Top News
„Regele microbuzelor” obligat să cumpere mașini maxi-taxi noi, vâltoare în Primărie, funcționari în comisie: Cine se face vinovat?

Contractul privitor la delegarea serviciului de transport în comun cu maxi-taxi de la Botoșani expiră luni, 3 septembrie 2018.

Investiții puse în cui

Contractul a fost prelungit în urmă cu doi ani de zile și încă de atunci administratorul societății Microbuzul avea obligația să introducă mașini noi pe traseele din oraș.

 

Nu a făcut-o decât parțial.

 

În ședința de Consiliu Local s-a votat o nouă prelungire, însă de această dată cu obligații ferme pe care „regele microbuzelor” să le ducă la îndeplinire.

 

„Operatorul se obligă să introducă în programul local de transport, cu titlu de investiție proprie câte un autobuz nou echipat conform legislației în vigoare, pentru fiecare traseu în parte, în termen de 90 de zile de la aprobarea hotărârii și prelungirea contractului de delegare. Avem una dintre probleme, avem un singur microbuz care poate prelua persoane cu handicap de pe traseu, în momentul de față și ar trebui ca pe fiecare traseu să aibă câte un microbuz dotat”,

Cătălin Flutur, primarul municipiului Botoșani

 

O singură mașină pentru persoane cu dizabilități

 

În acești doi ani s-a achiziționat un singur microbuz adaptat pentru persoane cu dizabilități, iar legea spune că este nevoie de mai multe, în funcție de traseele din municipiu.

 

Cel care a fost luat la întrebări, pentru neîndeplinirea obligațiilor contractuale ale operatorului, la ședința de Consiliu Local, a fost directorul de la Direcția Edilitare, Nicolae Semenescu.

 

 „În acest termen de 90 de zile probabil că operatorul o să doteze fiecare traseu cu câte un microbuz pentru această situație”,

Nicolae Semenescu, director Direcția Edilitare

 

Consilierul local Mihai Ștefan a întrebat a cui este vina că în acest doi ani de zile nu s-au făcut aceste investiții

 

„Cine este vinovat?”, a întrebat retoric.

 

Și a continuat.

 

„Altfel lăsăm cetățenii municipiului fără transport, mâine, poimâine închide și Eltransul dacă prinde proiectul și cine intră? Cine face transportul? Cade în sarcina cui? Nu ați făcut doi ani de zile, nu ați reușit”

Mihai Ștefan, consilier local PNL

 

Alesul a cerut constituirea unei comisii pentru a fi sancționați cei care nu și-au făcut datoria și s-a referit la funcționari din Primărie care ar fi trebuit să se asigure că operatorul de transport respectă obligațiile contractuale. 

 

„Cei care nu și-au făcut datoria și sunt plătiți din bani publici și nu puțini, pot să mai și plece”,

Mihai Ștefan, consilier local PNL

 

Nu pot spune public despre ce este vorba

 

A intervenit Marius Oroșanu care a venit cu o nouă propunere, supusă ulterior la vot sub formă de amendament, alături de cea a primarului.

 

„Clar este că nici nu pot spune totul public despre ce este vorba aici. Este ori o eroare a unor funcționari, ori un interes trecut și discutăm mai din urmă. Cert este că astăzi când am ajuns în această situație, suntem într-o situație fără ieșire, deoarece de pe 3 septembrie când expiră prelungirea contractului inițial ar însemna să rămână orașul fără transport local ceea ce este practic de neacceptat”,

Marius Oroșanu, consilier local PNL

 

Singura soluție a fost concluzia unanimă este să se impună operatorului investiții noi, iar dacă va refuza contractul va fi reziliat.

 

A fost modificat și un articol din Hotărâre unde apare posibilitatea de prelungire până la noul contract de gestiune dar nu mai mult de doi ani de zile, adică până în 3 decembrie 2019, dată la care expiră perioada de tranziție pe procedurile cu prelungire a contractului.

loading...
S-au scumpit biletele la tramvai și maxi taxi, Flutur: Majorăm ca ei să-și poată plăti salariile
Regele microbuzelor poate rămâne fără terenul pe care-și are parcul auto și birourile
”Regele Microbuzelor” pus la punct de un director după ironii aruncate-n sală: Fiți mai politicos!

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL:

download from google play download from apple store
TRAGEDIE la Botoșani: Bărbat găsit mort în locuință de propria soră
Sfârșit tragic pentru un bărbat din județul Botoșani.
Taverna racilor a vândut... pește la greu în Parcul Cornișa, terasa mai mereu plină până la refuz – GALERIE FOTO
Dacă în luna decembrie, când a poposit pentru prima dată în Botoșani, nu a atras un număr foarte mare de localnici probabil și din cauza frigului, revenită în sezonul estival în oraș, ”Taverna racilor” s-a bucurat de mare succes.
Asalt la piscina de la Cornișa în primul weekend de vară autentică, la trambuline s-a stat la coadă – GALERIE FOTO
Primul weekend de vară veritabilă la Botoșani a arătat cât de doritori sunt botoșănenii de un loc decent pentru îmbăiere. Vremea călduroasă combinată cu ”Taverna racilor” amenajată în cadrul complexului a umplut duminică ștrandul de la Cornișa Aquapark & Sports.
ÎNGRIJORĂTOR: Fenomenul smombie face ravagii în rândul tinerilor botoșăneni, medic: A luat amploare și din cauza ritmului de viață
De multe ori vedem pe stradă botoșăneni, în speță tineri mergând încet, nesigur cu telefonul în mână și căștile în urechi. Această imagine reprezintă în realitate un fenomen care a luat amploare și o recunosc chiar și specialiștii. 
TRAGEDIE sub ape: Botoşăneancă înecată în iaz
O nouă tragedie petrecută duminică dimineaţă la Botoşani.
Poliția Botoșani obligată să renunțe la RADARELE NEINSCRIPȚIONATE, două autospeciale fără semnele MAI vor trebui... deconspirate
Poliţiştii de Rutieră vor avea voie să lucreze cu aparatele radar doar dacă stau într-o maşină inscripţionată şi amplasată la vedere. Astfel au decis deputaţii care au dezbătut proiectul de lege privind modificarea Codului Rutier.
Protipendada la defilare în cimitir: Ștabii Botoșanilor cu ”tancul” pe trotuar, oropsiții cu fundul pe bordură – GALERIE FOTO
Poate nicăieri nu se vede mai bine decât la cimitir diferența dintre bugetarii de frunte ai Botoșanilor și cei în numele cărora primesc salarii uriașe și tot felul de drepturi interzise muritorilor de rând. Ce-i drept, asta însă atât timp cât și unii și ceilalți sunt vii.
Eroii patriei, sărbătoriți ca niciodată: omagiu pe panouri pentru jertfa a 15.000 de botoșăneni, o poezie recitată aproape de lacrimi – VIDEO & GALERIE FOTO
Ca în fiecare an și în 2019 Cimitirul Eroilor de la Pacea a devenit neîncăpător de Înălțarea Domnului. Doar că, spre deosebire de manifestările precedente, cea care a avut loc astăzi a cuprins mai multe elemente de noutate.
Fosta procuroare șefă trimisă la închisoare, Stavără și el; un polițist condamnat, altul achitat
Fosta prim-procuroare a Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani a fost condamnată la închisoare de magistrații de la Târgu-Mureș, acolo unde Raluca Stâncescu, alături de alte trei persoane, a fost judecată sub aspectul săvârșirii unor infracțiuni de corupție.
S-a bătut din nou recordul: Sumă URIAȘĂ plătită de un botoșănean pentru un loc de parcare
O nouă licitație auto a avut loc astăzi, 4 iunie 2019, la Casa Cărții. Iar bătălia a fost una extrem de mare.
Divorț cu scandal: Botoșănean trimis după gratii după ce s-a apropiat de fosta soție, a amenințat-o și i-a distrus ușa
O căsnicie între doi botoșăneni s-a terminat cum nu se poate mai rău. Iar bărbatul a ajuns la închisoare.
Polițiști amenințați și cu uniforma distrusă de două femei ieșite dintr-o mașină, bătăușele trimise la... muncă
Două femei care au atacat un echipaj de poliție din Botoșani și-au aflat pedeapsa la sfârșitul săptămânii trecute.
Nuntă ”Diamond” pornită de dimineață, deputatul Rotaru e naș, șefi de la județ printre invitați – GALERIE FOTO
Dacă politica i-a adus amărăciune săptămâna trecută, măcar are satisfacții în viața personală. Este cazul deputatului Răzvan Rotaru care duminică este naș.
Botoșani, din nou CODAȘ într-un clasament privind tinerii care au ieșit la vot – EXISTĂ explicații
Peste 2,2 milioane de tineri cu vârsta între 18 și 34 de ani au votat la alegerile europarlamentare de duminică. Puțini sunt însă tinerii care au ieșit la vot în județul Botoșani și, vorbim de un nou tip, în care numele județului nostru apare în categoria celor codașe.
Fost comisar al Gărzii Financiare trimis la închisoare pentru că n-a păstrat distanța de fosta soție
Încălcarea unei hotărâri a instanței prin care i s-a trasat un ordin de protecție ar putea avea consecințe nefaste pentru un fost comisar al Gărzii Financiare, aflat în conflict cu fosta soție.
Până la urmă UDMR e marea bombă a alegerilor de la Botoșani: Maghiarii au bătut patru partide și sunt în mare creștere
Dincolo de scorul sub așteptări al PSD și peste estimări al Alianței 2020 USR Plus, neașteptat este ceea ce s-a întâmplat la Botoșani cu formațiunea minorității maghiare.
PNL și PSD sunt la egalitate, bucurie și aplauze la liberali: Am câștigat VIDEO & GALERIE FOTO
Zeci de liberali în frunte cu liderii filialei s-au strâns duminică seară la sediul partidului din strada Teatrului. La ora 21:00 au urmărit transmisiunile Realitatea TV și Digi 24 pentru a vedea exit poll – urile la alegerile europarlamentare.
Fețe căzute în sediul PSD, unde de șoc la anunțarea exit-poll-urilor: Chiar și când ești doborât, contează atitudinea – GALERIE FOTO & VIDEO
Pentru prima dată, după mai mulți ani de zile, social democrații botoșăneni au întâmpinat rezultatul exit-poll-urilor răpuși de dezamăgire.
Botoșani în Diaspora: CINCI ore de stat în picioare, zvonuri că s-au terminat buletinele, se strigă: RușineFOTO&VIDEO
Mai mulți botoșăneni care se află în localitatea Offenbach din Germania și-au petrecut ultimele cinci ore la coadă pentru a vota pentru a vota la alegerile europarlamentare dar și pentru referendum.
S-a atins la nivel național pragul pentru referendum! Urcă și Botoșaniul
Referendumul pe problemele Justiției organizat astăzi are mari șanse să fie validat. Raportările în timp real ale Biroului Electoral Central (BEC) arată că a fost deja depășit pragul de 30% prevăzut de lege.
foarte bine nea Stefan, da afara functionarii publici, dar spune totusi la societatea de apa pana ai iesit la pensie cu ce te ocupai;Mai spune corect populatiei si ce responsabilitati ai ca si consilier local conform art. 148 alin. 3 din Legea 215/2001 ,,aprecierea necesitatii si oportunitatii adoptarii de hotarari fara a face obiectul controlului curtii de conturi, restul ne spui dumneata.....ei ce zici.....Si daca d-l patron nu respecta clauza , d-l stefan cum se procedeaza ? ii angajati pe functionari inapoi???
1 septembrie 2018, 19:15
Trebuie sa aleaga intre afacere si politica. Cand vrei sa candidezi si pui in pericol posturile unor oameni politici vor face tot ce se poate sa te vscoata din joc. Concluzia este ca le este frica de el ca politician din moment ce au inceput sa dea in afacerile lui.
1 septembrie 2018, 19:11
Asata se intampla pt ca a intrat in politica. Daca isi vedea de afaceri nu se lua nimeni de viata lui.... daca mai si candideaza la ceva isi pune in pericol afacerile.... asa se intampla la noi in Ro.
1 septembrie 2018, 19:04
starshiners.ro%20
starshiners.ro%20
fashiondays.ro
Sondaj
Vă permiteți să plecați vara aceasta în vacanță?
Da, în străinătate
Da, în țară
Doar un weekend
Nu
Declaraţia zilei
”Ultima imagine pe care le-am pus-o domnilor de la FMI în prezentare a fost cu estimările lor de creștere economică pe ultimii ani și realitatea economică din România, ceea ce s-a întâmplat. Nu prea au avut răspuns domnii. S-a ...
astratex.ro
Curs valutar
acum 2 zile
EUR
Euro
4.7228 lei
USD
Dolarul SUA
4.1899 lei
CHF
Francul elveţian
4.2095 lei
GBP
Lira sterlină
5.3006 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.8726 lei
XAU
Gramul de aur
182.3449 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2301 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.4679 lei
AUD
Dolarul Australian
2.8912 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.1421 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1848 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6325 lei
Vremea
astăzi
Botosani
o C
Dorohoi
o C
Bucecea
o C
Darabani
o C
Saveni
o C
Ştefăneşti
o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2019 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.