A doua seară de spectacole desfășurate în Centrul Istoric în cadrul Zilelor Orașului Botoșani a fost încheiată de Loredana. Celebra artistă nu a venit singură, ci alături de formația Agurida, oferind celor circa 4.000 de botoșăneni prezenți în Piața 1 Decembrie 1918 un show total.
Artista a combinat melodii pop precum ”Apa” cu altele având influențe etno, cazul ”Lele”, însă cel mai mult a pus accent pe piese lăutărești. Pentru acestea și-a schimbat de vreo două ori costumația, o dată apărând cu o fustă de ”pirandă”, iar a doua oară cu un soi de palton-carpetă de câțiva metri care se întindea pe scenă în spatele său. Loredana le-a transmis botoșănenilor să nu fie triști, adresându-se chiar direct ”d-nei de acolo, cu geacă roșie” și ”băiatului cu ochelari”, tuturor cerându-le să afișeze happy-face.
”Nu trebuie să fii fericit pentru un motiv, trebui să fii pur și simplu fericit. Asta-i fericirea adevărată, care nu depinde de nimic altceva decât de noi. Așa că, frați și surori, moldovenii mei dragi, fericireee”, a spus Loredana.
A dansat, a cântat la chitară, s-a urcat pe tobă, după care și-a agățat-o de gât, pentru ca la final, odată cu interpretarea nemuritoarei piese ”Bună seara, iubite”, să termine concertul în genunchi.
La sfârșitul a o oră de show, jurata de la ”Vocea României” le-a mulțumit miilor de botoșăneni că au asistat la spectacol înfruntând ploaia, după care s-a urcat în Ford-ul Primăriei condus de viceprimarul Cosmin Andrei, de unde a acordat autografe și s-a pozat cu fanii.
Ca de obicei în astfel de cazuri au apărut și nemulțumiri. ”Avem o gravidă aici”, ”este un copil mic, dați-vă la o parte”, ”jandarmii stau și se uită și nu fac nimic”, s-a auzit din mulțimea care se îmbulzea lângă automobil. ”Și ce vreți să facă jandarmii?” a replicat unul dintre oamenii în uniformă, fără să primească un răspuns foarte clae.
Duminică seară, la Zilele Orașului Botoșani vor concerta Ion Suruceanu, Pavel Stratan și Alex Velea.
Loredana cu Agurida la Zilele Orasului Botosani 2017 from [email protected] on Vimeo.
Bărbat arestat după ce și-a bătut joc de o femeie cu infirmitate la ambele brațe - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Apr 25, 2024
Pregătiri la Botoșani pentru Ziua Veteranilor de Război – PROGRAMUL manifestărilor
Oana Sava
Apr 25, 2024
USR Botoșani: USR oprește din nou specula cu locurile de veci!
Redacția Botoșăneanul
Apr 25, 2024
Veste bună pentru zeci de mii de botoșăneni: BANII care intră pe carduri înainte de Paști
Redacția Botoșăneanul
Apr 25, 2024