuia invitat de urgenta afara...saltat de personalul de paza. In nici un caz prefectul nu trebuia sa coboare la nivelul suburban al situatiei, daca se confirma lovirea, bruscarea individului de catre prefect chiar in biroul sau...atunci este o mare rusine si o pata pe inalta functie ce o ocupa de Inalt functionar al statului...prefectul trebuie sa isi asume fapta si sa aiba onoarea sa demisioneze de indata...cu aceasta atitudine si scandal se deschid multe porti si oportunitati pentru viitoare dezechilibre ale altor indivizi...si cine stie unde se poate ajunge in final. Cu regret dar aceasta situatie este cu mult sub nivelul de acceptate a unei societati moderne cu pretentii europene...atitudinea prefectului si tremurul din glasul lui in timpul interviului de justificare este descalificant.Numai bine pentru cei ce sustin pe acesti indivizi, ajunsi mari personalitati ai vietii politice si mai nou mondene botosanene.... Chiar asa?...
17 ianuarie 2019, 20:02
foarte frumos! de ar rămâne in politică câți am botezat eu! adica niciunul. asta ii căcatul de politică din România zilelor noastre!huuuuuuuuuuuuuuuoooooooooooooooo
17 ianuarie 2019, 19:39
Doinita si macalet sunt in parcare. Fac poze cu masinile. Sunt fani. ATOP-ul asta ar trebui desfiintat. Nu cred ca s-ar intampla nimic semnificativ. Cel putin nu in rau. Tot timpul au fost dihori care n-au facut nimic efectiv si au luat bani grei. Sunt suficiente institutii de ordine publica. Problema e sa faca ce trebuie.
17 ianuarie 2019, 19:11
Rusine P S D !!! Incepeti sa bateti cetatenii? De necrezut ce se petrece in acest judet.
17 ianuarie 2019, 16:06
Chemați jandarmii din 10 August cu tunurile de apa și salvați prefectul de statul paralel.
17 ianuarie 2019, 16:05
PSD-ul sa-si asume tot scandalul. Este omul lor. Aloooo, madam Doinita, nu zici nimic? Dar tu, domnule Macalet?
17 ianuarie 2019, 15:47
alinut, vezi te afli in eroare. cel cu spate puternic de la psd este tocmai nicuta. ce nedreptate i s-a facut? din cele relatate de presa, se pare ca el s-a dus cu scandal in biroul prefectului. deci, de unde si pana unde este asa nedreptatit? cred ca e mai bine sa vedem cum se termina totul pentru a sti cine e vinovatul.
17 ianuarie 2019, 15:06
Toti care ajung sefuleti undeva si au cev a spate politic de la psd incep repede sa isi bata joc de oameni.In locul lui Nicuta as ajunge pina la Haga pt a mi se face dreptate.
17 ianuarie 2019, 14:34
Înseamnă ca, conducerea ATOP-ului trebuie sa ia ca măsura stabilirea traseelor de circulație pe drumurile publice a celor doi masculi încât aceștia sa nu se mai intersecteze sau sa aibă impresia ca se urmăresc
17 ianuarie 2019, 13:39
Ce masuri sa ia ATOPUL , masura ar trebui luat de cel ce la numit adica de Presedintele C.J. de fapt pe cine reprezenta acest domn de-a fost numit in ATOP at fi multe de zis pe aceasta tema dar atat .
17 ianuarie 2019, 11:45
De vreun an, doi se tot aude de personajul, care se vede ca fiind personalitate, Nicuță. Eu unul totdeauna am avut impresia că acesta suferă, fără a fi conștient, de oarece afecțiuni de competența psihologului , în primă fază, acum se pare că cel ce îl poate evalua cel mai bine este un psihiatru cu experiență.
17 ianuarie 2019, 11:00
missgrey.ro
StarShinerS.ro
Sondaj
Ce fel de transport public vă doriți în municipiul Botoșani?
Cu tramvaie noi
Cu autobuze electrice
Cu microbuze
O combinație între primele trei variante
Declaraţia zilei
„ Au alocat acolo 9 milioane așa numai să nu spună ca nu au alocat. Dar în genere nu vor să transfere tronsonul Târgu Neamț - Iași la ministerul Transporturilor așa cum prevede legea adoptată anul trecut. Vor să continue cu ...
StarShinerS.ro
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.7619 lei
USD
Dolarul SUA
4.1988 lei
CHF
Francul elveţian
4.1953 lei
GBP
Lira sterlină
5.4653 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.7869 lei
XAU
Gramul de aur
178.5589 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2449 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.4983 lei
AUD
Dolarul Australian
2.9841 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.1775 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1856 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6381 lei
Vremea
astăzi
Botosani
-7 o C
Dorohoi
-7 o C
Bucecea
-7 o C
Darabani
o C
Saveni
o C
Ştefăneşti
-7 o C
Horoscop
astăzi
web site traffic statistics
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2019 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.