În weekend o tânără de 16 ani a ajuns în comă la Secția de Pediatrie a Spitalului Mavromati din Botoșani. Adolescenta a fost preluată cu o ambulanță de la locuința sa din satul Borzești, comuna Ungureni.
Un copil de 16 ani a fost adus de urgență la spital după ce și-a pierdut cunoștința. Din primele surse, s-a declarat că tânăra este suspectă de meningită. Medicii de la Secția de Pediatrie au trimis-o către Secția Boli Infecțiose de la Spitalul Județean de Urgență Mavromati. Ajunsă acolo, meningita s-a confirmat. S-au făcut mai multe investigații, iar doctorii rămân totuși rezervați asupra diagnosticului. Nici până în acest moment nu se știe cu exactitate de ce suferă tânăra.
”Pacienta este dirijată către Iași pentru confirmare. Din punctul acesta de vedere, existau niște diagnostice diferențiale la pacienta respectivă și până nu se lămurește treaba, nu poate fi considerat ca fiind o meningită, pentru a beneficia de tratamentul corespunzător”,
Bogdan Alexandroaie, purtător de cuvânt Spitalul Mavromati.
Adolescenta va primi un diagnostic final la un spital de specialitate din Iași, urmând să stea internată pentru a beneficia de tratament și recuperare.
De anul trecut și până în prezent, la Botoșani au fost confirmate patru cazuri de meningită în rândul adulților. La copii, au fost mai multe cazuri cu suspiciuni, dar din fericire, era vorba despre o altă afecțiune.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL:
Declarația zilei 15 noiembrie 2024
Oana Sava
Nov 15, 2024
Oana Sava
Nov 15, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
„Salonul de toamnă”, expoziție de pictură și grafică organizată la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024
BLOCADA la Bucecea: Polițiștii n-au găsit niciun șofer băut
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024