Camerele de control fixe pentru verificarea rovinietei vor deveni, de la începutul lui 2019, şi radare. Aşa suna o ştire care a fost intens citită şi comentată în luna noiembrie a anului trecut.
Informaţia a fost lansată oficial inclusiv de către Direcţia Judeţeană de Drumuri şi Poduri (DRDP) Iaşi, fiind precizate inclusiv locaţiile în care se află aceste camere. Proiectul nu a fost pus în practică de la 1 ianuarie 2019 şi nici nu sunt şanse să fie pus în aplicare prea curând. Se pare că au fost multe presiuni şi interese pentru ca aceste camere fixe să nu devine şi radare, cel puţin nu în viitorul apropiat.
Poliţia Rutieră a semnat un protocol cu Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere şi urma să folosească aceste camere de monitorizare şi control cu rol de radare fixe, relatează Monitorul de Suceava. Conform proiectului, un autovehicul care va rula cu o viteză mai mare decât cea maximă admisă va fi înregistrat de un senzor atunci când roţile din faţă ale autovehiculului vor ajunge la senzorul din asfalt.
Următorul pas era ca aceleaşi camere să fie folosite şi la depistarea şi sancţionarea transportatorilor care circulă cu greutate depăşită. Deocamdată, cert este că aceste puncte de control rămân doar pentru verificarea automată a rovinietei.
Lista cu localităţile şi drumurile publice din Moldova pe care sunt instalate camere pentru controlul rovinietei este următoarea:
Suceava: DN 17 Vama, DN 2 Iacobeşti
Bacău: DN 11 – Sănduleni, DN 15 – Gârleni, DN 2 - Nicolae Bălcescu
Botoşani: DN 29 - Baisa
Galaţi: DN 25 – Şendreni, DN 26 – Vânători, DN 24 - Cosmeşti
Iaşi: DN 28 – Leţcani, DN 24 – Popricani, DN 2 – Moţca
Neamţ: DN 15 – Vaduri, DN 15 - Călugăreni
Vaslui: DN 24 – Crasna, DN 24B - Râşeşti
Vrancea: DN 23 – Vulturu.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
TOP 4 soluții eficiente pentru transport rapid și confortabil din Otopeni
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
Top 3 activități pentru a te simți în vacanță chiar și după întoarcerea acasă
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
A început Postul Crăciunului: CE nu ai voie să faci până pe 24 decembrie
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
Botoșănean ajuns la spital după ce a căzut de pe o trotinetă electrică în fața sediului Poliției
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024