Pentru acces la nunta lui George Simion cu Ilinca Munteanu s-au eliberat o serie de brățări, la filialele din teritoriu. Și la Botoșani a existat o listă cu invitații care urmau să participe la eveniment și în cadrul căreia se specifica distribuția brățărilor.
Pe o astfel de listă apare și numele Cătălin Flutur (foto 23 iunie 2016 la Primăria Botoșani, în ziua depunerii jurământului pentru al treilea mandat de primar), care ar fi intrat în posesia brățării și ar fi confirmat că poate ajunge la nuntă cu transport propriu și nu are nevoie de autocar.
Fostul primar a ajuns într-o zi de sâmbătă la sediul AUR, unde s-a întâlnit cu senatorul Dorinel Cosma. Parlamentarul a respins categoric afirmația că ar exista o adeziune semnată de Cătălin Flutur pentru o eventuală candidatură la Primăria Botoșani.
„Asta a fost o discuție preliminară, nu e nicio problemă, încă nu l-am convins, că noi suntem prieteni vechi. Nu a semnat nicio adeziune, cine vă anunță, vă anunță prost. Când o să ducem problema până la capăt, chiar o să vă spun”,
Dorinel Cosma, senator AUR.
Cătălin Flutur s-a amuzat pe seama discuțiilor apărute în spațiul politic și a explicat că doar a intrat în posesia unei invitații la nuntă, în condițiile în care este prieten cu George Simion de foarte mulți ani, înainte ca acesta să înființeze AUR: „Noi suntem prieteni de ani de zile, iar el în mod personal m-a invitat la nuntă, pe o relație foarte veche. Asta nu are nicio legătură cu AUR. Platforma 2012 era cu totul altă și altă discuție. Îți dai seama ce fel de oameni există, exclus, nu am fost la nicio ședință și nu am avut nicio discuție pe tema asta”.
Mai mult decât atât, fostul primar arăta atunci că nu este decis nici dacă să dea curs invitației la nuntă.
„Sunt invitat la nuntă, nu știu dacă merg, dar sunt invitat. El a insistat foarte mult, avem o relație de ani de zile, de când nu era nici candidat, nici independent și nici nu exista AUR-ul, pe relația mea care am avut-o dintotdeauna cu Moldova și cu toți cei care am susținut partea asta de patriotism. Cam asta e relația”,
Cătălin Flutur, conslier local PNL
Nunta lui George Simion, care în 2012, când ar fi devenit prieten al fostului primar, avea doar 26 de ani, a fost împărțită între invitații care au petrecut la o pensiune și grosul oamenilor, care a fost de ordinul miilor, invitați la o petrecere câmpenească unde accesul s-a făcut pe baza brățărilor.
Transportul cu autocarele, dar și brățările au fost asigurate de filialele AUR din teritoriu, fiind eliberate pe bază de buletin.
În ciuda faptului că neagă vehement o relație politică cu AUR, unul dintre liderii PNL Botoșani a susținut pentru Botoșăneanul apropierea lui Cătălin Flutur de partidul condus de George Simion, arătând că a primit și personal informații în această privință, că s-a interesat la rândul său și că ”am primit confirmarea fermă”.
Negarea vehementă din partea celor direct implicați ar putea avea ca primă explicație legea care prevede că plecarea unui consilier local la alt partid, dar și excluderea sa, îl lasă fără mandatul de ales, în cazul de față de consilier local.
Pe de altă parte, Cătălin Flutur nu ar fi la prima plecare din PNL. Pentru a înțelege contextul acestor discuții, însemnătatea și importanța lor, este necesar să facem o incursiune în trecutul politic al celui care a fost de trei ori primar al municipiului Botoșani.
Cătălin Flutur este probabil, alături de Doina Federovici, unul dintre cei mai marcanți politicieni botoșăneni prin funcțiile ocupante de-a lungul anilor și prin longevitatea politică și administrativă la nivel înalt de care a dat dovadă.
Practic, începând din 1996, când a devenit consilier local, a ocupat fără încetare posturi importante la unitățile statului.
Între 1996 și 2000 a fost consilier local, între 2004 și 2012 primar, între 2012 și 2016 consilier județean, între 2016 și 2020 din nou primar, pentru ca din 2020 să fie iarăși consilier local.
De la înființarea în 1998 a SC Locativa SA este directorul general al companiei Consiliului Local, funcție pe care și-a păstrat-o indiferent de câte ori a trebuit să plece pentru a-și exercita un mandat de demnitate publică.
Nu mai există la Botoșani vreun conducător de unitate de stat care să își mențină postul de 24 de ani.
Fost președinte al Partidului Democrat, a fost îndepărtat din funcție la sfârșitul anilor '90 de o grupare coordonată de fostul ofițer de securitate, Mihai Darie.
În guvernarea PSD din 2000 – 2004 a fost făcută publică adeziunea sa la PSD, despre care inițial a spus că reprezintă un fals, fără să fi depus vreo plângere împotriva presupusului autor.
Apoi, după ce vărul său, Gheorghe Flutur, a devenit unul dintre membrii marcanți ai PNL, Cătălin Flutur a intrat și el în rândurile liberalilor și în 2004 a candidat cu succes din partea acestui partid, pe lista Alianței Dreptate și Adevăr, formată din PNL și PD, la Primăria Botoșani.
Nu a stat însă foarte mult timp în rândurile liberalilor.
În 2006, o aripă a PNL, coordonată printre alții de Theodor Stolojan, Raluca Turcan și Gheorghe Flutur, a creat Partidul Liberal Democrat.
De formarea PLD Botoșani s-a ocupat în principal Mihai Țâbuleac, pe atunci senator, chiar dacă în acte președinția filialei era deținută de Liviu Rădășanu.
Cum și-ar fi pierdut mandatul de primar dacă trecea la PLD, Cătălin Flutur a avut o poziție evazivă față de noul partid, și nu s-a implicat în organizarea acestuia la Botoșani.
Totul s-a schimbat un an mai târziu, când PLD a fuzionat cu PD și a format Partidul Democrat Liberal (PD-L).
Surprinzător, în fruntea filialei partidului nou constituit a fost numit Cătălin Flutur, căruia i s-a creat și o funcție de ”coordonator special” întrucât președinte nu putea fi deoarece ar fi trebui să demisioneze din PNL și ar fi rămas fără mandatul de primar.
Din acel moment între Mihai Țâbuleac și Cătălin Flutur a izbucnit un conflict de proporții care nu a mai fost stins vreodată.
Pentru a fi determinat să revină la sentimente mai bune, Mihai Țâbuleac a fost desemnat prim-vicepreședinte al PDL Botoșani, însă funcția a fost una de paradă, în practică fostul senator neavând vreun control asupra filialei.
Chiar dacă în 2008 ambii au câștigat pe lista PD-L președinția Consiliului Județean, respectiv Primăria Botoșani, conflictul dintre cei doi s-a adâncit în cei patru ani de mandat. Neavând controlul consilierilor județeni, care îi erau fideli în mare parte lui Cătălin Flutur, Mihai Țâbuleac a fost pus de mai multe ori în postura de a-i fi respinse sau modificate proiecte de hotărâri tocmai prin votul consilierilor PDL, care îi erau colegi de partid.
Disputa le-a fost fatală amândurora, în 2012 pierzând lupta pentru CJ și Primăria Botoșani.
După câștigarea alegerilor prezidențiale de către Klaus Iohannis, care fusese susținut de PNL și PDL, cele două partide au fuzionat, astfel încât Cătălin Flutur a redevenit liberal, postură din care în 2016 a recâștigat Primăria Botoșani.
Deși inițial a fost numit copreședinte al PNL Botoșani, la finele anului 2016, primar fiind, a anunțat că renunță la șefia filialei după ce la alegerile parlamentare partidul a obținut pe municipiu doar 19%, sub media scorului pe județ și după ce i s-a reproșat că în plină campanie electorală a plecat în concediu.
În 2020 a repetat în bună parte comportamentul din campania electorală pierzătoare din 2012 și pe fondul pandemiei nu a participat la vreo deplasare prin cartiere ori întâlnire cu electoratul.
A pierdut incredibil alegerile la numai 16 voturi și a reproșat partidului că nu l-a sprijinit.
În 2021, la o diferență de opt voturi, Cristian Achiței, colaboratorul său apropiat încă din anii '90, de pe vremea fostului PD, a câștigat scrutinul intern pentru președinția organizației municipale a PNL Botoșani, acolo unde Cătălin Flutur a dobândit o funcție de prim-vicepreședinte.
Cu toate acestea, șansele lui Cătălin Flutur de a obține încă o nominalizare din partea partidului pentru Primăria Botoșani s-au diminuat după ce conducerea filialei județene a PNL a revenit vechilor liberali conduși de Costel Șoptică, pe care l-a criticat violent la alegerile interne și nu numai. De altfel, invitat la Botoșăneanul TV, președintele PNL Botoșani nu l-a menționat pe Cătălin Flutur drept posibil candidat la Primărie în 2024, nominalizând alte persoane.
De atunci, în lumea politică botoșăneană au tot apărut informații, unele confirmate parțial chiar de către unul dintre actori politici implicați, despre un plan prin care organizația municipală PNL să se alieze cu ALDE ori PMP. Cătălin Flutur, care în ianuarie va împlini 60 de ani, ar avea astfel posibilitatea unei noi candidaturi la municipiu.
Doar că la începutul anului PNL și ALDE au demarat negocieri pentru o fuziune, care ulterior au fost deschise și cu PMP, ceea ce ar fi făcut ca decizia unei candidaturi să aparțină tot liberalilor.
Cel puțin deocamdată, zvonurile privind o alianță municipală a PNL cu ALDE ori PMP nu s-au concretizat, însă chiar dacă acest lucru s-ar întâmpla, ambele partide s-au situat atât la ultimele alegeri, parlamentarele din 2020, cât și în sondaje, considerabil sub AUR.
Astfel, un sondaj Avangarde făcut public pe 2 august, arăta că PSD are 37% opțiuni de vot, PNL 23%, AUR 11%, USR 9%, PMP 4%, iar ALDE nu apărea nici măcar cu 1%.
Cum o candidatură din partea PSD este imposibilă, iar PNL Botoșani nu pare dispus să îl sprijine din nou, cea mai bună variantă, cel puțin ca actual scor politic, poate fi reprezentată de o intrare în cursă din partea AUR, formațiune care oricum la Botoșani a obținut un scor peste media națională.
Din această postură, chiar și dacă nu ar reuși să câștige Primăria Botoșani, ar putea însă obține un număr de consilieri care pe modelul Florin Țurcanu – ALDE, să îi permită să cenzureze activitatea administrației locale și în legislatura 2024 – 2028.
Alegeri Prezidențiale 2024 – Diaspora română se mobilizează
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Dinu Todoran preia una dintre cele mai slabe echipe din acest sezon: Este o provocare
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Brânza de la “Five Continents”premiată cu aur la World Cheese Awards 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Două case mistuie de flăcări: O femeie a ajuns la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024