Societatea de termoficare a oraşului a vândut 194.000 de kilograme de fier vechi la un preţ care nu se ridică nici măcar la jumătate din cel cu care ieşise pe poartă unităţii anul trecut. Totul s-a întâmplat după o licitaţie care a avut loc mai mult teoretic şi care a făcut ca SC Modern Calor SA să înstrăineze 194 de tone din fostul CET foarte aproape de preţul de plecare.
Şase firme din şapte au venit "mână moartă" la fier vechi
Licitaţia a avut loc pe 12 iulie 2013 şi teoretic la aceasta au participat şapte firme: Silnef MG, Andex Import-Export, ALRRO 2008, Predemet, Soma, Sumnacuno şi
Olariu Construct. De ce teoretic? Fiindcă
preţul de plecare stabilit de către unitate a fost de
0,50 lei/kg, ultima dintre firmele menţionate, care provine din Roman, a oferit
0,52 lei/kg şi nici unul dintre ceilalţi agenţi economici nu a dat un leu în plus. Licitaţia s-a desfăşurat cu strigare la
Terminalul Botoşani al Bursei Române de Mărfuri (BRM), ceea ce înseamnă că, pur şi simplu, fiecare participant putea ridica mâna în orice moment şi anunţa că oferă o anumită sumă. Ori, cu excepţia amintitei firmei din Roman, toate celelalte au rămas la preţul de plecare. În aceste condiţii survine firesc întrebarea: de ce te mai prezinţi la o licitaţie la care există atâţia contracandidaţi fără să oferi nici un leu în plus în condiţiile în care ştii că nu ai cum să cumperi la preţul de plecare? În acest fel din vânzarea fierului vechi către
SC Olariu Construct SRL s-au obţinut doar 100.880 de lei, adică foarte puţin peste un miliard de lei vechi.
În martie 2012 s-a dat la un preţ mai mult decât dublu
„Foarte puţin” fiindcă la tranzacţiile anterioare preţul a fost mai mult decât dublu. Astfel,
în lunamartie a anului precedent, tot prin BRM, dar prin Terminalul Piatra Neamţ,
SC Modern Calor SA a vândut o cantitate mai mare de
fier vechi la preţul de
1,125 lei/kg. Au concurat atunci nouă societăţi comerciale din Galaţi, Botoşani, Bucureşti, Sibiu, Braşov şi chiar din Constanţa. Câştigătoarea licitaţiei a fost desemnată Trioconstruct SRL Botoşani, susţinut tehnic şi profesional de Remat Iaşi. Preţul de 1,125 de lei/kilogram a adus aproape 400.000 de lei la Botoşani, de aproximativ trei ori mai mult decât se anticipase înainte de licitaţie.
În noiembrie 2012 s-a vândut tot la preţ de două ori mai scump
În noiembrie anul trecut o altă licitaţie s-a desfăşurat chiar la
BRM Botoşani. S-au scos atunci la vânzare 104.000 kilograme fier vechi. Ei bine, cu opt luni înainte de pseudolicitaţia din această vară, s-a stabilit un preţ de
1,4 lei/kg, la care Predemet SRL Podu Iloaie şi-a adjudecat cantitatea menţionată. Ulterior firma din localitatea ieşeană a renunţat la achiziţie, cumpărător fiind desemnat agentul economic de pe al doilea loc, adică Sumnacuno SRL Sibiu. Interesant este că preţul pe care îl oferise această societate comercială, 1,1 lei/kg, era dublu faţă de cât s-a obţinut la aşa-zisa licitaţie din iulie 2013. Şi mai interesant este că, deşi în ambele cazuri SC Modern Calor SA este cea care a stabilit
preţul de plecare,
în noiembrie 2012 a fost de 0,7 lei/kg, iar
în iulie 2013 de
0,50 lei/kg, fierul vechi ajungând astfel una dintre puţinele mărfuri din România care se ieftinesc. Şi nu cu 5-10%, ci cu peste 50%, lucru valabil, ce-i drept, atunci când vinde o unitate a statului.
Cotaţia mondială la fier vechi vinovată de reducerea preţului de vânzare la Modern Calor Botoşani
Neoficial, ar exista un soi de cartel al afaceriştilor cu fier vechi care şi-ar fi împărţit ţara şi care pentru a da o umbră de legalitate şi de verdicitate licitaţiei ar stabili dinainte cine merge cu oferta câştigătoare şi cine este „mână moartă”. Cei de la
BRM Botoşani pun
totul pe seama diminuării globale a preţului la fierul vechi.
„Preţul la nivel mondial a scăzut. Cum este o bursă a cerealelor, aşa există şi o bursă a fierului vechi şi nu poţi să vinzi la un preţ foarte diferit. Preţurile au fost într-adevăr mai ridicate, dar în perioada în care era boom în construcţii. S-a încercat cumva să se scoată un preţ mai bun, dar preţul este influenţat şi de piaţa mondială”, ne-a declarat
Cristian Lazarovici, director piaţa la disponibil Bursa Română de Mărfuri, Terminalul Botoşani. Acesta susţine că, de obicei, fierul vechi este exportat, astfel încât legătura cu preţurile mondiale de tranzacţionare este foarte ridicată. De asemenea, potrivit reprezentantului
BRM Botoşani, în noiembrie firma câştigătoare a renunţat la contract tocmai fiindcă nu mai putea susţine preţul de 1,4 lei/kg. Totuşi, societatea de pe poziţia a doua a acceptat că cumpere la un tarif dublu faţă de cel stabilit în urma licitaţiei din iulie 2013.
"Nu pot să cred că doar în câteva luni s-a ieftinit preţul de trei ori"
SC Modern Calor SA ar f făcut „la viteză” licitaţia. Vânzarea respectivului fier vechi nu ar fi constituit o urgenţă şi, mai mult, una dintre firmele de profil din ţară, care a fost întrebată la cât mai cumpără fier vechi a răspuns că 0,93 lei/kg. Şi asta fără licitaţie.
Directorul general al SC Modern Calor SA, Florin Sandu, se află în concediu de odihnă, iar directorul tehnic crede că nu este tocmai în regulă cu ce s-a întâmplat acolo.
„Nu vreau să acuz pe nimeni, dar în cadrul conducerii am atras atenţia că s-au făcut nişte greşeli procedurale. Nu pot să cred că doar în câteva luni s-a ieftinit preţul de trei ori”, a afirmat
Ion Diaconu. Acesta susţine că vânzarea s-a făcut în grabă, lucru care ar fi creat un prejudiciu deoarece din tranzacţie se puteau obţine două miliarde de lei vechi, adică dublu faţă de preţul la care s-a vândut.
Ion Diaconu este convins că toate aceste lucruri nu s-ar fi întâmplat fără acceptul conducerii
Primăriei Botoşani, fără de care nu s-ar lua nici o decizie importantă la
SC Modern Calor SA. Călin Bosovici, şeful serviciului comercial al societăţii de termoficare, a evitat să poarte un dialog pe această temă:
„întrebaţi-l pe dl. Diaconu că dlui ştie mai bine cum se vinde fierul vechi”.
Senzaţia de tranzacţie făcută "în viteză" este amplificată de lipsa de publicitate pentru această vânzare. Astfel, dacă anul trecut se anunţa licitaţia inclusiv prin comunicate trimise de
Modern Calor, menite să atragă câţi mai mulţi ofertanţi, iar după licitaţie erau remise rezultatele, de această dată nu au existat informări din propria iniţiativă a conducerii societăţii nici înainte, nici după tranzacţie, jurnaliştii aflând de la
BRM Botoşani despre vânzarea de
fier vechi.
Sergiu BĂLĂŞCĂU
CITEŞTE ŞI:
Bătaie pe fierul vechi de la CET – AFLĂ cu cât s-a dat un cazan
Modern Calor a făcut 400.000 de euro din fier vechi – DOCUMENT cui l-a vândut