Studenta de 22 de ani care a fost accidentată de o mașină chiar în fața facultății a încetat din viață. Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași a făcut public astăzi că tânăra Cerasela Tatarciuc a pierdut lupta pentrru viață.
Era studentă în anul IV la Facultatea de Farmacie.
„O plâng colegii, prietenii, cadrele didactice, conducerea Facultății de Farmacie și a UMF Iași și întreaga echipă de specialiști care au depus toate eforturile și au luptat alături de ea până în ultima clipă. Destinul a fost însă nedrept și Cerasela, la doar 22 de ani, a plecat dintre noi. Dumnezeu să o ierte! Condoleanțe familiei îndoliate! Întreaga noastră considerație celor care, prin donare de sânge, ne-au fost alături în această luptă și împreună am sperat până în ultima clipă într-o minune”,
prof. univ. dr. Lenuța Profire, decanul Facultății de Farmacie, prof. univ. dr. Lenuța Profire.
În data de 11 decembrie dărăbăneanca a fost lovită de o mașină pe bulevardul Independenței. Atunci două autoturisme au intrat în coliziune, iar unul a ricoșat tocmai în studenta care mergea pe trotuar.
Medicii au făcut un apel public pentru donarea de sânge, tânăra având nevoie de multe transfuzii.
Din păcate, mobilizarea generală a fost până la urmă în van.
Dumnezeu să o ierte și să o odihnească în pace!
Concurs pentru TREI posturi disponibile la spitalul orașului
Oana Sava
May 06, 2024
Oana Sava
May 06, 2024
Oana Sava
May 06, 2024
CÂND se întorc elevii în bănci, după vacanța de Paști: CALENDARUL anului școlar
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Cardurile sociale pentru alimente: CE trebuie să facă cei care nu le-au primit
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024