Oamenii dintr-o comună din vecinătatea Dorohoiului sunt oripilați după ce au aflat că o copilă de 16 ani este gravidă în 19 săptămâni deși medicii susțin că aceasta este virgină, potrivit reporterilor de la Opinia de Dorohoi.
Vestea s-a răspândit cu repeziciune și cum gura lumii este greu de oprit un localnic (nu vom preciza comuna și nici identitatea copilei) a povestit pățania care a uimit tot satul. Întâmplarea a fost confirmată de oamenii legii care spun că nu este vorba de nicio minune dumnezeiască dar nici de de vreo faptă penală întrucât, eleva a acceptat de bună voie actul sexual, are vârsta legată care exclude săvârșirea infracțiunii de act sexual cu un minor, iar faptul că, biologic, medicii nu au constatat leziuni datorate unui act sexual, nu este o premieră.
Mai exact, în urmă ceva vreme, pe când fata nu avea încă împlinită vârsta de 16 ani, aceasta a acceptat să întrețină relații sexuale cu un bărbat de 24 de ani din aceeași comună. A ținut totul secret până când, bebelușul s-a dezvoltat iar burta nu a mai putut fi ascunsă.
Astfel părinții au aflat de întâmplare și au făcut o sesizare la postul de poliție din localitate. Din declarații se pare că lucrurile au fost lămurite și nu a fost înregistrat niciun dosar penal, însă dusă la un control medical, doctorii au confirmat sarcina aflată în evoluție dar au rămas surprinși când au constatat că eleva este biologic, încă virgină.
”Sunt frecvente astfel de cazuri mai ales în ultima perioadă. Fetele prezintă un himen complezent și practic la un control de specialitate nu se poate evidenția actul sexual. Cu alte cuvinte himenul este foarte elastic”, este explicația unui obstretician din Dorohoi.
În aceste condiții, toată povestea rămâne să fie spălată în familie. Sătenii nu știu dacă fata se va mărita cu cel care a lăsat-o gravidă și nici nu au idee dacă copilul va avea parte de o educație adecvată în familie.
Sergiu Bălășcău
Oct 28, 2024
Iftime încă nu are consilieri, salariile la CJ ar fi prea mici: Nu e atât de ușor– VIDEO
Gabriela Erdic
Oct 28, 2024
Un jandarm în timpul liber, URMĂRIRE în trafic după un șofer care a făcut accident
Oana Sava
Oct 28, 2024
Dronă uitată pe o bancă din oraș: Polițiștii locali au prins „vinovatul” pe camerele video
Redacția Botoșăneanul
Oct 28, 2024